Turcia a lansat un apel către Rusia şi Ucraina la încetarea focului, înaintea întrevederii Erdogan-Putin

Turcia a lansat marţi un apel către Rusia şi Ucraina la încetarea focului, apel ce intervine înainte de o întâlnire preconizată în cursul săptămânii la Astana (capitala Kazahstanului) între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin, potrivit AFP, scrie agerpres.ro.

Membră NATO, Turcia a rămas pe o poziţie neutră de la începutul conflictului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în 24 februarie şi menţine relaţii bune cu cei doi vecini ai săi de la Marea Neagră.

Ankara a jucat un rol-cheie în schimbul de prizonieri din septembrie între Rusia şi Ucraina, precum şi în încheierea, în iulie, sub egida ONU, a unui acord între cele două ţări permiţând reluarea exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi Bosfor.

În două rânduri, Turcia a reunit pe teritoriul său reprezentanţi ruşi şi ucraineni pentru discuţii.

Erdogan s-a întâlnit cu Putin de trei ori în ultimele trei luni, dar de asemenea discută telefonic regulat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Preşedintele turc se prezintă ca mediator privilegiat şi caută de mult timp să-i aducă pe liderii rus şi ucrainean la masa tratativelor pentru a negocia o încetare a focului, ceea ce niciunul dintre ei nu şi-o doreşte în mod deosebit, notează AFP.

Dar agravarea situaţiei pe teren împiedică eforturile de pace, mai comentează agenţia de presă franceză.

‘Din păcate, (cele două părţi) s-au îndepărtat rapid de diplomaţie’ de la discuţiile între negociatorii ruşi şi ucraineni în martie la Istanbul, a afirmat ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu într-un interviu televizat.

‘În timp ce războiul între Ucraina şi Rusia se prelungeşte, din păcate, situaţia se înrăutăţeşte şi se complică’, a adăugat el, lansând un apel la încetarea imediată a focului.

‘O încetare a focului trebuie să fie stabilită cât mai curând posibil. Cu cât mai repede, cu atât mai bine’, a afirmat şeful diplomaţiei turce.

Se aşteaptă ca Erdogan, care menţine relaţii bune de lucru cu Putin, în pofida dezacordurilor în mai multe dosare, inclusiv Siria, să se întâlnească cu omologul său rus la Astana joi, în cadrul unui summit regional, a declarat marţi pentru AFP un responsabil rus, sub rezerva anonimatului.

Foarte dependentă de petrolul şi gazele ruseşti, Turcia nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Erdogan, a cărui ultima întâlnire cu Putin datează din septembrie, în marja unui summit regional din Uzbekistan, doreşte să crească schimburile comerciale cu Moscova pentru a ajuta economia Turciei, aflată în dificultate, înainte de alegerile prezidenţiale din iunie.

La sfârşitul lunii septembrie, Ankara a cedat presiunilor americane şi a renunţat la sistemul de plată rusesc Mir, care permitea cetăţenilor ruşi să continue să retragă bani în Turcia.

Erdogan nu a făcut încă niciun comentariu cu privire la loviturile ruseşti de-a lungul întregului teritoriu ucrainean luni, care s-au soldat cu 19 morţi şi peste 100 de răniţi, conform celui mai recent bilanţ al Kievului.

Şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a avut însă o convorbire telefonică luni cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, indică o sursă diplomatică turcă, fără să ofere alte precizări.

În interviul televizat de marţi, Cavusoglu a făcut apel la o ‘pace justă’ bazată pe integritatea teritorială a Ucrainei.

‘Trebuie să fie o pace justă pentru Ucraina. Unde se desfăşoară războiul? Acesta se duce pe pământ ucrainean’, a subliniat el.

‘Trebuie început un proces care să garanteze integritatea teritorială şi frontierele Ucrainei’, a estimat ministrul turc de externe. ‘Fără o încetare a focului, nu se poate vorbi despre aceste probleme într-un mod constructiv: o încetare a focului viabilă şi o pace justă’, a insistat el.

Turcia a respins la începutul lunii octombrie anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk (în est), Herson şi Zaporojie (în sud) -, aşa cum nu a recunoscut nici anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.

Isprava unui tânăr s-ar putea încheia cu închisoare după ce a răpit o mașină de lux

Un tânăr din capitală a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce ar fi răpit o mașină.

Poliția a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani, care a comunicat că pe timp de zi i-a fost sustras din parcarea subterană din sectorul Ciocana un automobil de marca ,,Toyota”, în valoare de 60 000 de euro. Ca urmare a măsurilor de investigație întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat în apropierea raionului Strășeni, accidentat, totodată fiind identificată și persoana care a sustras mijlocul de transport.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar tânărul a fost arestat pentru 30 de zile. Conform legii penale, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Se schimbă procedura de înmatriculare a vehiculelor! Obligațiile care au fost eliminate definitiv

Agenția Servicii Publice amintește că în martie 2024 Executivul  a aprobat o hotărâre de Guvern prin care a fost simplificată procedura de înmatriculare a vehiculelor. Potrivit modificărilor aprobate pentru a reduce numărul vizitelor la ghișeu, un șir de acte nu vor mai fi obligatorii, iar accesul la documentele disponibile pe platforma MConnect va fi extins. 

Astfel, prin simplificarea procedurilor de înmatriculare a vehiculelor a fost exclusă obligativitatea prezentării multiplelor formularelor în cazurile în care datele conținute în aceste documente sunt disponibile în resurse informaționale și pot fi furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate, și anume:

  • se elimină necesitatea prezentării în format fizic a documentelor ce confirmă asigurarea obligatorie RCA (răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule),  dovada inspecției tehnice periodice valabile și dovada achitării taxei de utilizare a drumurilor. 

Totodată, a fost stabilit termenul de 30 de zile în care este valabil raportul de identificare a vehiculului (anterior termenul a fost doar de 5 zile lucrătoare).

De asemenea, prin hotărârea aprobată a fost exclusă obligativitatea prezentării vehiculului la ASP pentru prestarea serviciilor  de:

  • transcrierea transmiterii dreptului de proprietate;
  • eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare;
  • radierea din evidență a vehiculului.

Prin urmare, procedura de identificare a vehiculului prin verificarea numerelor șasiului, caroseriei și motorului se va desfășura doar la înmatricularea primară  de stat și la eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a reutilării vehiculului

Proiectul Hotărârii a fost elaborat de Agenția Servicii Publice cu suportul Ministerului Afacerilor Interne al RM  în vederea implementării recomandărilor din Raportul de evaluare SIGMA din octombrie 2023 care vizează digitalizarea serviciilor și simplificarea procedurilor de reînnoire a documentelor de identificare personală, înregistrarea unui vehicul, etc. Totodată, elaborarea și aprobarea Hotărârii a fost condiționată de obiectivele din Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”, cum ar fi  extinderea accesului la servicii electronice pentru cetățeni și antreprenori, promovarea digitalizării serviciilor publice, excluderea obligativității prezentării pe suport fizic de către cetățeni și antreprenori a actelor emise de autorități și implementarea serviciilor publice automatizate, fără necesitatea solicitării explicite a acestora, simplificând interacțiunea cu statul, anunță ASP într-un comunicat.

Caz șocant la o maternitate! Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. După ce le-a dat alt copil la externare, doctorul a fost obraznic

Cazul petrecut la Maternitatea din Ploiești, România la începutul acestui an, a stârnit revoltă în spațiul public. După ce că li s-a dat alt copil la externare, unul dintre medici le-a răspuns obraznic părinților, scrie presa română.

Echipa medicală a unității spitalicești a încurcat doi nou-născuți, fiecare dintre aceștia ajungând în alte familii. Deși au trecut câteva luni de la incident, părinții cer ca medicii să plătească pentru faptele sale.

Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. În urma incidentului, părinții unuia dintre bebeluși au depus o plângere penală. Asistenta vinovată a primit o sancțiune disciplinară, constând în reducerea salariului pe o perioadă de trei luni. Totodată, acesteia i s-au atribuit alte responsabilități la aceeași unitate medicală.

Mama care a rămas în spital, după ce copilul ei a fost luat din greșeală, a observat că fetița adusă nu este a sa.  Aceasta a alertat imediat personalul medical, iar femeia care s-a externat mai devreme a fost contactată și înștiințată. Conducerea secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a confirmat oficial incidentul.

Revolta părinților

Conducerea unității medicale a inițiat o anchetă internă în acest sens. Totodată, managerul spitalului și a anunțat că va revizui procedurile de externare și va stabili un program de pregătire mai riguroasă a personalului.

„În timp ce îmbrăca copilul, noi i-am spus că nu e copilul nostru. I-am arătat poze cu copilul nostru și doamna a început să îi facă la față, să o modeleze, ca să semene cu copilul din poză”, a precizat tatăl uneia dintre cele două fetițe născute.

După incident, soții Ioniță, părinții uneia dintre fetițe își caută dreptatea în instanță. Aceștia au depus o plângere penală împotriva Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești-Maternitatea Ploiești, acuzând instituția de rele tratamente aplicate minorului și neglijență în serviciu.

„Frustrant este și faptul că doctorul Călin Boieru mi-a spus în față că trebuie să zic mersi că mi-am găsit copilul și că la noi a fost o situație ușoară, pentru că a fost vorba despre o naștere care a fost precedată de o procedură de fertilizare in vitro”, a mai spus acesta.

Medicii de pe o ambulanță din Strășeni au salvat de la moarte un pacient în stop cardio-respirator
Articolul anterior
Zeci de moldoveni au solicitat, săptămâna trecută, ajutorul medicilor după intoxicații cu ciuperci, dioxid de carbon și medicamente
Articolul următor