Irina Borodkina, cunoscută și ca dr. Serebrova, a fost reținută în mai 2022 la punctul vamal Palanca cu medicamente în valoare de peste 1,5 milioane de lei, dar a scăpat de acuzația de contrabandă, după ce procurorii PCCOCS au decis că fapta sa nu constituie o infracțiune penală. Medicamentele transportate ilegal conțineau inclusiv substanțe stupefiante, ea a susținut la ședința de judecată deja în anul 2024 că acestea erau destinate victimelor războiului din Ucraina, scrie realitatea.md.

Serviciul Vamal a deschis un dosar penal pe numele Irinei Borodkina pentru tentativă de contrabandă, în iunie 2022, însă, cazul a fost preluat de procurorii PCCOCS care, în martie 2024, au emis o ordonanță prin care au recalificat cazul din infracțiune penală în contravenție. Dosarul a fost astfel încadrat la articolul 265 din Codul Contravențional, ce sancționează păstrarea și transportul mărfurilor fără acte legale.
Procedura a fost tergiversată până în mai 2024, așa ca dosarul să ajungă în instanță cu termenul de prescripție pentru tragerea la răspundere contravențională expirat. Prin urmare, Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, a constatat încetarea procesului și confiscarea medicamentelor.
Irina Borodkina în cadrul ședinței de judecată a declarat că nu recunoaște vina în comiterea faptei imputate.
Amintim că în salonul ei deschis în Chișinău, care s-a adeverit și el neconform, pe acte fiind doar o frizerie, a murit Liuba Babițchi sau „Monalisa”, nume atribuit de la magazinul de haine a cărui proprietară era. Măsurile de urmărire penală au început să fie întreprinse abia la 3 februarie 2025, nu din 30 ianuarie, când a decedat victima, care se programase în acea zi pentru mai multe proceduri – injectarea feselor, intervenții la bărbie și la buze sub anestezie generală.
Dr. Serebrova a traversat cu mașina sa personală de marca Porsche punctul de trecere a frontierei Palanca, reușind să părăsească teritoriul Republicii Moldova spre Ucraina.