La două zile după ce în localitatea Plauru din județul Tulcea a fost găsit un crater și rămășițe de dronă, zeci de ucraineni au ieșit să protesteze în fața sediului Ambasadei Rusiei la București. „Antiterrorist protest in Bucharest” și-au numit aceștia manifestația, conform Libertatea.
Cu melodii ucrainene pe fundal, protestatarii au purtat pancarte pe care scrie „Ruzzia stop killing Ukrainian children”, „Today Ukraine, tomorrow?”, „Stop Putin before he kills your kids”. Cei mai mulți sunt femei cu copii.
Zolotukhina a venit din Harkov în România cu copiii în septembrie anul trecut și spune participă la protest pentru că „războiul reflectă problemele societății”. Ea speră ca războiul să se termine cât mai curând pentru că „ne dorim foarte mult să ne întoarcem acasă”.
În prezent, în jur de 100.000 de ucraineni s-au localizat în România de la începutul războiului, majoritatea mame cu copii.
Au trecut aproape 600 de zile de război, iar Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei precizează într-un raport din această dimineață de 14 octombrie, că Rusia nu renunță la încercările de a trece de apărarea ucraineană, dar fără succes, relatează Ukrainska Pravda. În ultimele 24 de ore, au avut loc aproximativ 100 de ciocniri militare pe front, potrivit raportului citat, în care se precizează și că forțele ucrainene au respins aproximativ 20 de atacuri rusești asupra unor localități din regiunea Donețk.