Consiliul Justiție și Afaceri Interne a votat joi în favoarea eliminării taxelor de roaming pentru cetățenii Republicii Moldova, conform agendei reuniunii, decizia fiind adoptată după ce Comisia Europeană a adoptat o propunere de includere a serviciului de roaming în Acordul de asociere UE – Republica Moldova, scrie ziarulnational.md.
Potrivit deciziei, de la 1 ianuarie 2024, vizitatorii moldoveni în UE vor putea să își folosească telefoanele mobile în aceleași condiții de preț ca și cum s-ar afla în Republica Moldova, în timp ce călătorii din UE vor beneficia de aceleași drepturi atunci când vizitează Moldova.
ncluderea Republicii Moldova în zona UE „roam like at home” (n.r. (în roaming, ca acasă) este una dintre acțiunile-cheie ale Planului de acțiuni prioritare UE- Republica Moldova, convenit în iunie 2023. Acest plan reprezintă o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare deplină a zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător UE- Republica Moldova (DCFTA) și pentru continuarea integrării acestei țări în piața unică a UE.
Măsura vine în urma declarației comune din 31 mai a operatorilor de telecomunicații din UE și din Republica Moldova de a reduce în mod voluntar tarifele de roaming începând cu 1 ianuarie 2024, facilitată de Comisia Europeană, transmite caleaeuropeană.ro.