UE a impus sancțiuni împotriva a opt ruși suspectați de otrăvirea lui Alexei Navalnîi

Uniunea Europeană a impus luni sancțiuni împotriva a încă 8 cetățeni ai Rusiei care sunt acuzați de legături cu otrăvirea disidentului Alexei Navalnîi, anunță Hotnews.

Aleksei Navalnîi, deşi încarcerat, nu se lasă. Liderul opoziţiei ruse a  lansat o organizaţie internaţională anticorupţie

Sancțiunile vizează oficiali de rang înalt ai FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, și experți în arme chimice.

Navalnîi a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok în timpul unui zbor din Siberia în august 2020, potrivit analizelor efectuate de mai multe instituții medicale din Europa.

Kremlinul a negat orice implicare în otrăvirea sa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov sugerând inclusiv că Navalnîi ar fi fost otrăvit în Germania, unde a fost transferat pentru îngrijiri medicale imediat după otrăvire la cererea familiei sale, sau în timpul zborului către Berlin.

Însă o investigație a jurnaliștilor de la site-ul Bellingcat a arătat că agenți din cadrul FSB îl filau pe Navalnîi încă din 2017 și ar fi încercat să îl otrăvească pe disident încă din iulie 2020.

Investigații separate realizate ulterior de cei de la Bellingcat au arătat de asemenea că aceeași echipă de asasini ai FSB i-au otrăvit pe jurnalistul Vladimir Kara-Murza și pe poetul Dmitri Bîkov, alți doi disidenți cunoscuți din Rusia.

UE a înghețat activele oficialilor FSB ce au legături cu otrăvirea lui Navalnîi

„În ceea ce privește cazul Navalnîi, noile nume includ agenți și oficiali de rang înalt din Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) și experți ruși în arme chimice”, a anunțat luni Uniunea Europeană într-un comunicat remis presei.

Sancțiunile includ interdicții de călătorie în spațiul comunitar și înghețarea activelor în UE.

Navalnîi, cel mai proeminent critic al președintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat pe un aeroport din Moscova în luna ianuarie a anului trecut după ce s-a întors din Germania unde s-a recuperat în urma otrăvirii.

El a fost pus sub acuzare în cadrul mai multor procese pentru încălcarea condițiilor de eliberare pe cauțiune, fraudă și sfidarea instanței, fiind condamnat în total la 11 ani și jumătate de închisoare.

Hoții au dat lovitua de sărbători. Furturi de mii de euro în Capitală în prima zi a noului an

Cel puțin două locuințe au fost sparte, dar și un atelier al colegiului UTM, în prima zi din anul 2025 în municipiul Chișinău, scrie pulsmedia.md.

Primul caz a fost înregistrat ieri, 1 ianuarie, în jurul orei 12:40, pe strada bulevardul Burebista din sectorul Botanica al capitalei. Proprietarul unui apartament a alertat poliția despre faptul că din locuință i-a fost furată o sumă de bani în mărime de 5000 de euro, dar și alte bunuri, de persoane necunoscute carea au dat buzna în casă în lipsa acestuia.

Al doilea caz a fost înregistrat câteva ore mai târziu, în jurul orei 17:00, după ce un locatar de pe strada Ghioceilor, din localitatea Ghidighici, municipiul Chișinău, a depistat că din casă i-au fost furați bani în sumă de 13 000 de euro.

Aici este de menționat, că tot ieri, s-a stabilit că persoane necunoscute au forțat ușa unui atelier al colegiului UTM, pe parcursul nopții dintre ani, de unde au furat mai multe utilaje.

Toate cele trei cazuri sunt documentate de către poliția capitalei pentru stabilirea circumstanțelor, dar și a identității făptașilor.

Polițiștii au identificat șoferul care a expus riscului numeroase persoane din trafic pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală, pe 30 decembrie 2024

Polițiștii de patrulare au identificat persoana care a încălcat prevederile Regulamentului circulației rutiere pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, la 30 decembrie 2024, expunând riscului șoferii din trafic, dar și persoanele din adiacentul carosabilului, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Mașina era condusă de o femeie de 29 de ani cu domiciliul în raionul Orhei, după identificare aceasta primind amendă și puncte puncte de penalizare.

Mulțumim cetățenilor care nu sunt indiferenți la încălcările rutiere observate în trafic.

Preţul gazelor în Europa a atins un nivel record al ultimelor 14 luni, după ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc

Prețul angro al gazelor a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni, după oprirea livrărilor rusești prin conductele ucrainene. Țițeiul, de asemenea, se scumpește, pornind de la așteptările de creștere a economiei Chinei, scrie Europa Liberă.

Prețurile de referință ale gazelor naturale au crescut joi la cel mai ridicat nivel din octombrie 2023.

Gazul rusesc care era livrat tranzitând Ucraina nu mai este pompat către Europa. Este alt element care duce la scumpirea gazelor în Europa.

De asemenea, stocurile de gaze din Europa scad în cel mai rapid ritm din 2021, pe măsură ce conflictul dintre Rusia și Ucraina escaladează. E un alt element care pune presiune pe prețul gazelor.

Cel mai afectate de scumpiri și temeri legate de scumpiri sunt piețele europene. De exemplu, prețul gazului pentru livrarea în februarie în Olanda a crescut cu peste 4% joi, apoi a ajuns la o majorare de 1,9%, transmite Bloomberg.

Scumpirea gazelor vine după Rusia a oprit exporturile de conducte de gaz prin Ucraina în ziua de Anul Nou, după ce Kievul nu a mai prelungit acordul de tranzit care a expirat pe 31 decembrie 2024.

Uniunea Europeană a găsit deja mai multe surse de aprovizionare alternativă. Ungaria va continua să primească gaze rusești prin conducta TurkStream sub Marea Neagră.

De asemenea, preţul țițeiului pe piețele globale a crescut cu aproximativ 2% joi, pe fondul optimismului legat de economia Chinei şi cererea de combustibil.

Preşedintele Xi Jinping a promis politici proactive pentru promovarea creşterii economice, transmite Reuters.

În SUA, prețul țițeiului nu a crescut semnificativ datorită stocurile crescute de combustibil.

Prețurile petrolului vor fi probabil limitate la 70 de dolari pe baril în 2025, arată un sondaj realizat de Reuters cu experți de pe piață. Ar urma să fie al treilea an consecutiv de ieftinire a țițeiului după ce, în 2024, țițeiul s-a ieftinit cu 3%.

Militarii ruși, filmați cum fură animale de la grădina zoo din Herson
Articolul anterior
Banca Mondială va oferi 55 milioane de dolari pentru dezvoltarea sectorului agricol din Republica Moldova
Articolul următor