UK: Putin se umilește pe arena mondială. NYT: Rușii se retrag din Harkov

Statele Unite acuză armata rusă că a transferat „cu forţa” în Rusia mii de ucraineni de la debutul războiului la finalul lui februarie prin „lagăre de filtrare” unde au fost supuşi unui tratament „brutal”.

Armata ucraineană anunţă că apără sudul ţării cu lansarea a peste 100 de atacuri asupra poziţiilor ruse

Armata Ucrainei încearcă să apere sudul ţării, bombardat masiv de forţele Rusiei, iar în acest sens, în ultimele 24 de ore, unităţi de rachete, artilerie şi avioane ale Kievului au lansat peste 100 de atacuri împotriva poziţiilor ruse, a informat vineri Comandamentul Operativ Sud al Ucrainei, scrie Agerpres citată de observatornews.ro.

Potrivit buletinului de război difuzat de agenţiile locale ucrainene, ruşii au pierdut în ultimele 24 de ore 57 de militari, şase vehicule blindate şi trei motorizate pe frontul sudic.

NYT: Ruşii se retrag din Harkov

Armata rusă se retrage din Harkov, al doilea oraş al Ucrainei, asupra căruia şi-a intensificat bombardamentele în ultimele zile, relatează vineri cotidianul american The New York Times, preluat de EFE.

Ziarul, care citează surse oficiale ucrainene şi ale aliaţilor occidentali, dă asigurări că ruşii au pierdut teren în această regiune care se învecinează cu Donbasul, unde se află autoproclamatele republici proruse Doneţk şi Lugansk, ambele recunoscute de Moscova.

De altfel, armata rusă caută să controleze Harkovul pentru a-şi putea asigura succesul ofensivei pe care a lansat-o în aceste două regiuni proruse. Dacă această stare de fapt se va confirma, atunci ar reprezenta unul „dintre cele mai mari eşecuri suferite de Rusia de la retragerea sa din Kiev, luna trecută”.

UK: Putin, umilit pe scena mondială

Ministrul de Externe al Marii Britanii Liz Truss a declarat că Vladimir Putin „se umilește pe scena mondială” și solicită sancțiuni mai dure împotriva Moscovei, potrivit BBC.

Zelenski: Rusia a suferit o înfrângere strategică în Ucraina

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că Rusia a suferit o înfrângere strategică în Ucraina, ceea ce este „deja evident pentru toată lumea”, potrivit BBC.

„Rusia pur și simplu nu are curajul să recunoască acest lucru”, a spus Zelenski. Liderul de la Kremlin i-a numit „lași” pe soldații ruși, care „încearcă să ascundă adevărul în spatele atacurilor cu rachete, aeriene și artilerie”.

UE va furniza Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 500 de milioane de euro

Şeful diplomaţiei UE Josep Borrell a anunţat vineri că blocul comunitar va furniza Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 500 de milioane de euro şi şi-a exprimat încrederea că în următoarele zile se va putea ajunge la un acord privind un embargou asupra petrolului rusesc, relatează Reuters.

UE a dat Ucrainei ajutoare militare de peste 1,6 miliarde de dolari

Afirmațiile ambasadorului adjunct pornesc de la faptul că, de la începutul războiului, statele din Uniunea Europeană au oferit Ucrainei ajutoare militare care însumează peste 1,6 miliarde de dolari. În plus, oficialii de la Moscova au mai declarat, pe fondul evoluției lente a războiului din Ucraina, că occidentalii folosesc această țară pentru a purta un război prin intermediari cu Federația Rusă

Lavrov acuză UE că s-a transformat într-un „actor agresiv şi belicos”

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat vineri Uniunea Europeană că s-a transformat într-un „actor agresiv şi belicos” şi şi-a exprimat îndoielile că dorinţa Ucrainei de a se alătura blocului comunitar ar fi „inofensivă”, transmite EFE.

„De la a fi o platformă constructivă, conform ideii cu care a fost creată, UE s-a transformat într-un actor agresiv şi belicos, care îşi declară deja ambiţiile care merg cu mult dincolo de frontierele continentului european”, a susţinut şeful diplomaţiei ruse din Duşanbe, capitala Tadjikistanului, într-o intervenţie la televiziunea rusă.

Realizările remarcabile ale fermierilor care aduc o contribuție semnificativă la agricultura din țara noastră, celebrate în cadrul unei Gale importante

PRIAevents, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei AlimentareAgenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) și având ca parteneri principali: Kaufland Moldova și Federatia Nationala a Fermierilor, va desfășura mâine, 20 septembrie, PRIA GALA FERMIERILOR din MOLDOVA într-o locație deosebită în Chișinău – Community Business Center, un eveniment unic, care mai ales în acest an, în premieră, este conceput pentru a celebra și aplauda realizările remarcabile ale acelor fermieri care aduc o contribuție semnificativă la agricultura din Republica Moldova, care sunt exemple de urmat, informează unica.md.

”Vom recunoaște eforturile și contribuția fermierilor moldoveni care au investit capital, timp, muncă, cunoștințe și energie pentru agricultura Republicii Moldova, vom aprecia inovația, diversitatea portofoliului, creșterea, orientarea către comunitate, crearea locurilor noi de muncă. Vom fi atenți și la tinerii fermieri, dar și la femeile din agricultură și nu numai, în toamna anului 2024 într-o locație deosebită din Chișinău. Va fi o zi minuantă cu multe cunosținte de business pe care le vom acumula, networking, dar ne vom bucura și de produsele partenerilor: companii cosmetice, companii vinuri, companii telecom, companii care vând masini, companii care fac prăjituri, bomboane, produse ale fermierilor, haine și nu numai, care se vor câștiga la TOMBOLA pentru participantii la eveniment.” anunță organizatorii.

Agricultura este vitală pentru întreaga lume.
Republica Moldova acordă o atenție deosebită acestui sector, cel mai important al economiei sale.

Fermierii au unul dintre cele mai importante roluri pentru omenire și pentru economie.

Gala Fermierilor din Republica Moldova este un eveniment major pentru agricultură și o sărbătoare a tot ceea ce este minunat în agricultura moldoveană.

Premiile recunosc și recompensează excelența, încurajează inovarea și creează un mediu de lucru care inspiră creativitatea și schimbul de bune practici. Apreciem, de asemenea, crearea locurilor de muncă, implicarea în comunitate, tinerii fermieri, femeile din agricultură.

Dezbatem alături de fermieri, autorități si companii conexe si găsim cele mai bune soluții pentru aceste momente de încercare, dar descoperim și oportunitățile pe care le pot avea, mai spus organizatorii

PRIA GALA FERMIERILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA este un eveniment UNIC în Moldova, major pentru agricultură și o sărbătoare a tot ceea ce este minunat în agricultura moldoveană..

Cantina liceului unde s-au intoxicat 65 de elevi din Chișinău a fost închisă pentru verificări

Cantina Liceului Teoretic Republican „Aristotel”, unde 65 de elevi s-au intoxicat, și-a sistat activitatea. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că a inițiat verificări, transmite IPN.

Până la finalizarea anchetei epidemiologice cantina și-a sistat activitatea. Potrivit ANSA, responsabilitatea privind siguranța alimentelor le revine, în exclusivitate, operatorilor din domeniul alimentar.

În context, instituția solicită agenților economici din domeniu să achiziționeze materia primă doar de la furnizorii de încredere, care dețin certificate de calitate sau certificatul sanitar-veterinar. De asemenea, este obligatoriu să respecte condițiile de igienă în blocurile alimentare, să respecte regimul termic de păstrare a materiei prime, în funcție de gradul de perisabilitate a acestora, precum și să respecte vecinătatea depozitării produselor, pentru a exclude contaminarea încrucișată.

Un angajat al Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău și 65 de elevi din clasele a X-XII-a s-au intoxicat cu alimente. Adultul, dar și 20 dintre elevi au fost internați la spital. Potrivit Ministerului Sănătății, starea copiilor și a angajatului liceului este satisfăcătoare, iar cea a elevului din reanimare este gravă, dar stabilă.

Campania „Puterea Omeniei” a Farmaciei Familiei a fost desemnată „Proiectul Social al Anului 2024”

Recent, Farmacia Familiei a participat la Cel de-al V-lea Summit Farmaceutic Eurasiatic 2024, desfășurat la Samarkand. A fost o experiență extraordinară, în care liderii și profesioniștii din industria farmaceutică au discutat tendințele de dezvoltare din Europa de Est, Asia Centrală și Caucaz.

În cadrul acestui eveniment, campania socială ”Puterea Omeniei” a Farmaciei Familiei a fost desemnată „Proiectul Social al Anului 2024” de către Global Pharmaceutical Leaders’ Club, concurând cu peste 20 de companii sociale. Această distincție subliniază angajamentul nostru față de comunitate și binele oamenilor.

Vă asigurăm că vom continua să ne implicăm activ în proiecte sociale care aduc un impact pozitiv comunității, contribuind astfel la o sănătate mai bună și un viitor mai bun pentru toți.

ULTIMA ORĂ! Rusia expulzează 10 diplomaţi români
Articolul anterior
Rusia pierde încă o navă în Marea Neagră
Articolul următor