Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat vineri, 4 aprilie, la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost comunicat faptul că trei angajați ai Ambasadei Republicii Moldova la Moscova au fost declarați „persona non grata”, scrie moldova1.md.

Această decizie a fost luată ca urmare a expulzării, pe 31 martie, a trei membri ai Ambasadei Rusiei la Chișinău, pentru că ar fi desfășurat activități incompatibile cu statutul lor diplomatic.
Ministerul rus a subliniat că Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena din 1961, iar orice acuzație de implicare în treburile interne ale Republicii Moldova nu are niciun temei.
Amintim că pe 31 martie Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău i-a transmis ambasadorului desemnat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, o notă prin care trei angajați ai ambasadei au fost declarați persoane indezirabile în R. Moldova. Măsura a fost luată în contextul acuzațiilor lansate de Serviciul de Informații și Securitate, potrivit cărora Rusia l-ar fi ajutat pe reputatul condamnat penal Alexandr Nesterovschi să se ascundă în regiunea transnistreană.Ambasada Rusiei a respins atunci acuzațiile, numindu-le ”insinuări nefondate și inacceptabile”.