ULTIMA ORĂ! Guvernul francez a scos blindatele în stradă

Protestele fermierilor francezi continuă să ia amploare. În încercarea de proteja orașul și cetățenii, autoritățile au recurs la o măsură drastică. Blindatele au fost scoase în stradă, scrie evz.ro.

Fermierii protestatari au blocat autostrăzi din Franța și Belgia. Astfel, valul de protestele s-a extins şi în alte zone ale Europei.  În încercarea de a ține situația sub control, guvernul a luat decizia de a scoate blindatele pe stradă. În același timp, agricultorii din Spania și Italia au anunțat că se vor alătura protestelor.

Autoritățile din Franța au scos blindatele în stradă

Fermierii francezi nu vor să renunțe la proteste, cu toate că Guvernul le-a făcut mai multe promisiuni. Din cauza tensiunilor care au avut loc în stradă, autoritățile din Franța au luat decizia de a scoate blindatele pe stradă. Dincolo de aceste măsuri, agricultorii nu vor să renunțe la revoltă.

„Ceea ce se întâmplă în acest moment provine din acumularea de reguli pe care la început le accepţi până când devine prea mult”, a declarat Arnaud Rousseau, şeful  sindicatului FNSEA din Franţa.

Mișcarea de protest se extinde

Fermierii europeni vor să pună presiune pe autorități, extinzând protestele.  Agricultorii din Franța cer relaxarea normelor de mediu și protejarea lor de creşterea costurilor. De asemenea, aceștia solicită eliminarea importurilor ieftine. Dincolo de propunerea Comisiei Europene, protestatarii nu vor să plece din stradă.

Comisia Europeană a făcut o serie de propuneri de limitare a importurilor de produse agricole din Ucraina. De asemenea, oficialii europeni au promis şi relaxarea reglementărilor ecologice. Toate acestea nu au reușit să diminueze furia fermierilor francezi. Aceștia au transmis că vor continua să blocheze autostrăzile  şi porturile. Mai mult, agricultorii au parte de solidaritate și din alte state.

Proteste în Paris. Poliția din Franța a arestat 18 persoane

Fermierii din Spania și Italia vor să se alăture acestei forme de protest. În ultimele săptămâni, agricultorii  francezi au pulverizat gunoi de grajd lichid pe clădirile prefecturilor locale. De asemenea, aceștia au dat foc la anvelope, în plină stradă.

„Dacă vom continua aşa, sfârşitul agriculturii va însemna sfârşitul civilizaţiei”, a declarat Adelin Desmecht,

Miercuri, polițiștii au arestat 18 persoane care încercau să blocheze piaţa de alimente angro de la Rungis din Paris.

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare într-un cumplit accident. Aceasta este însărcinată și va deveni mamă de băiat

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în 2023 din cauza unui șofer iresponsabil. Aceasta a anunțat că așteaptă un băiețel, informează unica.md.

„Eu am o frază care mereu o zic: să fim în primul rând recunoscători și mulțumitori pentru atât, cât avem. Mai apoi, să cerem. În noaptea dintre ani, făceți loc măcar unui singur minut de-a șopti un “Iartă-mă” și un “Mulțumesc”; de-a recapitula anul ce trece, iar cu noul bagaj de cunoștințe, să intrăm cu inima curată în 2025. Cu emoții și mare entuziasm anunț că în 2025, familia noastrǎ se va mări…iar eu m-am dat în gaşca graviduțelor! În 2025, fraza mea “the girl with prosthetics legs”, o voi completa cu “mom of a boy”. Dragi prieteni, vă felicit cu finele lui 2024, și vă doresc șarpele lui 2025 să vă aducă bucurii, oportunități și realizări minunate!

P.S. Dragonii vor deveni dădacele micuțului şarpe”, a scris Marcela pe rețelele de socializare.

În luna februarie, Marcela a fost victima unui accident pe viaductul din Chișinău.

Marcela Paladi era pasagera unei mașini accidentate în capitală. Aceasta a ieșit din autoturism pentru a plasa semnul de semnalizare, pentru a evita producerea unui alt accident. În acel moment, un BMW a lovit-o, tânăra fiind practic strivită între cele două autoturisme. Șoferul a lăsat-o fără picioare pe Marcela.

Guvernul va oferi compensații și pentru energia electrică și termică

Beneficiarii de compensații la gazele naturale vor primi și compensații pentru energia electrică și termică, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, informează unica.md. Acesta a venit cu un mesaj pentru moldoveni.

”1.Pentru energia electrică vom compensa în totalitate creșterea tarifului pentru toate gospodăriile casnice care deja beneficiază de compensații pentru un consum de 110 kWh.

2. Cifra de 110 kWh a fost identificată conform datelor despre consumul mediu al gospodăriilor casnice din sezonul rece precedent, care arată că în 2023-2024, consumul mediu era de 138 kWh. Astfel, încurajăm cetățenii să economisească 20% din energia electrică pentru a ajunge la un consum de 110 kWh, ceea ce este realizabil, după cum arată experiența din 2022-2023.

3. Pe lângă acoperirea creștererii tarifului la electricitate, Guvernul va compensa și creșterea tarifului la energie termică pentru gospodăriile casnice eligibile începând cu luna ianuarie.

Guvernul este alături de cetățeni și împreună vom trece și această iarnă cu bine și cu demnitate!”, scrie astăzi ministrul Buzu într-o postare.

Prețuri diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, în premieră pentru Moldova

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță, în premieră, introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/2016 privind energia electrică.

Această măsură, aprobată prin hotărârile recente ale Consiliului de Administrație al ANRE, se aplică în raport cu furnizorii Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” și va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Ce înseamnă această schimbare pentru consumatori?

Noile prețuri diferențiate oferă posibilitatea consumatorilor care dețin contoare cu înregistrare pe intervale orare de a reduce factura pentru energia electrică consumată, beneficiind de tarife mai avantajoase în intervalele orare de consum redus în sistemul electroenergetic.

Este o obligație sau un drept?

ANRE subliniază că aplicarea acestui sistem este un drept, nu o obligație. Fiecare consumator care dispune de un contor cu înregistrare pe intervale orare poate decide dacă dorește să beneficieze de prețurile diferențiate. Această măsură vine în sprijinul celor care doresc să-și gestioneze mai eficient consumul de energie și să reducă impactul facturilor lunare. Cei interesați sunt îndemnați să contacteze furnizorul lor de energie pentru detalii privind implementarea noului sistem.

Cum funcționează prețurile diferențiate?

Noile prețuri reglementate aprobate de ANRE stabilesc două intervale de tarifare:

  • Orele de vârf (7:00 – 23:00) – preț care reflectă costurile de procurare a energiei în orele de vârf
  • Orele de consum redus (23:00 – 7:00) – preț mai mic, care reflectă costurile de procurare a energiei în perioada golului de sarcina de noapte

Prețurile diferențiate în funcție de orele de consum sunt deja aplicate în numeroase state europene și reprezintă o soluție eficientă pentru o gestionare mai echilibrată a consumului energetic.

Pentru o informare detaliată, consumatorii interesați pot consulta anexele la hotărârile ANRE, disponibile pe site-ul oficial www.anre.md, unde sunt prezentate prețurile aplicabile în funcție de categoria de consum.

Care sunt avantajele pentru consumatori?

 Reducerea costurilor – consumând mai multă energie în afara orelor de vârf, consumatorii pot reduce factura.

Contribuție la stabilitatea rețelei – un consum distribuit echilibrat pe parcursul zilei reduce presiunea pe infrastructura energetică.

Prin această decizie, ANRE continuă acțiunile de reformare a cadrului de reglementare, stimulând măsurile de optimizare a consumului de energie electrică și ajustarea acestuia la necesitățile sistemului electroenergetic de aplatizare a curbei de sarcină. Această inițiativă reprezintă un pas important către un sistem energetic modernizat, care oferă beneficii reale atât utilizatorilor casnici, cât și celor noncasnici.

Au început înscrierile la cursurile gratuite de limba română pentru adulții care vor să o învețe
Articolul anterior
ATENȚIE! Un bărbat din Bălți a dispărut fără urmă. Poliția solicită ajutorul oamenilor
Articolul următor