Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita „cu siguranţă” regiunile anexate din Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, fără să precizeze însă şi o dată la care se va întâmpla acest lucru, scrie CNN, cu referire laTASS și citate de digi24.ro.
„Se va întâmpla cu siguranţă, la timpul potrivit, pentru că fac parte din Federaţia Rusă”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov
Putin nu a vizitat încă Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, teritorii pentru care a semnat decretul de anexare pe 5 octombrie.
Deşi Kremlinul susţine că aceste teritorii aparţin acum Rusiei, trupele Moscovei nu le mai controlează în totalitate.
Procesul de anexare, care este ilegal conform dreptului internaţional, a venit ca urmare a unui referendum contestat atât de Ucraina, cât şi de Occident.
Vineri, Dmitri Peskov a declarat că nu pot exista negocieri pentru retragerea trupelor din Ucraina, atâta timp cât SUA şi alte ţări occidentale nu recunosc teritoriile anexate ca aparţinând Rusiei.
Comentariul a venit după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că ar fi dispus să reia discuţiile cu Putin, dar cu condiţia ca acesta să înceteze războiul.