Ultima oră! Rusia amenință Moldova cu sistarea livrării gazelor naturale, dacă nu va face plata în avans

Gigantul rus „Gazprom” amenință R. Moldova cu sistarea gazelor naturale, în cazul în care plata pentru gaze nu se va face în avans, în conformitate cu contractul semnat la finele lunii octombrie 2021.

Conducerea S.A. „Moldovagaz”, filiala „Gazprom”, a informat Comisia Situații Excepționale (CSE), întrunită ieri-seară în ședință, că, deși condițiile contractuale de plată au rămas neschimbate, furnizorul nu mai acceptă devieri financiare negative și astfel există riscul de sistare a livrării gazelor naturale.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul ședinței a fost audiat raportul S.A. „Moldovagaz” privind procesul de achitare a facturilor pentru gazul procurat de la furnizor, în contextul creșterii prețului de achiziție pentru luna ianuarie.

De asemenea, a fost audiat raportul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu privire la situația pe piețele internaționale de tranzacționare a gazului natural și implicațiile pentru R. Moldova.

„În baza rapoartelor prezentate, s-au constatat dificultăți în acumularea fondurilor necesare pentru achitarea integrală de către S.A. „Moldovagaz” către furnizor. Acestea se datorează devierilor financiare negative cauzate de creșterea prețului pentru luna ianuarie și menținerea tarifelor aprobate anterior”, cităm din comunicatul Guvernului.

Participanții la ședință au discutat despre un set de soluții pentru a evita riscul sistării livrărilor de gaze naturale către R. Moldova, inclusiv despre eventualitatea contractării unui credit comercial de către S.A. „Moldovagaz”.

Participanții la ședință au discutat și despre compensarea facturilor pentru consumatori, în contextul în care tariful pentru aceștia ar putea fi majorat.

La final, Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat un șir de decizii pentru soluționarea problemei livrării gazelor naturale:

1. Instituțiile publice vor întreprinde măsuri pentru a raționaliza consumul de gaz și energie electrică în baza recomandărilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale;

2. S.A „Moldovagaz” va iniția discuții în cadrul Consiliului de Observatori despre posibilitatea extinderii termenului de plată a facturilor până la sfârșitul lunii ianuarie 2022;

3. S.A. „Moldovagaz” va continua negocierile cu băncile comerciale privind contractarea unui credit comercial și va informa în mod oficial membrii CSE despre răspunsul băncilor;

4. Ministerul Finanțelor va analiza opțiunile legale existente privind amânarea plății TVA de către S.A. „Moldovagaz” pentru o perioadă scurtă, astfel asigurând compania cu lichidități necesare pentru plățile curente;

5. Ministerul Muncii și Protecției Sociale în comun cu Ministerul Finanțelor vor analiza situația privind creșterea tarifului la gazele naturale și impactul asupra consumatorilor, dar și fondul alocat pentru compensații și va înainta propuneri de îmbunătățire a sistemului de compensații.

6. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va continua monitorizarea situației și va informa periodic membrii CSE despre evoluția situației.

„Comisia Situații Excepționale se va întruni în ședințe repetate pentru a evalua situația pe piața gazelor naturale și, în funcție de necesități, va adopta decizii noi în vederea evitării unor riscuri majore pentru consumatori”, se mai arată în comunicat.

Amintim că, la mijlocul lunii noiembrie 2021, R. Moldova a fost amenințată de „Gazprom” cu sistarea livrărilor de gaze în termen de 48 de ore. S.A. „Moldovagaz” este obligat până la data de 20 a fiecărei luni să-și îndeplinească obligațiile contractuale privind achitarea furnizorului extern costul gazelor naturale consumate în luna precedentă, precum și jumătatea din costul gazelor naturale consumate în luna curentă a anului.

sursa: www.ziarulnational.md

Vremea se încălzește! Ce prognoze au meteorologii

Vreme predominant înnorată anunță pentru astăzi, 14 mai, meteorologii. Spre seară crește probabilitatea unor precipitații.

Ziua maxima va fi de 14°C, iar noaptea în jur de 6 grade.

Mâine se mai încălzește. Vor fi circa 17 grade Celsius ziua și 8 grade noaptea. Joi se vor menține aceleași temperaturi.

Vești proaste pentru femeile din Rusia! Autoritățile le-au interzis lenjeria intimă din dantelă

Poate că ai mai auzit de legi ciudate, dar știai că femeile din Rusia, Belarus și Kazahstan nu au voie să poarte lenjerie intimă din dantelă? Asta pentru că autoritățile au interzis acest material în anul 2014. De ce au făcut-o? 

Oricât de elegantă, atrăgătoare și confortabilă ar fi lenjeria intimă din dantelă, reglementările acestor țări spun că nu poate fi folosită, iar motivele sunt legate de sănătatea cetățenilor, scrie „CNN‟ citat de clickpentrufemei.ro. 

În urmă cu 10 ani, autoritățile din Rusia, Belarus și Kazahstan au impus o regulă care impune comercializarea lenjeriei intime care conține cel puțin 6% bumbac. Orice lenjerie sub acest prag nu este disponibilă în magazine, iar atât producția, cât și importul său sunt oprite. Potrivit „Your Tango‟, această reglementare are scopul de a proteja cetățenii de pericolele pe care îmbrăcămintea sintentică le poate aduce asupra pielii. 

De ce este considerată lenjeria intimă din dantelă un pericol pentru sănătate? 

Dantela este considerată a fi un pericol pentru sănătate, deoarece contribuie la acumularea de umiditate în zonele intime, la creșterea bacteriilor și dezvoltarea infecțiilor, ceea ce nu se întâmplă în cazul bumbacului, care este o țesătură „respirabilă‟: 

„Unele femei sunt norocoase și, când vine vorba despre lenjeria intimă, pot purta orice sau chiar nimic. Altele, însă, în special cele cu pielea sensibilă pot fi predispuse la infecții, inclusiv la vaginoză bacteriană‟, a spus Dr. Alyssa Dweck, medic ginecoloc, pentru „Huff Post‟. 

Când nu este bine să porți lenjerie intimă? 

Bumbacul este o țesătură potrivită pentru lenjeria intimă, dar dacă ai transpirat în urma antrenamentului fizic sau dacă, în general, transpiri mult, este bine să o schimbi imediat, spune specialistul. De asemenea, dacă lenjeria îți provoacă disconfort, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să optezi pentru una mai respirabilă sau confortabilă ori să nu mai porți deloc. 

Moldova a creat primele vinuri din lume, utilizând inteligența artificială. Licorile, lansate în ediție limitată

Încă un motiv de mare mândrie pentru vinificatorii moldoveni. Aceștia au apelat la inteligența artificială pentru a crea vinuri noi. Au rezultat două- un vin alb și unul roșu, iar inteligența artificială a fost implicată în toate etapele de producere, de la recoltarea strugurilor, până la îmbuteliere, conceperea etichetei și chiar a campaniei de publicitate. Creațiile vinicole inedite au fost prezentate la o renumită expoziție din Germania, unde i-au surprins chiar și pe cei mai vehemenți critici, scrie tv8.md.

Sarcina de a crea un vin reprezentativ pentru Republica Moldova i-a revenit oenologului virtual, denumit „Chelaris”. I-au fost puse la dispoziție toate datele și informațiile adunate în ultimii cinci ani de specialiști de la loturile pilot demonstrative ale Oficiului Național al Viei și Vinului. În rezultat, au fost obţinute două vinuri de cupaj. Unul – compus din soiurile Fetească Albă, Fetească Regală şi Viorica- pentru vinul alb şi cel roșu- din soiul Fetească Neagră și alte trei loturi experimental-demonstrative.

„În producerea acestui vin inteligența artificială a fost utilizată la toate etapele de producere începând cu recoltarea, fermentarea, stabilizarea, crearea cupajului, îmbutelierea, crearea etichetei, crearea videourilor de promovare, crearea unui meta om care să promoveze vinul și să vorbească despre el. Am intrat și ne-am dus într-o lume în care am testat puterea inteligenței artificiale la toate etapele”.

Cele două vinuri, create în premieră în țara noastră, au produs furori, inclusiv în afară.

„Vinul a fost degustat într-un master class profesionist în cadrul expoziției ProWein unde am avut cei mai reputați critici de vin, a fost apreciat foarte înalt și de fapt asta a surprins foarte mult. Știrea despre Moldova care a produs primul vin serios cu inteligența artificială a fost preluată de 14 mii de publicații internaționale și cele mai notorii jurnale și platforme media au scris despre asta, deci avem o creștere a notorietății a vinurilor Moldovei pe plan extern”.

Experții internaționali susțin că acesta este un salt spectaculos în industria vitivinicolă, deoarece inteligența artificială poate dezvolta acest sector și mai vertiginos.

„A fost unul dintre cele mai de succes stand-uri de vin de la eveniment. S-a adunat foarte multă lume la stand-ul moldovenesc, care a dorit sa vadă acest proiect cu inteligența artificială. A fost un bun exemplu al industriei vitivinicole care cooperează cu industria IT și putem face mai mult. Utilizarea inteligenței artificiale va face ca industria vinicola a Moldovei să fie mai competitivă față de alte companii din alte țări, care au mult mai mulți bani”.

Proiectul este deocamdată unul pilot, iar cele două vinuri au fost lansate într-o ediție limitată, de 150 de sticle.

„Noi dorim să demonstrăm lumii întregi că Republica Moldova este o țară inovativă, noi urmăm trendurile și noi comunicăm ferm la toată lumea că da, noi putem să facem și ne aliniem la trendurile mondiale, ba chiar putem fi înaintea la toți”.

Iar revoluția tehnologică nu se oprește aici. Acum se lucrează la o aplicație, la care vor avea acces toți vinificatorii moldoveni, pentru a utiliza IA în orice etapă de producere a vinului.

„Timp de un deceniu am reușit să susținem mai mult de 100 de vinării la peste 50 de concursuri internaționale și să aducem acasă peste 6500 de medalii, jumătate din acestea fiind medalii de aur. Asta denotă că vinurile noastre excelează prin calitate, prin inovație, prin creativitatea sectorului”.

În prezent, vinurile moldovenești sunt vândute în peste 70 de țări. În 2023, Republica Moldova a exportat, în total, 123 de milioane de litri de vinuri, în valoare de 192 de milioane de dolari. Este cu 18 procente mai mult față de 2022. 55 la sută din aceste vinuri le-am exportat în Uniunea Europeană. Vinurile noastre se vând cel mai mult în România, Polonia, Cehia, SUA și China. În 2024 producătorii noștri își propun să crească volumul vânzărilor în Japonia, unde prețul oferit pentru vinurile moldovenești este dublu față de cel de pe piața europeană.

Un șofer a lovit un pieton la Orhei și a dat bir cu fugiții
Articolul anterior
Un bărbat de 60 de ani, rănit într-un accident la Glodeni, a fost adus cu elicopterul SMURD în Capitală
Articolul următor