ULTIMA ORĂ: Turul II al prezidențialelor poate fi declarat valabil

Turul II al alegerilor prezidențiale poate fi declarat valabil. Până aproape de ora 11.30, la urne s-au prezentat circa 560 de mii de alegători, ceea ce reprezintă 20% din numărul celor înscriși în listele electorale, transmite IPN.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, în listele electorale de bază sunt incluși peste 2,7 milioane de alegători. Codul Electoral prevede că, în al doilea tur, scrutinul e declarat valabil dacă la el participă cel puțin o cincime (1/5) din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

Alegătorii pot veni să-și exercite dreptul la vot până la ora 21.00. Totuși, biroul electoral poate decide prelungirea termenului votării cu cel mult două ore, pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secția de votare să-și realizeze drepturile.

Pe 20 octombrie, pragul de validare a alegerilor prezidențiale, care pentru turul I este 33,3%, a fost atins puțin după ora 14.30. În total, la scrutinul de acum două săptămâni au participat 1 562 238 de alegători, ceea ce reprezintă 51,67% din alegătorii incluși pe listele electorale.

”18 ani împreună!”. Edilul Capitalei Ion Ceban, mesaj romantic alături de o fotografie doar în doi

Primarului capitalei, Ion Ceban și soția sa au sărbătorit, zilele trecute, 18 ani de căsnicie. Edilul a publicat un mesaj și o imagine doar în doi, informează unica.md.

”18 ani împreună. Mulțumim pentru tot. Și vouă tuturor mulți ani înainte plini de emoții pozitive si dragoste!”, scrie edilul în postarea sa.

Ion Ceban și soția sa Tatiana Țaulean au împreună trei copii: Ilinca, Vasile și mezinul Mark. Cei doi au devenit părinți pentru a treia oară la finele anului trecut.

Cine au încheiat alegerile: Ultimii au votat moldovenii din SUA și Canada

Astăzi, la ora 06.00, ora Moldovei, s-au închis ultimele secții de votare în Sacramento, Seattle și Las Vegas din SUA și în Vancouver din Canada. Conform datelor preliminare, la scrutin au participat 1 699 025 de cetățeni sau 54,31% dintre alegătorii incluși în listele electorale, scrie democracy.md.

Legislația electorală prevede că al doilea tur al alegerilor prezidențiale este declarat valabil dacă la el au participat cel puțin 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În aceste condiții, Comisia Electorală Centrală (CEC) confirmă validitatea scrutinului.

În cadrul celor 231 de secții de votare constituite peste hotare, inclusiv cele trei pentru votul prin corespondență, și-au exercitat dreptul constituțional de vot 328 855 de alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanți de la organizarea secțiilor de votare peste hotare. Cea mai activă rată de participare la vot s-a înregistrat în secții de votare din Italia, România, Franța și Federația Rusă.

Profilul alegătorilor arată în felul următor: 54,79% din alegătorii prezenți la urnele de vot în ziua alegerilor de ieri sunt femei și 45,21% sunt bărbați; 8,32% – au vârstele cuprinse între 18 și 25 ani; 15,37% – 26-35 de ani; 20,14% – 36-45 de ani; 17,02% – 46-55 ani; 18,97% –  56-65 de ani; 15,69% – 66-75 de ani și 4,5% reprezintă electoratul cu vârstă de peste 76 ani.

Până în prezent au fost procesate 99,86% din procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare. Astfel, pentru Maia Sandu au votat peste 930 mii de alegători sau 55,41%, iar Alexandr Stoianoglo a acumulat peste 748 mii de voturi, ceea ce reprezintă 44,59%.

Codul electoral prevede că este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în al doilea tur de scrutin.

Totodată, în condițiile Codului electoral, CEC are la dispoziție cinci zile pentru a întocmi un proces-verbal de totalizare a alegerilor, pe care, ulterior, îl va prezenta Curții Constituționale împreună cu raportul privind rezultatele scrutinului prezidențial.

Un bărbat în stare inconștientă, salvat de medicii de pe ambulanță

La data de 31 octombrie curent, ora 09:14, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat o solicitare pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui domn cu vârstă de 60 ani din mun. Chișinău, cu motivul solicitării „inconștient”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cazul a fost încadrat în categoria „Cod Roșu” – urgență care pune viața pacientului în pericol. Echipa de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Ciocana a sosit în 4 min. la locul solicitării unde a depistat pacientul fără cunoștință.

Echipa AMU prompt a evaluat pacientul, pe traseul ECG – tahicardie ventriculară. Imediat au fost inițiate manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală cu efectuarea șocurilor electrice.

Măsurile întreprinse s-au soldat cu succes și la ora 09:44 s-a restabilit ritmul cardiac. Pacientul a fost transportat asistat cu monitorizarea permanentă a indicilor vitali și transmis specialiștilor din cadrul DMU a IMSP SCM „Sfânta Treime”.

”Menționăm că inițierea timpurie a măsurilor de resuscitare este un factor important pentru succesul întregii intervenții. Reiterăm că Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească acordă asistență medicală non-stop, 24/24 pe întreg teritoriu Republicii Moldova.

Suntem mândri de echipa de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Ciocana,:

Medic de urgență – Alexandr Sidorcenco

Asistent medical – Daniela Pînzari

Conducător autoambulanță – Valeriu Rîjîii.”, se arată în comunicatul instituției.

Participare exemplară la vot în diaspora: 95 000 de votanți în străinătate, până la 12.30. România și Italia sunt primele
Articolul anterior
Un exemplu de la Stockholm! Un tânăr a venit special cu avionul din Polonia, doar pentru a-și exercita dreptul de vot
Articolul următor