Ultimii 9 moldoveni, care au cerut evacuarea din Liban, au ajuns aseară la Chișinău

 În rezultatul continuării eforturilor diplomatice complexe, Ministerul Afacerilor Externe a reușit repatrierea cu succes din Liban a unui nou grup de 9 cetățeni ai Republicii Moldova. Grupul format în special din mame și copii a sosit în siguranță, în seara zilei de 12 noiembrie, pe Aeroportul Internațional Chișinău cu ruta Beirut-Dubai-Chișinău, fiind întâmpinat de către reprezentanții MAE și ai Misiunii OIM în Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Repatrierea a fost posibilă grație eforturilor complexe ale Ministerului Afacerilor Externe și altor parteneri instituționali – membri ai celulei de criză MAE, ale misiunii noastre diplomatice din Turcia, acreditată pentru Republica Libaneză, și sprijinului Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM). 

Acțiunea este parte a angajamentului autorităților de a facilita repatrierea tuturor  cetățenilor Republicii Moldova care au solicitat asistență pe fundalul înrăutățirii situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu.

Precizăm că, momentan, în lista de așteptare nu mai există persoane înregistrate, alți cetățeni care optaseră anterior pentru repatriere refuzând ulterior să părăsească țara. Anterior, prin eforturi diplomatice similare, în Republica Moldova a revenit din Liban un număr de 38 de cetățeni.

Angajații unei structuri din R. Moldova vor fi testați cu poligraful

Ministerul Apărării va avea dreptul să-i testeze cu poligraful pe cei care vor să se angajeze în structurile militare și pe militarii prin contract ai instituției. Noile prevederi se conțin într-un proiect aprobat miercuri de Guvern, transmite IPN.

Testarea la poligraf va fi realizată în cercetările faptelor ce pot constitui abateri disciplinare grave. Militarul căruia i-a fost încredințată efectuarea cercetării de serviciu este în drept să propună comandantului (șefului) testarea militarului cu poligraful.

Potrivit ministrului Anatolie Nosatîi, această măsură este prevăzută pentru structurile de securitate ale statului și este o practică regulamentară aplicată și în alte țări. Acțiunea va contribui la evaluarea integrității persoanei vizate și, respectiv, la eliminarea riscurilor de scurgere a informațiilor limitate sau a datelor cu titlu de secret de stat.

Noile prevederi extind restricțiile la încadrarea în serviciul militar prin contract, precum și motivele de eliberare din serviciu.

Accident de groază în Pakistan! 14 persoane au murit, după ce autobuzul cu care se întorceau de la o nuntă a căzut în râu. Mireasa, singura supravețuitoare

Cel puţin 14 persoane care întorceau de la o nuntă au murit după ce autocarul la bordul căruia se aflau a căzut într-un rău, în regiunea muntoasă Gilgit-Baltistan, în nordul Pakistanului. 

„Autobuzul transporta 25 de pasageri. Doar mireasa a supravieţuit accidentului. Până în prezent, 14 corpuri au fost găsite, iar zece persoane sunt date dispărute”, a declarat pentru AFP un coordonator al operaţiunii de salvare care este în desfăşurare, transmite news.ro.

Pasagerii, mirii şi familiile lor se întoceau în Punjab, situat la câteva sute de kilometri mai la sud, după ceremonie, atunci când a avut loc accidentul. „Mireasa este în afara oricărui pericol şi a fost preluată de un spital din provincie”, anunţă el. Accidentul a avut loc, cel mai probabil din cauza vitezei, declară un reprezentant al poliţiei locale.

„Şoferul a pierdut controlul vehiculului într-un viraj”, precizează el. Mortalitatea la volan este extrem de mare în Pakistan, a cincea cea mai populată ţară din lume, mai ales în regiunile muntoase, între altele din cauza stării proaste a drumurilor, reglementării proaste şi a condusului periculos. Autocarele sunt adesea pline până la limita capacităţii, iar purtarea centurii de siguranţă nu este un reflex răspândit. În august, două accidente de autobuz s-au soldat cu 36 de morţi în nordul Pakistanului.

Cartea de identitate, un nou document oficial, va fi lansată până în martie 2025. Ce informații va conține

Până la data de 31 martie 2025, în Republica Moldova urmează a fi pus în circulație un nou model de act de identitate de tip card, care va fi eliberat cetățenilor Republicii Moldova – CARTEA DE IDENTITATE, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În vederea alinierii Republicii Moldova la acquis-ul Uniunii Europene, Executivul RM a aprobat astăzi o Hotărâre de Guvern ce stabilește condițiile tehnice și standardele de securitate necesare pentru punerea în aplicare a noului document, în care vor fi integrate datele biometrice ale titularului. Documentul transpune parțial Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la libera circulație.

Avantajele Cărții de identitate pentru cetățeni:

  • Cartea de identitate va avea încorporat mediul de stocare electronică a datelor, ce va include certificatul calificat pentru semnătură electronica. Astfel, deținătorul noului act de identitate va putea accesa online servicile electronice, fără a fi nevoie să se deplaseze la instituțiile care le prestează.
  • Cetățenii care locuiesc peste hotare (diaspora) și dețin o carte de identitate vor putea accesa la distanță serviciile publice prin intermediul platformei digitale guvernamentale.
  • Titularii cărților de identitate se vor autentifica în următoarele sisteme informaționale: MSign, MPower, MPass, MNotify, MCabinet, e-Votare, e-Raportare, e-Declarație, e-Factura, e-Licențiere, e-Stare Civilă, e-Achiziții, etc. Cetățenii vor putea semna acte, cereri sau declarații oficiale fără a se prezenta la oficiile instituțiilor publice.
  • Informația despre domiciliu/reședința temporară nu se va conține în cartea de identitate, ceea ce va avantaja cetățenii, deoarece nu va mai fi nevoie ca aceștia să-și preschimbe actul de identitate la fiecare schimbare de adresă.
  • Cărțile de identitate vor dobândi o utilitate extinsă, putând fi utilizate nu doar pentru identificarea pe teritoriul Republicii Moldova, ci și ca document de călătorie în țările care le vor recunoaște, în timp,  în acest sens (de exemplu, țările membre ale Uniunii Europene).
  • Deținătorul cărții de identitate va avea acces la piața unică digitală a UE prin recunoașterea reciprocă a elementelor-cheie, cum ar fi: identificarea electronică, documentele electronice, semnăturile electronice și serviciile de distribuție electronică.
  • Posesorul unei cărți de identitate se va putea autentifica și semna documente electronice, contracte, care vor fi valabile și recunoscute în spațiul UE.

Legea nr. 68/2024 prin care este reglementată punerea în circulație la nivel național a noului model de act de identitate al cetățeanului Republici Moldova, Cartea de identitate, a fost votată în Plenul Parlamentului RM pe data de 28.03.2024.

Angajații unei structuri din R. Moldova vor fi testați cu poligraful
Articolul anterior