Un angajat al unui lanț de fast food a fost împușcat din cauza unor cartofi prăjiți reci

Un angajat al unui lant de fast food din Brooklyn a murit, după ce a fost împușcat în timp ce se afla la slujbă. Motivul altercației au fost niște cartofi prajiți reci.

Un angajat al unui lanț de fast food a fost împușcat din cauza unor cartofi prăjiți reci

Michael Morgan, în vârstă de 20 de ani, fusese deja acuzat de tentativă de omor, după ce tânărul angajat ajunsese rănit la spital, dar acum fapta a fost schimbată în omucidere, transmite Știrileprotv.ro.

Matthew Webb lucra luni seara, când mama lui Michael Morgan s-a plâns că are cartofii prăjiți reci și a cerut să discute cu un manager.

După ce angajații au râs de mama lui Morgan, tânărul a început să se bată cu Webb, iar la un moment dat a scos o armă și a tras, nimerindu-l pe angajatul restaurantului în zona gâtului.

Și iubita suspectului, Camellia Dunlap, a fost, de asemenea, acuzată de deținere de arme pentru că i-a înmânat arma lui Morgan.

Noi explozii s-au auzit în Crimeea la primele ore ale dimineții. Ar fi fost vizat un depozit de muniție

O unitate militară rusăÎn dimineața zilei de 16 august, exploziile au răsunat în districtul Dzhankoy din Crimeea anexată de ruși, în apropierea satului Maiske. Pe rețelele de socializare pro-ruse au apărut filmări ale incendiului de pe teritoriul adiacent stației de transformare electrică, scrie ziare.com.

De asemenea, „Ria-Melitopol” scrie despre exploziile din satul Azov.

Un reprezentant al Mejlis-ului tătarilor din Crimeea, Refat Chubarov, a raportat o lovitură precisă asupra unei unități militare dintr-un sat numit Qalay (regiunea Azov).

„Au lovit depozitul de muniție, zgomotele exploziilor s-au răspândit departe în stepă”, a remarcat Chubarov.

Șeful administrației de ocupație a peninsulei, Serhii Aksyonov, a declarat că se îndrepta spre locul incidentului.

Nu este clar dacă explozia de la baza militară din zonă a avut loc înainte sau după incendiul de la stația de transformare, sau dacă există o relație de cauzalitate între cele două evenimente. Nu se știe nici dacă există o implicare a forțelor armate ucrainene în aceste explozii.

După exploziile de la baza aeriană din Crimeea de lângă Novofedorivka, Putin l-a demis pe comandantul Flotei Mării Negre . Se raportează că amiralul Igor Osypov, care a condus flota rusă din 2019, va fi înlocuit de Viktor Sokolov, care din 2020 este șeful Academiei Navale care poartă numele amiralului Kuznetsov.

Câteva centre comerciale din Capitală, dar și podul de pe Ismal, ar fi minate

În această dimineață, Poliția Republicii Moldova a alertat despre existența unor obiecte explozibile în mai multe locații din capitală.

Potrivit informațiilor, ar fi minat Aeroportul Internațional Chișinău, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), podul de pe strada Ismail, dar și alte câteva centre comerciale. 

Astfel, serviciile specializate au intervenit imediat și efectuează verificările necesare.

Alertele false sunt anunțate periodic în diferite instituții ale statului sau private. Totul a început pe 5 iulie, când peste 50 de alerte cu bombă au fost anunțate pe întreg teritoriul republicii: la parlament, la guvern, la instituții judecătorești, în centre comerciale, în spitale, la Aeroportul Internațional Chișinău etc. Despre acestea autoritățile au fost informate prin intermediul poștei electronice.

Pe caz sunt bănuite mai multe persoane atât din țară, cât și de peste hotare, iar aceste acțiuni sunt făcute cu scopul de a destabiliza și de a crea neliniște în societate.

sursa: www.diez.md

Seceta din 2022 din Europa ar fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani

În întreaga Europă, debitul râurilor este la un nivel foarte scăzut, iar experții avertizează că seceta din 2022 ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani, cu efecte dezastruoase pentru industrie, economie, energie și alimentație, scrie digi24.ro

Din cauza deteriorării climei, o iarnă și o primăvară neobișnuit de uscată, urmate de temperaturi record de vară și valuri de căldură repetate, au lăsat căile navigabile esențiale ale Europei sub-alimentate și, din ce în ce mai mult, supraîncălzite.

Fără precipitații semnificative înregistrate timp de aproape două luni în vestul, centrul și sudul Europei și nicio prognoză în viitorul apropiat, meteorologii spun că seceta de anul acesta ar putea deveni cea mai gravă de pe continent.

„Nu am analizat pe deplin evenimentul din acest an, deoarece este încă în desfășurare”, a declarat Andrea Toreti, cercetător la Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene.

„Nu au existat alte evenimente în ultimii 500 de ani similare cu seceta din 2018. Dar anul acesta, cred, este mai rău”, a adăugat Toreti. Acesta a mai spus că există „un risc foarte mare de condiții uscate” care continuă în următoarele trei luni, adăugând că, fără o atenuare eficientă, intensitatea și frecvența secetei ar „crește dramatic în Europa, atât în ​​nord, cât și în sud”.

Obuze au lovit o linie de înaltă tensiune la centrala nucleară Zaporojie
Articolul anterior
Papa va beatifica un preot ucrainean executat prin împuşcare în Uniunea Sovietică
Articolul următor