Un bărbat de 63 de ani a ajuns în stare gravă la spital cu reacție alergică la ambrozie. Precum informează IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească este primul caz din acest an de reacție severă alergică la ambrozie.

Cazul a fost înregistrat joi, 17 august, într-o localitate din raionul Căușeni, iar bărbatul a solicitat ambulanța la domiciliu, transmite Deschide.md.
Precum au constatat medicii, bărbatul a fost în câmp cu animalele domestice și din neatenție s-a atins de plantele de ambrozie. În scurt timp, persoana prezenta acuze la cefalee, slăbiciune generală, dispnee și prurit. Din anamneză s-a determinat că pacientul suferea de patologii cardiovasculare și alergologice.
La examen, pacientul era în stare gravă și prezenta semne ale șocului anafilactic. Acesta a fost transportat la spital.
„Pacientului i s-a acordat asistență medicală urgentă la etapa de prespital și cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali, pacientul de urgență a fost transportat asistat la Spitalului Raional Căușeni”, comunică CNAMUP.
În context, medicii reamintesc că înflorirea ambroziei este în toi, aceasta fiind o plantă periculoasă. Specialiștii aduc la cunoștință măsurile de prevenire a reacțiilor alergice la această plantă:
- Reduceți timpul petrecut în aerul liber în sezonul polenic;
- Închideți ferestrei în timpul zilei;
- Schimbați hainele când veniți de afară;
- Spălațivă frecvent pe față și pe mâini;
Utilizați aparatele de aer condiționat cu filtre.
Purtați măști la necesitate.
- Persoanele alergice manifestă:
- rinoconjunctivită (strănut frecvent, ochi roșii și mâncărimi la nivelul nasului);
- accese de astm (tuse, respirație grea sau șuierătoare);
- afectarea pielii de tip urticărie (mâncărime), eczemă;
- șoc anafilactic – cea mai severă reacție alergică (e nevoie de ajutor medical urgent!).
În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la 112.
Inspectorii Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă proprietarii de terenuri să ia măsuri urgente în ceea ce privește nimicirea ambroziei. În caz contrar, aceștia vor fi sancționați.