Procurorii au obținut o sentință de condamnare a unui bărbat din nordul țării, acuzat de tentativă de viol al unei minore de 15 ani, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Procurorii au obținut o sentință de condamnare a unui bărbat din nordul țării, acuzat de tentativă de viol al unei minore de 15 ani. Urmărirea penală, pe caz, a fost inițiată la 13 iulie 2022.
În cadrul urmăririi penale şi cercetărilor judecătorești s-a stabilit că, la data de 29 iunie 2022, pe timp de noapte, inculpatul, aflându-se într-o pădure din nordul țării, având intenția de a întreține un raport sexual forțat și de a-și satisface pofta sexuală cu o minoră de 15 ani, prin constrângere fizică, a îmbrâncit-o, a doborât-o la pământ. Din cauze independente de voința sa nu şi-a dus intenția până la sfârșit, deoarece victima a opus rezistență, dar au intervenit și persoane terțe, care se deplasau cu autoturismul prin apropiere și au reacționat.
Prin sentința din 20 noiembrie 2024, inculpatul a fost recunoscut culpabil în săvârșirea infracțiunii şi condamnat la închisoare pe termen de 7 ani în penitenciar de tip semiînchis.
Sentința nu este definitivă, aceasta fiind cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.
Această condamnare reprezintă nu doar o sancțiune proporțională cu gravitatea faptelor comise, ci și un avertisment pentru cei care ar putea fi tentați să încalce legea. Totodată, sentința reafirmă angajamentul autorităților de a proteja drepturile și libertățile fundamentale consacrate de Constituția Republicii Moldova, demonstrând că orice tentativă de încălcare a acestora este pedepsită corespunzător.
37 de șoferi au fost prinși băuți la volan, în acest weekend
37 de conducători auto au fost înlăturați de la volanul vehiculului, fiind depistați în stare de ebrietate, cei mai mulți se aflau în stare de ebrietate cu grad avansat. În localitatea Cișmea, raionul Orhei. Mai mulți șoferi au fost depistați circulând cu viteză, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
Un bărbat de 27 de ani din Chișinău, aflat la volanul unei Toyota, a fost surprins deplasându-se cu #116_km/h prin localitate. Un bărbat de 33 de ani din raionul Florești, conducea un Volkswagen cu #115_km/h. Un bărbat de 37 de ani din Chișinău, aflat la volanul unui BMW, a fost fixat cu aceeași viteză de #115_km/h. Un șofer de 33 de ani din raionul Telenești, conducea o Toyota cu #111_km/h. Un bărbat de 37 de ani din raionul Telenești, conducea un Mercedes cu #111_km/h.
Șoferii urmează a fi sancționați cu amendă de la 2250 la 2500 de lei, cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 30 la 45 de zile.
Poliția îndeamnă conducătorii auto să respecte regulile de circulație rutieră și să adapteze viteza la condițiile de drum, pentru a preveni tragediile rutiere. Siguranța tuturor depinde de responsabilitatea fiecăruia.
Alți 1.975 au depășit au depășit regimul de viteză stabilit pe sectorul de drum; – 547 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere a semafoarelor; – 59 au primit sancțiuni pentru încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă; – 536 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise; – 123 conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto; – 92 de conducători auto au fost amendați pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliştilor.
Polițiștii de patrulare au intervenit în 339 cazuri, solicitări parvenite la Serviciul Unic 112.
Israelul a aprobat un acord de încetare a focului în Liban
Israelul i-a dat undă verde mediatorului american să finalizeze termenii unui armistiţiu pe frontul din Liban, în vederea unui acord care prevede trei faze, iar prima ar putea începe săptămâna aceasta, care prevede o încetare confruntărilor armate şi o desfăşurare a Hezbollah în afara sudului Libanului, relatează RFI citată de news.ro.
O a doua fază prevede ca armata israeliană să pună capăt presenţei sale pe teritoriul libanez.
O a treia fază, prevăzută mai târziu, constră în negocieri în vederea stabilirii frontierei între Israel şi Liban.
Aceste negocieri intervin în contextul în care duminică a fost cea mai intensă zi de confruntări armate de la începutul războiului.
Aproape 300 de obuze au fost trase către Israel, care a trimis un milion de israelieni în adăposturi.
Nenumărate atacuri israeliene, mai ales la periferia de sud a Beirutului, au avut loc duminică, numai duminică seara 12.
Luni, presa israeliană scrie că un detaliu întârzie intrarea în vigoare a unui armistiţiu.
Este vorba despre refuzul Israelului ca Franţa să controleze armistiţiul.
Presa scrie că Israelul consiceră că aceste negocieri ţin de Statele Unite şi refuză ca Franţa să aibă vreun rol important, din cauza poziţiilor statului francez, respinse de autorităţile israeliene.
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a pledat duminică în favoarea unei încetări a confruntărilor armate între cele două ţări.
”Noi vedem o singură cale posibilă, o încetare imediată a focului şi aplicarea integrală a Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat Borrell după o întâlnire cu premierul libanez Najib Mikati şi preşedintele Parlamentului libanez Nabih Berri.
”Trebuie să exercităm presiuni asupra Guvernului israelian şi să menţinem presiunile asupra Hezbollah pentru ca să accepte propunerea americană de armistiţiu”, a declarat el.
Uniunea Europeană (UE) este pregătită să ofere Libanului un ajutor în valoare de 200 de milioane de euro în vederea consolidării armatei libaneze.
Parcurile Siguranței Femeilor în Vârstă vor apărea în 10 localități din țară
În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2024, HelpAge Moldova se alătură campaniei internaționale „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen”.
La moment, HelpAge Moldova, în parteneriat cu 10 organizații și autorități locale, continuă să sprijine această cauză prin activități care vizează nu doar educarea și sensibilizarea, ci și acțiuni concrete în comunități, în cadrul proiectului „Prevenirea violenței și asistență incluzivă pentru femeile în etate din Moldova” implementat de HelpAge Moldova în parteneriat cu HelpAge International, cu suportul financiar al Fondului de Sprijin al Națiunilor Unite pentru Eliminarea Violenței față de Femei (UN Trust Fund).
Timp de 16 zile, HelpAge Moldova va desfășura, la nivel local, o serie de evenimente menite să atragă atenția asupra prevenției violenței în bază de gen, în special în rândul femeilor în vârstă, un grup vulnerabil adesea trecut cu vederea. Activitățile se vor desfășura în zece comunități din sudul și centrul țării, unde se va pune accent pe educarea locală și crearea unui mediu sigur pentru toți cetățenii. Unul dintre cele mai semnificative momente ale campaniei va fi crearea Parcurilor Siguranței Femeilor în Vârstă în localitățile menționate. Parcurile vor simboliza angajamentul comunităților față de siguranța și respectul femeilor în etate, prin plantarea de flori sezoniere și arbuști în spațiile publice reprezentative pentru fiecare localitate. La inaugurarea acestor parcuri, participanții vor discuta despre importanța educației comunitare în prevenirea violenței și despre oportunități de crearea a unui mediu sigur și primitor pentru femeile vârstnice din Moldova.
„Potrivit datelor IGP, 23 de femei au fost omorâte în Moldova în acest an ca urmare a violenței în familie, semnalând că, criza violenței bazate pe gen este una urgentă. Campania 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen este o mișcare globală la care Moldova se alătură ca o oportunitate de a spune nu violenței! Activitățile din acest an sunt planificate pentru a sensibiliza actorii locali și naționali cu privire la violența față de femeile vârstnice și pentru a aduce în prim-plan această problemă, care, datorită naturii sale ascunse, rămâne adesea invizibilă. Prin implicarea activă a comunităților și autorităților, putem construi împreună un mediu sigur și respectuos pentru toți”, a declarat Tatiana Soroca, Director Executiv al HelpAge Moldova. În perioada campaniei, HelpAge Moldova își va concentra eforturile pe sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța educației și intervenției în prevenirea violenței față de femeile în vârstă.
HelpAge Moldova încurajează societatea civilă să se implice în campania „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen” prin transmiterea mesajelor importante în cercul personal de prieteni și familie, informându-i despre importanța prevenirii violenței față de femei și fete. Organizația subliniază că fiecare contribuție este esențială în lupta împotriva acestui fenomen global.
Campania se desfășoară anual, la nivel global, pentru a adresa una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului si anume drepturile femelilor: violența față de femei și fete. Campania începe la 25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, și se desfășoară până la 10 decembrie, Ziua drepturilor omului.În acest an, tema campaniei este „Către Beijing +30: Unite pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor și fetelor”.
HelpAge Moldova este o organizație non-guvernamentală ce are ca misiune de a promova bunăstarea și incluziunea femeilor și bărbaților în etate, de a reduce sărăcia și discriminarea la vârstă înaintată.