Un bărbat din Turcia și-a împins soția însărcinată de pe o stâncă. Ce pedeapsă a primit pentru crimă

Un bărbat din Turcia și-a împins soția însărcinată de pe o stâncă pentru a putea beneficia de polița de asigurare. El a fost condamnat la închisoare pe viață, scrie digi24.ro.

Crima s-a petrecut în iunie 2018, iar sentința a fost dată acum, scrie New York Post.

Acum mai bine de patru ani, Hakan Aysal, în vârstă de 41 de ani, și-a împins soția, pe Semra Aysal, în vârstă de 32 de ani, de pe o stâncă într-o zonă turistică din sudul Turciei. Știa că femeia se temea de înălțime, dar a atras-o pe marginea stâncii de 304  metri sub pretextul unui selfie, iar apoi a împins-o.

Imediat după moartea ei, el a pretins poliția de asigurare de viață pe numele ei, în valoare de 39.000 de dolari.

Aysal a fost găsit vinovat de această crimă, deși și-a susținut nevinovăția: „După ce a făcut o fotografie, soția mea a pus telefonul în geantă. Mai târziu, m-a rugat să-i dau telefonul. M-am ridicat și apoi am auzit-o pe soția mea țipând în spatele meu. Când m-am întors, ea nu era mai acolo. Nu mi-am împins soția.

” În timpul audierii din această săptămână, instanța a respins cererea bărbatului care a invocat un moment de nebunie. El a încercat să demonstreze că a avut o tulburare mintală, dar legiștii l-au contrazis, așa că și judecătorii au respins această solicitare. Marți, criminalul a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.

Anchetatorii au început să aibă suspiciuni cu privire la contextul în care Semra Aysal a căzut de pe stâncă după ce un  martor, care era în zonă cu familia, a surprins într-un video ultimele imagini cu femeia în viață.

„M-am oprit acolo pentru a vedea priveliștea Golfului Kabak împreună cu familia mea. Fiica mea filma priveliștea cu telefonul meu și cuplul Aysal a coborât panta în acel moment. Chiar am glumit: „Fie bărbatul acesta va arunca femeia, fie femeia va arunca bărbatul”, a povestit la audieri Recep Sahin.

Un alt martor a spus că Aysal părea neobișnuit de calm după incident: „Conduceam în zonă, când am văzut că cineva îmi făcea semn cu mâna și m-am oprit. Hakan a venit și a spus că soția lui a căzut pe stâncă. Am coborât imediat din mașină și am început să o căutăm, dar din zona unde eram noi nu am văzut-o. Am încercat să ne apropiem de margine pentru a vedea mai bine. Hakan nu a venit cu noi când am coborât. Am stat acolo până la sosirea jandarmeriei. Hakan era foarte nepăsător și calm. Nu se purta ca un bărbat a cărui soție tocmai căzuse de pe o stâncă.

” Aysal era singurul beneficiar al asigurării pe numele soției sale, dar nu a putut încasa banii după ce poliția a anunțat o anchetă cu privire la moartea femeii.

Fratele mai mare al victimei, Naim Yolcu, a declarat ulterior: „Când ne-am dus la Institutul de Medicină Legală să luăm cadavrul, Hakan stătea în mașină. Familia mea și cu mine am fost distruși, dar Hakan nici măcar nu părea trist. Sora mea a fost întotdeauna împotriva împrumuturilor. Cu toate acestea, după ce ea a murit, am aflat că a avut împrumuturi luate de Hakan în numele surorii mele.

Directorul ANP, Anatolie Falca, și-a dat demisia la cererea lui Recean

Șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca, și-a dat demisia la cererea premierului Dorin Recean. Informațiile au fost confirmate pentru Unimedia de directorul ANP.

„Da, am acceptat. Sunt ofițer. Ordinele se execută, nu se discută”, a declarat pentru Unimedia, Anatolie Falca.

Astăzi, premierul Dorin Recean i-a solicitat demisia directorului ANP, Anatolie Falca, după ce scandalul cu Legea Amnistiei a luat amploare, iar deputata Olesea Stamate a fost exclusă din PAS.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, ea scris că a primit cu înțelegere decizia conducerii PAS și a subliniat că înțelege contextul politic dificil și atacurile informaționale dure care i-au fost direcționate în ultimele zile, în special într-un an electoral.

Americanii își fac stocuri de produse, de la machiaj la condimente, din cauza tarifelor lui Trump. „Nu mai cumpăr decât ce e necesar”

Unii americani își fac stocuri de produse esențiale și cumpără articole pe care le consideră necesare, după ce președintele american Donald Trump a anunțat tarifele pe care vrea să le impună altor țări. Unii își cumpără produse de machiaj și de îngrijire a pielii, alții hrană pentru animale de companie, condimente și carne, alții telefoane. Sunt și oameni care cumpără mai puțin sau deloc produse pe care acum le consideră de lux, cum ar fi ceaiul și fructele, relatează Business Insider.

Melanie Moroz are acum suficiente produse de machiaj, de îngrijire a pielii și a părului pentru doi ani.

Moroz a declarat pentru Business Insider că încercările Casei Albe de a desființa Departamentul pentru Educație au băgat-o în „modul de stocare”, deoarece se teme că și-ar putea pierde locul de muncă de profesoară, pe care îl are de 25 de ani.

„Nu cumpăr nimic care să nu fie o necesitate absolută”, a spus ea. Moroz, care locuiește în Morgantown, Virginia de Vest, a spus că acum economisește banii pe care înainte îi cheltuia pe cumpărături și ieșiri la restaurant.

Din cauza tarifelor anunțate de Trump, SUA riscă un război comercial de amploare, iar Moroz își ia măsuri de precauție.

Ea își încropește o listă cu lucruri de care va avea nevoie, inclusiv să-și umple congelatorul cu carne și să-și schimbe vechiul iPhone cu unul nou, înainte să apară „creșteri majore de preț”.

Moroz nu este singura care își regândește cheltuielile, pe fondul temerilor că tarifele lui Trump vor scumpi produsele pe care le cumpără americanii.

De luni de zile, Elizabeth Blackstock și soțul ei sunt cu ochii pe modificările prețurilor rezultate din tarifele anunțate sau impuse de Trump.

În urma anunțului de miercuri, însă, prioritatea lor este aprovizionarea cu alimente și medicamente pentru cele șase pisici, dintre care unele necesită diete speciale. Dincolo de asta, soții Blackstock își fac și ei stocuri de carne pentru ținut în congelator.

„Ne-am pregătit, dar este imposibil să ne simțim în siguranță”, a spus Elizabeth Blackstock.

Acum se gândește la alte achiziții schumpe, cum ar fi piese pentru mașina ei Mazda, pentru că se teme că o vor costa mai mult după ce tarifele lui Trump intră în vigoare.

Felix Tintelnot, profesor asociat de economie la Universitatea Duke, a declarat pentru Business Insider că ar fi bine ca oamenii să se aprovizioneze cu unele bunuri ale căror prețuri ar putea crește. Asta a făcut Moroz cu produsele de înfrumusețare pe care știe că le va folosi.

În 2024, SUA au importat produse de frumusețe în valoare de 7,59 miliarde de dolari, inclusiv produse de machiaj și de îngrijire a pielii, potrivit datelor guvernamentale.

„Riscul unei recesiuni în SUA a crescut”, a spus Tintelnot, care recomandă oamenilor să pună deoparte bani pentru a se pregăti pentru potențiale șocuri economice.

El a mai spus că, în caz de recesiune, nu toată lumea ar fi afectată în mod egal, în parte pentru că siguranța locurilor de muncă diferă de la o industrie la alta.

In plus, a spus Tintelnot, oamenii care sunt noi la locul de muncă ar putea dori să ia măsuri de precauție suplimentare, deoarece angajații noi sunt de obicei primii concediați pe timp de criză. Unii oameni se pregătesc deja pentru scumpiri și discută despre acest lucru pe forumuri precum Reddit.

Un utilizator, care a spus că locuiește în Illinois, a declarat pentru Business Insider că va renunța complet la achiziția de lucruri care nu sunt esențiale.

Produsele pe care le importă SUA, cum ar fi fructele, avocado și ceaiul, „sunt un lux acum”, a spus el, adăugând că intenționează să treacă la conserve pentru a-și satisface „poftele de dulce” sau să cumpere doar fructe de sezon de la vânzătorii locali.

Un alt utilizator Reddit, care a spus că locuiește în Florida, intenționează să cumpere condimente, orez basmati și iasomie, fasole uscată și ulei de măsline, produse care s-ar putea scumpi.

Barack Obama şi Kamala Harris critică măsurile luate de Donald Trump, după revenirea la Casa Albă. „V-am avertizat”

Fostul preşedinte american Barack Obama şi fostul vicepreşedinte Kamala Harris au criticat joi, în două discursuri separate, acţiunile lui Donald Trump, într-o rară luare de poziţie după ce adversarul republican a revenit la Casa Albă, relatează CNN.

În cadrul unei conferinţe organizate la Hamilton College din Clinton, New York, Barack Obama, primul predecesor al lui Donald Trump, a regretat măsurile luate de actualul ocupant al Casei Albe pentru a remodela guvernul federal, a limita imigraţia şi a intimida presa, instituţiile şi elitele democrate.

„Aşadar, este prima dată când vorbesc în public de ceva vreme. Am stat să urmăresc un pic”, a spus fostul preşedinte democrat (2009 – 2017).

„Imaginaţi-vă dacă aş fi făcut aşa ceva. Este de neimaginat că aceleaşi părţi care tac astăzi ar fi tolerat un astfel de comportament din partea mea sau din partea mai multor predecesori ai mei”, a declarat el, potrivit News.ro.

Reacţionând la tarifele vamale impuse recent de Donald Trump principalilor săi parteneri comerciali, Barack Obama a declarat că această politică „nu este bună pentru America”.

Primul preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite a criticat, de asemenea, atitudinea republicanului faţă de anumite universităţi, care sunt ameninţate cu retragerea subvenţiilor dacă nu iau măsuri drastice pentru a „limita antisemitismul” în campusurile lor. Ţinta este Harvard, unde a absolvit Barack Obama.

„Sunt profund îngrijorat de faptul că guvernul federal ameninţă universităţile dacă nu expulzează studenţii care îşi exercită dreptul la libertatea de exprimare”, a declarat el în faţa unui public format din studenţi, referindu-se la numeroasele manifestaţii pro-palestiniene care au avut loc în campusurile din întreaga ţară.

În mod similar, Barack Obama a considerat că exercitarea de presiuni asupra firmelor de avocatură care au legături cu democraţii este „contrară pactului fundamental pe care îl avem ca americani”, după cum a spus el.

Kamala Harris: „V-am avertizat

La rândul său, Kamala Harris, contracandidata lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, a recunoscut că revenirea lui Donald Trump în Biroul Oval a creat un „mare sentiment de teamă”.

La începutul acestei săptămâni, Trump a anunţat o înţelegere cu firma de avocatură la care este angajat soţul Kamalei Harris, Doug Emhoff – Willkie Farr & Gallagher – despre care preşedintele a spus că include acordul firmei de a furniza cel puţin 100 de milioane de dolari în servicii juridice pro bono pe parcursul celui de-al doilea mandat al său. Acesta a fost un alt exemplu de firme de profil înalt care încheie acorduri cu Casa Albă, Trump vizând firmele care au lucrat cu inamicii săi politici.

Înainte ca acordul cu Willkie să fie anunţat, Emhoff a abordat subiectul spunând: „Statul de drept este atacat. Democraţia este atacată. Aşadar, noi, avocaţii, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a contracara această situaţie”.

Observaţiile de joi ale lui Harris sunt cele mai directe comentarii ale acesteia de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Trump.

„Vedem organizaţii care rămân tăcute. Îi vedem pe alţii capitulând în faţa unor ameninţări clar neconstituţionale. Aceasta este ceea ce vedem în fiecare zi în ultimele luni în ţara noastră şi, în mod natural, creează un sentiment profund de teamă”, a spus Kamala Harris în timpul discursului său rostit la conferinţa „Leading Wowen Defined”. Ea a adăugat: „V-am avertizat”.

„Frica este contagioasă. Atunci când unei persoane îi este frică, aceasta trece la cei din jurul ei şi se răspândeşte. Iar noi suntem, fără îndoială, martori la acest lucru”, a adăugat ea, înainte de a încheia: „Dar vă mai spun, dragi prieteni, că şi curajul este contagios”.

Filmul ”Carbon” va ajunge și la moldovenii din diasporă. Va fi ecranizat în țările unde sunt stabiliți cei mai mulți conaționali
Articolul anterior
”Anunțul zilei”! Plahotniuc se întoarce în politica moldovenească: ”Nu vă las de capul vostru!”
Articolul următor
Close menu