Un bărbat i-a cerut unui pasager obez din avion să-i dea 150 de dolari, pentru că îi ocupa din loc

Un bărbat a stârnit revoltă pe rețelele de socializare după ce a povestit cum i-a cerut unui pasager supraponderal din avionul în care se afla să-I plătească 150 de dolari pentru că i-a ocupat din locul lui.

Bărbatul a explicat cum a rezervat cu foarte mare atenție locul său din avion, asta pentru că îl aștepta un zbor de cinci ore până în Statele Unite, potrivit Mirror.

„Un bărbat foarte obez a urcat în avion și mi-am dat seama că o să aibă dificultăți atunci când se va așeza. Presupun că poate și-a cumpărat două. Îmi încrucișez mental degetele, ca să nu stea lângă mine, dar, desigur, ajunge să arate spre fereastra de lângă mine pentru a-l lăsa să intre. Mă ridic și-l las să intre politicos, vrând să-i dau măcar o șansă. Ei bine, el se așează și ocupă și un sfert din scaunul meu. Mă așez și sunt lipit de el, făcându-mă să mă simt inconfortabil. După un minut, am decis să fiu direct și să-i spun”, a scris bărbatul.

Întorcându-se către vecinul său de scaun, el a spus: „Domnule, îmi pare rău, dar această situație nu funcționează pentru mine, îmi ocupați destul de mult locul”. În timp ce pasagerul supraponderal a încercat să se facă cât mai mic, bărbatul nepoliticos a continuat să se plângă și i-a făcut cu mâna unei însoțitoare de bord.

„Am oprit o însoțitoare de bord și o întreb ce se poate face în privința situației. Ea îi spune instantaneu că probabil va trebui să-și cumpere un alt loc. Ea merge în față și se întoarce spunând că nu există locuri libere în avion, așa că nu a existat o modalitate de a muta oamenii, astfel încât să poată avea două”.

Rușinat, pasagerul supraponderal a întrebat politicos dacă poate rămâne pe locul care i-a fost atribuit.

„M-am simțit rău pentru el, dar mă gândeam și la confortul meu pe zborul lung – confortul pentru care am plătit. Însoțitorul de bord îi spune că, dacă cineva din zbor nu este de acord să-l lase să ocupe o parte din locul lor, va trebui să rezerve un alt zbor. I-am spus tipului: „Uite, voi suporta asta dacă îmi dai 150 de dolari – asta înseamnă jumătate din costul acestui zbor și asta ar compensa suficient pentru circumstanțe”. El este de acord imediat, scoate bani și mă plătește. Chiar și mi-a spus că apreciază.”

Dezgustați, alți pasageri au început să-și exprime părerile cu privire la oferta bărbatului, spunând că este nepoliticos să-l forțezi să plătească în plus pentru a se potrivi confortului altei persoane. Un utilizator a adăugat: „Este ridicol. Ai făcut o scenă și l-ai făcut de rușine pe bărbat, apoi l-ai făcut să te plătească pentru o fracțiune din locul tău ”.

Ambasadorul Franței a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit, astăzi, pe Ambasadorul Republicii Franceze, Graham Paul, care își încheie mandatul în țara noastră, informează unica.md cu referire la un comunicat al Președinției.

Șefa statului a menționat că Franța este unul dintre cei mai buni și de nădejde prieteni ai Moldovei. La fel, Președinta i-a mulțumit pentru contribuțiile majore pe care țara sa le-a adus parcursului european al Republicii Moldova, pentru sprijinul la implementarea reformelor în domenii cheie, precum și pentru întărirea rezilienței țării noastre. Președinta Maia Sandu a salutat inițierea „Comunității Politice Europene” (CPE), o platformă importantă de discuții, care contribuie la stabilitatea și securitatea în Europa. De asemenea, șefa statului a remarcat suportul valoros venit din partea partenerilor francezi la organizarea celei de-a doua ediții CPE în Republica Moldova.

Președinta a apreciat activitatea Ambasadorului în perioada căruia relațiile politice, economice și culturale au progresat considerabil. Șefa statului a evidențiat intensificarea dialogului cu Franța la cel mai înalt nivel, totodată și importanța francofoniei care întărește relații de prietenie între cele două popoare. 

În semn de recunoștință și înaltă prețuire, Ambasadorul Republicii Franceze, Graham Paul, a fost decorat de președinta Maia Sandu cu ”Ordinul de Onoare”.

Aniversare în lacrimi pentru Marina Cârnaț. Ce mesaj emoționant a transmis

Eveniment special pentru Marina Cârnaț și soțul ei, Teodor. Marți, 23 iulie, Mareo, ultimul membru al numeroasei familii, a împlinit vârsta de 1 an, scrie evz.ro.

Prilej cu care Marina a transmis un mesaj emoționant, în mediul online, pe contul de Instagram. „Poate că aceasta va fi ultima oară când trăim miracolul primei aniversări”, a scris mama micului sărbătorit.

„Cu inima plină de emoție și recunoștință, sărbătorim ziua de naștere a celui mai mic dintre cei nouă copii ai noștri – MAREO. Poate că aceasta va fi ultima oară când trăim miracolul primei aniversări. Fiecare dintre copiii mei mi-a umplut viața cu bucurii și provocări unice, iar acest moment mă face să reflectez asupra tuturor binecuvântărilor primite”, a mai transmis Marina în mesajul postat pe rețeaua de socializare.

Apoi, a precizat că, în familia Carnaț, este posibil ca Mareo să fie ultimul copil. „Dacă acesta este ultimul nostru copil, să fie înconjurat de toată iubirea și înțelepciunea pe care am acumulat-o în această călătorie minunată a maternității, pentru tot restul vieții!”

Cuplul Marina și Teodor sunt părinții a nouă copii. Mama a devenit foarte cunoscută în mediul online, acolo unde a adunat peste 300.000 de urmăritori pe Instagram. Datorită notorietății, a câștigat și un important contract de publicitate. 

Proiectul care prevedea îndemnizații de sute de euro pentru copiii diplomaților, suspendat ”în urma reacțiilor virulente”

Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic urmează să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului, anunță șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi: “Va trebui să regândim soluțiile pentru sprijinirea copiilor de diplomați.”, informează unica.md cu referire la un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

În urma reacției virulente, inițiativa ce prevede indemnizațiile lunare de până la 500 de euro pentru copiii diplomaților va trebui să fie suspendată și să se caute alte soluții. Declarații în acest sens au fost lansate ieri de ministrul afacerilor externe, vicepremierul Mihai Popșoi, în cadrul unei apariții mediatice.

Potrivit ministrului, proiectul ar urma să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi, pentru a se vedea ce alte soluții se pot găsi pentru a rezolva problema.

„Din păcate unii au încercat să prezinte în spațiul public precum că ar exista o anumită discriminare și e păcat când unii aleargă după voturi pe seama copiilor încercând să divizeze societatea după principiul „să moară capra vecinului”. Cei care până nu demult se uitau în gura refugiaților și le numărau bănuții pe care îi primeau de la organizațiile internaționale, acum s-au năpustit asupra copiilor diplomaților. Haideți să vedem care este problema în sine și ce a încercat să rezolve această lege înregistrată în Parlament de un grup de deputați. Acea lege dorea să rezolve o problemă, care afectează majoritatea diplomaților noștri, în special care merg în misiune cu copii lor în țările unde limba oficială nu este una de circulație internațională”, a declarat Mihai Popșoi.

„Spre regret, constatăm o reacție virulentă, și e de înțeles într-un stat cum este Republica Moldova unde veniturile cetățenilor sunt destul de reduse, doar că cetățenii noștri nu înțeleg sau cei care au criticat se fac a nu înțelege că diplomații noștri nu merg în excursie în țările de reședință, ci merg să muncească și să apere interesele cetățenilor noștri.

Iar acest sprijin a fost perceput ca ceva discriminatoriu, doar că trebuie să recunoaștem că copii noștri, copilul meu are confortul de a învăța în aceeași limbă pe toată perioadă. Având în vedere reacția virulentă a societății, suntem un stat democratic, plecăm urechea la reacția cetățenilor, pe undeva împărtășim această nemulțumire și va trebui să regândim abordarea, va trebui să căutăm, eventual, alte soluții și să evităm antagonizarea situației”, a mai spus ministrul afacerilor externe.

O femeie a găsit o broască într-o pungă de spanac pe care o cumpărase dintr-un supermarket. Reacția angajaților
Articolul anterior
Revoltă la Moscova, după ce Miss Rusia 2023 a anunțat că se căsătorește cu un jurnalist american
Articolul următor