Un bebeluș nou-născut, găsit de către un câine într-o pungă de plastic, la minus trei grade

O fetiță nou-născută a fost găsită într-o pungă de plastic, pe o stradă din Londra, a anunțat vineri 19 ianuarie curent, poliția britanică. Bebelușul era înfășurat într-un prosop, iar afară erau minus 3 grade Celsius.

Un bebeluș, găsit în viață într-o pungă la -3°C pe o stradă din Londra

Bebelușul a fost găsit de o persoană care își plimba câinele în Newham, în estul Londrei, marți, imediat după ora 21.00 GMT, a precizat Poliția Metropolitană din Londra. Potrivit serviciului național de meteorologie, în Londra erau minus 3 grade Celsius la acea oră, transmite digi24.ro.

„Persoana respectivă i-a ținut fetiței de cald până când au sosit paramedicii de la Serviciul de Ambulanță din Londra și au consultat-o, iar apoi au dus-o la spital. Sunt încântat să raportez că fetița nu a fost rănită în niciun fel și că este în siguranță în grija personalului spitalului ”, a declarat, într-un comunicat de presă, comisarul-șef Simon Crick.

Poliția mai transmis că este îngrijorată de starea mamei bebelușului, bănuind că aceasta nu primește suficientă asistență socială, și a făcut apel la aceasta să ia legătura cu autoritățile.

Cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică la distanță

Forma electronică a mandatului avocatului și a avocatului stagiar va fi reglementată în legislație, iar cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică de la distanță. Raportul pentru un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat la ședința de astăzi, 26 noiembrie, a Comisiei juridice, numiri și imunități, scrie stiri.md.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Modificările legislative sunt necesare întrucât, în prezent, Legea cu privire la avocatură nu reglementează forma electronică a mandatului, iar formularul mandatului avocatului și al avocatului stagiar trebuie să fie imprimat pe suport de hârtie, cu aplicarea ștampilei.

Astfel, autorii propun modificări la Legea privind avocatura, precum și actualizarea Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă, a Codului de executare, a Codului administrativ și a Codului fiscal, pentru a integra complet utilizarea formei electronice a mandatului avocatului. 

Astfel, se va oferi posibilitatea de a certifica împuternicirile avocatului prin mandat în formă electronică și copia certificată a acestuia pe suport de hârtie. Mandatul avocatului va trebui semnat cu semnătură electronică calificată. 

Acest lucru va permite avocaților să încheie contracte de asistență juridică la distanță, iar de acest lucru vor beneficia inclusiv cetățenii din diasporă, care au nevoie de asistență juridică pentru soluționarea litigiilor care apar pe teritoriul Republicii Moldova.

De menționat că reglementarea formei electronice a mandatului avocatului va asigura și implementarea soluției E-dosar judiciar din cadrul Sistemului informațional judiciar, care presupune automatizarea procesului de depunere a cererii în instanța de judecată în format electronic și distribuirea materialelor din dosar în formă electronică. Respectiv, avocații și avocații stagiari vor putea depune cererile în instanța de judecată prin intermediul Sistemului Informațional Judiciar.

Proiectul de lege privind forma electronică a mandatului avocatului va fi propus spre examinare în prima lectură în plenul Parlamentului.

Reguli noi pentru serviciile digitale

Drepturile consumatorilor de conținut sau servicii digitale vor fi mai protejate. Un set de prevederi în acest sens au fost incluse în legea privind contractele de furnizare de conținut digital și servicii digitale, care a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Proiectul transpune în legislația națională o directivă a Parlamentului European și a Consiliului European privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale. Astfel, documentul prevede stabilirea unui set de reguli clare pentru vânzarea și consumul conținutului digital, cum ar fi programe de calculator, softuri, jocuri, cărți digitale sau DVD-uri, CD-uri sau stick-uri, în cazul în care acestea sunt purtătoare de conținut sau servicii digitale.

De asemenea, documentul conține prevederi care au drept scop protejarea drepturilor consumatorilor. Aceștia vor avea la dispoziție cel puțin doi ani pentru a solicita o remediere, în cazul în care au depistat defecte la conținutul digital. În cazul în care defectele sunt repetitive sau grave, consumatorii vor putea restitui produsul, vor putea păstra produsul și primi o parte din prețul plătit sau returna produsul și recupera banii.

La fel, vor fi eliminate barierele privind dreptul contractelor în cazul comerțului online transfrontalier cu bunuri și servicii digitale, prin crearea de drepturi și protecție uniformă a consumatorilor.

Autoritatea responsabilă de exercitarea controlului asupra respectării prevederilor privind furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital este desemnat Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Guvernul, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a documentului, va aduce actele sale normative în concordanță cu acesta.

KALEIDOSCOP 2025: Data festivalului și un detaliu exclusiv despre bilete

Festivalul KALEIDOSCOP, cel mai așteptat festival dei muzică din Moldova, revine pe 21 și
22 iunie 2025 cu o ediție grandioasă. Pentru prima dată, artiști internaționali de renume
mondial vor urca pe scenă, alături de cei mai buni interpreți locali și regionali.


Surse din echipa de organizare au dezvăluit o informație exclusivă: primele 1000 de
abonamente vor fi puse în vânzare pe 26 noiembrie, la prețul special de 444 lei.

Ce face KALEIDOSCOP 2025 unic?

KALEIDOSCOP 2025 va aduce două zile pline de muzică, artă și experiențe imersive.
Organizatorii promit un mix perfect între artiști locali, regionali și nume internaționale de
renume, ceea ce va transforma această ediție într-un eveniment de neratat.
„Am vrut ca ediția din 2025 să fie o celebrare globală, conectând publicul nostru din Moldova
la energia scenei internaționale. Va fi un spectacol total,” au declarat organizatorii dar nu au
vrut să ne divulge și numele artistului internațional.

Cum să fii parte din magie?

  1. Salvează data: 21-22 iunie 2025.
  2. Pregătește-te pentru startul vânzărilor pe 26 noiembrie.
  3. Fii printre primii care își asigură locul
    KALEIDOSCOP 2025 este mai mult decât un festival. Este momentul în care Moldova
    devine scena artei și a muzicii internaționale. Fii parte dintr-o experiență unică, alături de
    artiști de top, pe 21-22 iunie.
    Fii pe fază și pregătește-te să trăiești magia!

Putin vrea să recupereze fostele proprietăți ale Imperiului Rus și URSS
Articolul anterior
Monumentul istoric din Bălți, unde a fost votată Unirea cu România, va fi renovat
Articolul următor