4517688cc504d067685c2170f2a1ead6

Lot de mărfuri, printre carejucării pentru copii, electrocasnice și instrumente electrice, în valoare de sute de mii de lei, depistat de vameși

La data de 18 noiembrie 2024, pe șoseaua Muncești din municipiul Chișinău, ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, au oprit pentru verificări un mijloc de transport de model „Fiat Ducato”, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 45 de ani.

În cadrul controlului efectuat, în compartimentul marfar al autovehiculului au fost depistate mai multe categorii de bunuri comerciale, inclusiv jucării pentru copii, electrocasnice și instrumente electrice. Șoferul nu a putut prezenta documente justificative privind proveniența sau legalitatea introducerii acestor bunuri în țară.

Lotul, cu o valoare estimativă de sute de mii de lei, a fost ridicat pentru examinare, urmând să fie supus procedurii de confiscare, în conformitate cu prevederile legale. Investigațiile continuă pentru stabilirea circumstanțelor și atragerea la răspundere a persoanei implicate, conform legislației în vigoare.

Serviciul Vamal reiterează angajamentul său în combaterea fraudelor vamale și asigurarea respectării cadrului normativ, în beneficiul economiei naționale și al cetățenilor.

Tânăr reținut pentru comiterea mai multor furturi la Hâncești

Un tânăr de 25 ani, originar din raionul Cimișlia, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind învinuit de comiterea furturilor pe teritoriul raionului Hîncești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta, pe parcursul lunilor septembrie-octombrie, pe timp de noapte, ar fi pătruns în patru gospodării, prin spargerea geamului, de unde a sustras diferite bunuri (mobilă, televizoare, bijuterii).

În urma acțiunilor întreprinse de polițiștii din Hîncești suspectul a fost identificat și reținut, iar la domiciliul acestuia au fost depistate bunurile sustrase.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.

#unicLifeHacks: Jachetă sau palton – ce să alegem pentru toamnă și iarnă?

Când temperatura de afară începe să scadă, una dintre cele mai mari dileme de modă devine alegerea unui articol de îmbrăcăminte exterior. Aceasta este cea mai importantă achiziție de îmbrăcăminte pentru acest sezon. Deși alegem adesea diferite pulovere sau pantaloni în fiecare zi, când vine vorba de articole de îmbrăcăminte exterioare, alegerea se limitează de obicei la câteva piese. 

Prin urmare, ar trebui să se potrivească cu stilul nostru, stilul de viață și restul garderobei noastre. Când este mai bine să alegem o jachetă și când un palton? Veți afla din acest video.