Un cetățean moldovean s-ar număra printre victimele atacului israelian în Fâșia Gaza

Un cetățean al Republicii Moldova s-ar număra printre persoanele grav rănite în urma unui atac israelian care a avut loc pe 19 martie asupra unui complex al Națiunilor Unite din Deir Al Balah, Fâșia Gaza, scrie newtv.md.

Un cetățean al Republicii Moldova se numără printre persoanele grav rănite în urma unui atac israelian care a avut loc pe 19 martie asupra unui complex al Națiunilor Unite din Deir Al Balah, Fâșia Gaza. 

Potrivit unui comunicat al Organizației Națiunilor Unite (ONU),atacul a fost atribuit unui tanc israelian și a dus la moartea unui angajat bulgar al organizației și la rănirea altor șase persoane, inclusiv cetățeni din Moldova, Franța, Macedonia de Nord, Palestina și Regatul Unit.

În urma acestui incident, Secretarul General al ONU a condamnat ferm atacul și a solicitat o investigație completă și independentă.

De asemenea, de la reluarea operațiunilor militare israeliene pe 18 martie, Ministerul Sănătății din Gaza a raportat că cel puțin 673 de palestinieni au fost uciși, în contextul în care negocierile pentru o încetare a focului au eșuat, iar Israelul a continuat să lanseze atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza. În acest context, oficialii israelieni au indicat intenția de a lansa o ofensivă terestră majoră, care ar presupune trimiterea a zeci de mii de trupe pentru a curăța și ocupa zone extinse din Gaza.

Guvernul israelian analizează diverse scenarii pentru a intensifica atacurile asupra Gaza și a presiona Hamas pentru eliberarea mai multor ostatici, fără a încheia încă un acord de pace care să pună capăt războiului.

Cutremur în România, vineri dimineață! Ce magnitudine a avut seismul

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade a avut loc vineri dimineaţa, la ora locală 6:51, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), scrie digi24.ro.

Seismul a avut loc la adâncimea de 64,3 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 40 km vest de Focşani, 69 km est de Sfântu-Gheorghe, 71 km nord de Buzău, 84 km est de Braşov, 88 km sud de Bacău şi 91 km sud-vest de Bârlad.

De la începutul lunii martie, în România s-au produs 26 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9 grade. Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea de 5,4 şi s-a produs în judeţul Buzău în data de 16 septembrie.

„Nu transferați nimic!”. Igor Cuciuc avertizează despre un cont fals cu numele său pe Facebook

Îndrăgitul interpret de muzică populară, Igor Cuciuc, a venit cu un mesaj în care anunță despre un cont fals pe Facebook cu numele său, informează unica.md

„Atenție, a apărut din nou o pagină fake cu numele meu Igor Cuciuc, vă rog scumpii mei raportați. Pagina este falsă, nu transferați nimic. Pagina nu are abonați, vă rog sa verificați. Îmi pare rău de așa oameni care nu se tem de judecata lui Dumnezeu”, scrie artistul.

De Ziua Mondială a Teatrului, Maia Sandu a oferit titluri de „Maestru în Artă”

Actrițele Irina Țăruș și Ala Rusu-Blîndu, precum și coregrafa Irina Formaniuc de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, au primit ieri, de Ziua Mondială a Teatrului, titlul onorific „Maestru în Artă”. Titlul le-a fost oferit de către președinta Maia Sandu, în semn de recunoaștere a contribuției valoroase la viața culturală a Republicii Moldova, scrie tvrmoldova.md.

Cele trei titluri au fost oferite la Bălți, după ce echipa Teatrului Național „Vasile Alecsandri” au jucat spectacolul „Tema pentru acasă”, după romanul omonim al lui Nicolae Dabija. Spectacolul a fost urmărit și de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

„De Ziua Mondială a Teatrului și când sunt marcați 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, ne exprimăm recunoștința pentru efortul constant pe care-l depun oamenii teatrului, promovând istoria, cultura și adevăratele valori ale neamului nostru”, a menționat Președinta Maia Sandu.

Incident periculos prin Peresecina: Un microbuz cu pasageri, filmat cum intră pe contrasens
Articolul anterior
Poliția a identificat și sancționat șoferul unui microbuz de pasageri, filmat cum intră pe contrasens
Articolul următor
Close menu