Un funcționar public din localitatea Dereneu, din raionul Călăraşi, a fost rețint pentru omorul unui bărbat de 62 de ani, care lucra neoficial paznic și îi ajuta la lucrările agricole la iazul care îi aparține.
Cazul a fost înregistrat la data de 18 decembrie.
Potrivit surselor Deschide.md bărbatul reținut ca fiind suspect de comiterea crimei ar fi Nicolae Spînu, consilier din partea PSRM la Dereneu.
Potrivit Poliției, cadavrul a fost găsit în locuința suspectului aflată în extravilanul satului Bularda.
Ca urmare a cercetărilor la fața locului, în locuinţa unde a fost găsit cadavrul, polițiștii au depistat pe un perete, pete de culoare brună, acestea fiind răzuite, iar altele acoperite cu un creion, cu scop de a fi ascunse urmele.
În urma examinării preventive efectuate de către medicul legist, decesul ar fi survenit ca urmare a leziunilor corporale.
De asemenea, de la locul faptei, polițiștii au ridicat îmbrăcăminte, care ar aparține stăpânului casei, având pe ele pete de sânge.
Ca urmare a măsurilor de investigație și urmărire penală, întreprinse de polițiști la 19 decembrie, suspectul a fost reținut.
Acesta s-a dovedit a fi chiar stăpânul casei, în vârstă de 62 de ani, care activează ca funcționar public în localitatea Dereneu, raionul Călăraşi, cel care a și anunțat poliția despre decesul victimei şi cel care a întreprins acțiuni de camuflare a urmelor infracţiunii.
Audiat de polițiști, acesta se încurcă în declarații.
Cadavrul victimei a fost îndreptat la expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei decesului.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar suspectul a fost reținut pentru 72 ore. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 ani.