Un copil în vârstă de 13 ani, mama și bunica lui au murit după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț plin cu apă

Trei persoane, printre care un copil în vârstă de 13 ani, au murit într-un accident produs sâmbătă în Satu Mare. Mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț plin cu apă. Doar un singur pasager a reușit să se salveze.

Accidentul s-a petrecut pe Drumul Județean 109L din județul Satu Mare, în zona localității Băbești.

Tragedia s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 09.30, atunci când un conducător auto (femeie, 40 ani) a pierdut controlul volanului în condiții neclare, mașina a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț plin cu apă aflat pe marginea drumului din comuna Băbești.

Un singur pasager a reușit să se evacueze. O femeie în vârstă de 40 de ani (care se afla la volan), fiul ei, în vârstă de 13 ani, respectiv mama acesteia, o femeie în vârstă de circa 70 de ani, au murit înecați. La fața locului au ajuns multiple echipaje medicale, dar paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a resuscita victimele. Pasagerul care a reușit să se salveze este fiica șoferiței, în vârstă de 17 ani.

„Echipaje militare ale Detașamentului de pompieri Satu Mare intervin cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și terapia intensiv mobilă la extragerea pasagerilor aflați într-un autoturism derapat într-un șanț plin cu apă”, au precizat cei de la ISU Satu Mare, potrivit presasm.ro.

„Din primele informații, la sosirea pompierilor la fața locului, autoturismul implicat în accident se afla aproape integral sub apă, o singură persoană din cei 4 pasageri, reușind să se auto evacueze”, au precizat cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare.

Minor reținut la Edineț în timp ce distribuia droguri

Polițiștii din Edineț, în conlucrare cu procurorii Procuraturii raionului Edineț, au stopat activitatea infracțională a unui minor de 16 ani, fiind suspectat de circulația ilegală a drogurilor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit investigațiilor, suspectul, acționând în comun cu alte persoane, procura droguri prin intermediul aplicației mobile „Telegram”, iar ulterior le păstra, transporta și distribuia consumatorilor de droguri pe teritoriul aceluiași raion.

Polițiștii au depistat în posesia acestuia 42 de pachețele cu substanță cristalină de culoare albă asemănătoare cu drog tip PVP (sare).

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 50 000 de lei.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor, săvârșită în scop de înstrăinare, acțiune comise de două și mai multe persoane și în proporții deosebit de mari”, iar minorului i-a fost aplicată măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi țara.

Inspectoratul General al Poliției atenționează cetățenii că:

acțiunea de distribuire sau posedare a drogurilor constituie o infracțiune;

•minorii sunt în egală măsură, pasibili de răspundere penală;

•nu doar traficul de droguri în cantități impunătoare atrage pedeapsa cu închisoare, ci și deținerea unui singur gram de substanțe narcotice poate fi calificat ca și „proporții deosebit de mari”, în funcție de tipul acestora.

În acest context, Poliția îndeamnă minorii să nu se implice în activități suspecte și să denunțe orice tentativă de atragere ilicită în comiterea infracțiunilor, inclusiv a celor legate de trafic de droguri.

Spune NU drogurilor! Apelează 112 sau la Telefonul Copilului 116 111 și protejează-ți viața!

Protest de amploare la București: Manifestanții au cerut demisia lui Iohannis și reluarea turului doi la prezidențiale

Zeci de mii de simpatizanți AUR, conform relatărilor jurnaliștilor prezenți la protest, peste 100.000, conform estimărilor liderului AUR, George Simion, au participat duminică la un protest în centrul Bucureștiului față de anularea alegerilor prezidențiale din 2024, scrie digi24.ro.

A fost și protestatari care au venit cu autocarele din mai multe zone ale țării. Jandarmeria Română a făcut o serie recomandări pentru buna desfășurare a mitingului și a cerut să fie respectate, având în vedere că, în repetate rânduri, protestatarii au încălcat traseele de deplasare anunțate oficial. Cu toate acestea, incidentele nu au lipsit – de la agresarea jurnaliștilor, până la identificarea în mulțime a unor persoane înarmate cu cuțite și ridicarea din mijlocul protestatarilor a lui Horațiu Potra, „mercenarul lui Călin Georgescu”. Spre seară, protestul și-a pierdut din energie, iar după un tur pe la Palatul Cotroceni, unde au cerut demisia lui Klaus Iohannis, în Piața Victoriei a mai ajuns doar o mică parte din mulțimea de manifestanți care a mărșăluit în cursul zilei pe străzile Capitalei.

Câte încălcări ale legii au fost înregistrate

Jandarmeria Bucureşti a anunţat duminică seară că pe durata protestului au fost întocmite cinci acte de sesizare pentru diferite infracţţiuni şi au fost date amenzi în valoare de 3.200 de lei. Acte de sesizare: – două acte de sesizare în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României (Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase).

Zelenski se oferă să trimită pompieri ucraineni să ajute la stingerea incendiilor din Los Angeles

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus să trimită pompieri ucraineni în California, unde incendiile devastează zona Los Angeles. 24 de oameni și-au pierdut viața din cauza focului, potrivit BBC. Zelenski a anunţat că l-a însărcinat pe ministrul său de interne „să se pregătească pentru posibila participare a salvatorilor ucraineni la lupta împotriva incendiilor din California”, scrie digi24.ro.

„Situaţia de acolo este extrem de dificilă, iar ucrainenii îi pot ajuta pe americani să salveze vieţi”, a spus el într-un videoclip postat pe X, adăugând că acest ajutor este „în curs de coordonare” şi că „150 de pompieri sunt deja pregătiţi”. Declarația vine în condițiile în care pompierii ucraineni sunt chemați zilnic să stingă incendii și să salveze oameni, din cauza atacurilor rusești. Los Angeles, al doilea cel mai populat oraş din Statele Unite, este devastat de flăcări încă de marţi şi continuă să-şi numere morţii: bilanţul a ajuns la 24 de morţi duminică seara, potrivit biroului medicului legist din comitatul Los Angeles, potrivit News.ro. Duminică, oraşul era în continuare cuprins de flăcări, incendiile continuând să câştige teren, în condiţiile în care pentru marţi au fost prognozate intensificări ale vântului. Pompierii s-au confruntat uneori cu situaţia unor hidranţi goi sau cu presiune scăzută. Vineri, şeful lor a subliniat bugetul insuficient alocat de municipalitate pompierilor. Statele Unite sunt cel mai mare susţinător al Kievului în apărarea sa împotriva invaziei ruse. Washingtonul a acordat un ajutor militar de peste 65 de miliarde de dolari (63 de miliarde de euro) începând din februarie 2022. În timp ce Kievul este îngrijorat de o posibilă reducere a acestui ajutor odată cu revenirea anunţată a lui Donald Trump la Casa Albă la 20 ianuarie, el speră la decizii ferme din partea succesorului lui Joe Biden. Volodimir Zelenski a declarat la începutul lunii ianuarie că „impredictibilitatea” republicanului ar putea contribui la încheierea războiului.

Factura uriașă primită de proprietarul unei mașini Tesla pentru defecțiuni apărute la doar o zi după ce a cumpărat mașina nouă
Articolul anterior
Rușii, interesați mai mult de prețul ouălor și mai puțin de candidatura lui Vladimir Putin pentru un nou mandat prezidențial. Datele unui sondaj efectuat în Rusia
Articolul următor