Un cuplu a murit într-o zi, după 61 de ani de căsnicie

După 61 de ani de căsnicie, doi bătrâni din Noua Zeelandă au murit la distanţă de nouă ore unul de celălalt, informează DPA.

separator

Peter Bedford, în vârstă de 86 de ani, şi soţia sa, Ruth, în vârstă de 83 de ani, au decedat la 14 mai, potrivit unui necrolog publicat sâmbătă de publicaţia New Zealand Herald, potrivit Agerpres.
„Este bine că au plecat împreună. Ar fi fost complet pierduţi unul fără celălalt”, a declarat fiica lor, Caroline Bedford, pentru site-ul de ştiri Stuff.

Peter Bedford a fost internat sâmbătă seara la spital.

„Cred că mama şi-a dat seama că nu se va mai întoarce”, a povestit Caroline.

Ruth Bedford a murit la domiciliul cuplului din Kaitoke (Insula de Nord), la 10 a.m. pe 14 mai (22:00 GMT 13 mai), fiind urmată de soţul său la câteva ore, după ce acesta aflase de moartea sa.

Peter Bedford a emigrat după Al Doilea Război Mondial din Marea Britanie, unde a cunoscut-o pe Ruth, cu care s-a căsătorit pe 30 decembrie 1957. Deşi decesul membrilor unui cuplu de lungă durată la câteva ore distanţă este un fenomen relativ rar, moartea „de inimă rea” a fost subiectul mai multor studii.

O cercetare realizată la Harvard în 2013 a constatat ca probabilitatea ca o persoană să moară creşte cu 30% în primele trei luni după decesul partenerului. Durerea se manifestă extrem de puternic în special la persoanele în vârstă – sindromul inimii frânte, numit şi cardiomiopatie indusă de stres, fiind capabil să afecteze şi un adult anterior sănătos.

Sursa

Donald Trump crede că are un acord pentru soluționarea războiului din Ucraina. Deocamdată, cu Rusia

Președintele american Donald Trump le-a declarat miercuri jurnaliștilor la Casa Albă că el crede că are un acord atât cu președintele rus Vladimir Putin, cât și cu cel ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a soluționa războiul din Ucraina, transmit Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Totuși, el a dat de înțeles că un acord cu Zelenski rămâne evaziv, adăugând că este mai greu de tratat cu liderul ucrainean decât cu Putin. „Trebuie să ajungem la un acord cu Zelenski (…) dar asta a fost mai dificil până în prezent”, a adăugat el.

Anterior, delegaţia ucraineană la convorbirile de miercuri de la Londra privind o posibilă încetare a focului în Ucraina i-a transmis emisarului lui Trump, Keith Kellogg, că Kievul nu va renunţa la integritatea sa teritorială în cadrul negocierilor.

„Am subliniat că Ucraina va rămâne fermă în toate circumstanţele asupra principiilor sale de bază pentru că acestea sunt fundamentul suveranităţii şi integrităţii noastre teritoriale”, a fost formula utilizată de şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, pe X, când a făcut bilanţul întâlnirii cu Kellogg, scrie EFE preluată de Agerpres.

Iermak a postat acest mesaj la scurt timp după ce preşedintele american l-a acuzat pe omologul său ucrainean, pe reţeaua sa de socializare Truth Social, de obstrucţionarea eforturilor de pace prin declaraţiile în care a exclus recunoaşterea peninsulei Crimeea ocupate ca teritoriu rusesc.

Potrivit publicaţiei americane Axios, planul de pace pe care Casa Albă l-a pregătit pentru Rusia şi Ucraina prevede recunoaşterea Crimeei de către ucraineni ca parte a Rusiei. Zelenski a declarat în repetate rânduri că ar accepta controlul de facto al Rusiei asupra unor teritorii în anumite circumstanţe, dar nu şi suveranitatea inamicului asupra oricăror zone ocupate.

Întrebat despre acest posibil acord, pe care l-a calificat drept „foarte bun”, liderul american a declarat că „nu are un favorit între Putin și Zelenski”.

„Vreau doar să văd un sfârșit al războiului. Dacă ei semnează un acord și sunt fericiți, nu am niciun favorit sau favorită. Vreau doar ca un acord să fie semnat pentru ca vieți să poată fi salvate”, a detaliat președintele american.

„5.000 de soldați mor în fiecare săptămână, ruși și ucraineni deopotrivă, ființe umane care își iau adio de la fiii lor”, a detaliat președintele american, repetând un argument pe care l-a folosit deja în mai multe rânduri.

Trump „nu știe” dacă se va întâlni cu Zelenski la Vatican

Întrebat despre o posibilă întâlnire cu Volodimir Zelenski la Vatican în cadrul funeraliilor papei Francisc, Trump a răspuns că „nu știe” dacă omologul său ucrainean va fi prezent la ceremonie.

Cu toate acestea, liderul ucrainean indicase marți că „ar dori” să se întâlnească cu Donald Trump la Vatican în această săptămână. „Suntem întotdeauna pregătiți să ne întâlnim cu partenerii noștri americani”, a declarat președintele Ucrainei.

Cel puțin nouă morți și 63 de răniți, în urma unui atac masiv asupra Kievului. Printre victime sunt și copii

Rachetele rusești au vizat miercuri searăă capitala ucraineană Kiev într-unul dintre cele mai puternice atacuri ale Rusiei. Autoritățile ucrainene au oferit un bilanț provizoriu de „nouă morți și 63 de răniți, dintre care 42 au fost spitalizați, inclusiv șase copii”, acuzând „Rusia că a lansat un atac masiv asupra Kievului”. Ultimul atac cu rachete asupra capitalei ucrainene a avut loc la începutul lunii aprilie, relatează BFM TV.

Bilanțul a continuat să crească pe parcursul nopții. Autorităţile militare au raportat iniţial pagube materiale în cel puţin două cartiere ale oraşului şi au îndemnat locuitorii să se adăpostească. „Kievul este atacat de rachete inamice”, au scris autorităţile militare din capitala ucraineană pe canalul lor Telegram. Președinția ucraineană l-a acuzat pe liderul de la Kremlin Vladimir Putin că are „doar dorința de a ucide”.

Jurnaliştii AFP au auzit primele explozii puternice care răsunau în jurul oraşului, precum şi zboruri ale dronelor deasupra capitalei ucrainene.

Un jurnalist AFP a văzut aproximativ zece locuitori care s-au refugiat într-un adăpost la subsolul unei clădiri rezidenţiale imediat ce a sunat alerta antiaeriană.

În oraşul Harkov, primarul acestuia, Igor Terejov, a anunţat de asemenea „atacuri repetate cu rachete” asupra oraşului său, fără a menţiona deocamdată vreo victimă.

Pe de altă parte, într-o declaraţie pe Telegram, Andrii Iermak, şeful administraţiei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a denunţat faptul că „Rusia atacă Kievul, Harkovul şi alte oraşe cu rachete şi drone”.

Preşedintele rus Vladimir „Putin îşi arată doar dorinţa de a ucide”, a spus el. El a cerut ca „focul să înceteze” şi ca „atacurile asupra civililor să înceteze”.

La Washington, preşedintele american Donald Trump l-a atacat violent miercuri pe omologul său ucrainean, acuzându-l că a făcut remarci „incendiare” despre Crimeea, anexată de Rusia în 2014, într-un moment în care a declarat că un acord cu Moscova era „foarte aproape”.

Numărul școlarilor din Chișinău crește anual cu 3.000 de elevi

Populația școlară din Chișinău crește anual cu aproximativ 3000 de elevi. Numărul mare de elevi impune autoritățile locale să extindă și să modernizeze infrastructura educațională. O spune viceprimara Angela Cutasevici.

„Avem o creștere constantă a numărului elevilor. Avem anual o creștere de 3000 de copii. Acest fenomen ne bucură și ne responsabilizează pentru că trebuie să intervenim pentru a extinde infrastructura școlară”, a subliniat Angela Cutasevici în cadrul unei emisiuni de la RliveTV, transmite IPN.

Pentru a face față numărului mare de elevi, Primăria Chișinău valorifică spațiile existente prin lucrări de reparații, dar și prin măsuri mai ample, precum supraetajarea clădirilor sau construcția de noi blocuri școlare. Totodată, autoritățile investesc în renovarea și redeschiderea instituțiilor care au fost anterior scoase din circuitul educațional.

„În ultimii patru ani, au fost redeschise și extinse șase instituții educaționale, dintre care Pro Succes, practic este o școală nouă, și Gimnaziul STEAM, care are o capacitate de peste 700 de elevi”, a precizat Angela Cutasevici.

Viceprimara a reiterat angajamentul administrației municipale de a răspunde prompt cerințelor demografice și de a asigura condiții moderne și sigure pentru toți elevii din Chișinău.

Carantină într-o localitate din Rezina: un copil a fost mușcat de o pisică cu rabie
Articolul anterior
Cele mai eficiente metode de contracepție! Sfatul medicului!
Articolul următor
Close menu