Un elev s-a revoltat după ce nota la BAC i-a fost mărită substanțial

Un elev susține că a fost ”abuzat” de sistemul de Educație, din cauza neglijenței profesorilor care au corectat lucrările la Bac. Elevul, nemulțumit de nota la limba română, a depus contestație în urma căreia nota i-a fost ridicată substanțial, informează DCNews.ro.

separator

”Sunt un elev din județul Ialomița, mai precis de la Colegiul National „Grigore Moisil”, mă cheamă Avarvari Vlad.

Vă pot spune că am fost „abuzat” de sistemul de învățământ, în ideea că profesorii care corectează lucrările elevilor, le corecteaza în batjocură și-și bat joc de munca copiilor…

De exemplu, eu am învățat timp de luni bune, m-am pregătit intens pentru Examenul de Capacitate, pentru Bacalaureat, am făcut meditații, m-am privat de anumite lucruri personale și ieșiri, doar pentru a avea parte de un rezultat bun la examen. Iar când am susținut Examenul de Bacalaureat, la Limba și Literatura Română, am fost convins că nota va fi pe măsură, deoarece, repet, pregătirea mea a fost intensă. În urma aflării rezultatelor, nota a fost de 6,80, iar dupa contestații a ajuns la 8,85, aproape de

Cum este posibil ca profesorii să greșească așa de mult, să nu fie atenți, să-și bată joc la propriu de munca unor adolescenți și copii până la urmă? În ce țară trăim? Ăsta este învățământul românesc? Așa a ajuns? Nu mai putem avea dreptate nici în instituții, precum Liceul? Cum mai pot tinerii să aibă notiunea de cunoaștere corectă?

De altfel, eu am fost unul dintre cazurile fericite, dar cunosc prieteni și elevi, care deși erau buni, cand au aflat rezultatele (unele mici bineînțeles), constrânși de familie, de societate, de școală, de rușine nu au mai avut curajul să aibă încredere in ei, s-au demoralizat, și nu au mai făcut contestații, iar nota lor era alta cu siguranță și s-au lăsat bătuți de soartă și de acel rezultat care, de fapt, nu era cel adevărat, din păcate unii adolescenți ajung să facă gesturi extreme… Știm cu toții cazuri… Lumea trebuie să cunoască adevărul!!! Lucrurile nu mai trebuie ascunse, prea mult se tace și nu se face nicio schimbare”,se plânge elevul.

Elevul dorește ca mesajul său să ajungă la un oficial din minister care să poată face o schimbare, ”să pună îm comisii de corectare și evaluare, cadre didactice, care au experiență și care sunt profesioniști, nu niște persoane care își bat joc de elevii din ziua de azi, care mai și învață și muncesc pentru obținerea idealurilor. Vreau să fiu eu vocea celor neauziți, care poate nu au curaj. Multumesc anticipat!”.

Ce-ar fi făcut Maia Sandu dacă Rusia ar fi atacat R. Moldova? Răspunsul președintelui

Dacă Federația Rusă ar fi invadat militar Republica Moldova, președintele țării, Maia Sandu, ar fi rămas alături de popor. Declarații în acest sens au fost făcute de șeful statului în cadrul unui interviu pentru Financial Times, scrie paranteze.md.

Sandu declară că deși planul Kremlinului nu ar fi unul realist, acesta ar continua să submineze eforturile guvernării pro-occidentale din Moldova.

„Rusia a încercat întotdeauna să controleze Moldova, așa că când au văzut că nu mai pot folosi energia pentru a ne șantaja, au decis asupra altor măsuri, inclusiv proteste de stradă, profitând de dificultățile sociale. Nu s-au descurcat și s-au schimbat din nou”, a menționat Maia Sandu.

Totodată, șeful statului a subliniat că Moscova încearcă să refacă Uniunea Sovietică și să controleze Republica Moldova.

„Nu cred că s-ar fi oprit la graniță. Suntem în siguranță astăzi doar datorită Ucrainei. (…) Ei (nr: Rusia) ar dori să refacă Uniunea Sovietică. Vor să aducă înapoi vremurile vechi. Noi nu vrem asta. Noi vrem să fim parte a lumii democratice”, a declarat președinta Maia Sandu.

Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în februarie curent că Rusia plănuiește să implice diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să atace instituții ale statului și să ia ostatici, subliniind că „prin acțiuni violente mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.

Evaluările Maiei Sandu au fost făcute publice la câteva zile după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis celor 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană că Ucraina a interceptat planurile serviciilor secrete rusești de a distruge Republica Moldova. Rusia a respins atunci declarațiile președintei Maia Sandu despre un eventual plan al Kremlinului de destabilizare a situației de la Chișinău.

Pasha Parfeni, acuzat că ar fi plagiat melodia ”Soarele și Luna”

Iubitorii de muzică deja s-au strîns în orașul Liverpool, cunoscut drept patria formației Beatles, unde anul acesta va avea loc Eurovision Song Contest, scrie noi.md.

Dea lungul timpului, concursul a devenit un eveniment important pentru cultura populară europeană și a dat naștere multor cariere muzicale internaționale.

Concursul a debutat în 1956 și are loc în fiecare an, cu excepția celor cu războaie sau pandemii. În 2023, concursul se va desfășura la Liverpool (Anglia) în perioada 9-13 mai 2023, iar finala va avea loc pe 13 mai. Cel care în acest va reprezenta Republica Moldova la concurs este Pasha Parfeni cu melodia ”Soarele și Luna”.

Deși pregătirile pentru concurs au intrat pe ultima sută de metri, totuși unele voci spun că melodia lui Pasha Parfeni – ”Soarele și Luna” ar fi plagiată de la cîștigătorii de anul trecut și anume Kalush Orchestra – ”Stefania”.

Producătorul muzical, Serghei Orlov, a făcut lumină în acest caz. ”Da, eu de multe ori am fost la Eurovision. Cred că este de 7 ori. Ce pot să spun? În 66 de ani de existență a Eurovision, niciodată nu a fost dovedit plagiatul unei melodii, deși au existat foarte multe scandaluri. Eu nu văd nici un plagiat acolo … Cuvîntul plagiat este o noțiune foarte clară. Ar trebui să coincidă un anumit număr de note, în același aranjament. Acest cîntec nu are nimic de-a face cu plagiatul. Poate că Pasha a fost puțin impresionat de acel vibe, acea atmosfera pe care Kalush a creat-o anul trecut, pentru că stilistic-da, ca să spunem așa, sînt motive folclorice într-un ritm la modă. În general, același lucru l-au avut și Kalush Orchestra anul trecut. Dar aici nu miroase deloc a plagiat, după părerea mea”, a spus Orlov. Reamintim că Eurovision 2022 a fost cîștigat de Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”. Republica Moldova s-a clasat pe locul 7 datorită fraților Advahov și trupei „Zdob și Zdub”, care au cîntat „Trenulețul”. În 2017, băieții de la Sunstroke Project au obținut cel mai bun rezultat pentru Republica Moldova, locul 3, cu „Hey Mamma”. În acest an Noi.md promite detalii picante din spatele cortinei concursului.

Obiecte interzise, depistate asupra unui minor la protestul din Capitală

Polițiștii au depistat obiecte interzise asupra unui minor.

Oameni legii anunță că organizatorii sunt obligați să explice participanților la întrunire despre comportament și lucrurile pe care le pot deține la ei.

VIDEO! Slăbește dansând! Antrenament Zumba
Articolul anterior
Ce mai modernă operație pentru slăbit – Tratamentul obezității
Articolul următor