Au intrat în vizorul CNA și al procurorilor sub suspiciunea că ar fi aranjat o schemă de corupție pentru eliberarea frauduloasă a permiselor de conducere, iar acum sunt cercetați de oamenii legii. Vizate sunt mai multe persoane printre care și un fost angajat al Agenției Servicii Publice.
Mai exact, potrivit actului de sesizare, aceștia ar fi manipulat sistemul informațional, prin intermediul căruia se efectuau programările urgente și ar fi influențat membrii comisiilor de examene în vederea eliberării permiselor de conducere, contrar normelor legale, scrie realitatea.md.
„În cadrul investigațiilor s-a stabilit că un grup de persoane, atât din cadrul ASP, cât și din afara instituției, dar care aveau conexiuni cu funcționari din interior, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională, în urma căreia obțineau venituri ilicite. Astfel, pentru programarea urgentă a candidaților, precum și pentru susținerea probelor practice, membrii grupului ar fi încasat de la solicitanții de permise sume cuprinse între 350 și 500 de euro pentru fiecare caz”.
Potrivit notei informative, pe parcursul perioadei de documentare, au fost identificate mai multe episoade de influențare a membrilor comisiei de examene, de programare urgentă a candidaților și de acceptare de mită pentru facilitarea procesului de eliberare a permiselor.
„Dosarul care cumulează cel puțin 9 episoade, la această etapă, a fost pornit pe fapte de corupere pasivă, trafic de influență, cumpărare de influență, dar și corupere activă. În dimineața acestei zile, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la domiciliile bănuiților și au operat ridicări de acte de la ASP”.
În cadrul acțiunilor de anchetă, au fost ridicate telefoane mobile și alți purtători de informație pentru a fi supuse verificărilor.
De menționat că, ercetările au demarat la 19 martie curent și au inclus măsuri speciale de investigație și de urmărire penală, în scopul identificării întregului cerc de suspecți.
„În prezent, bănuiții sunt audiați de CNA în vederea obținerii explicațiilor pe marginea faptelor imputate. Sunt audiate atât persoane publice, cât și intermediari și persoane care au oferit mită pentru obținerea unor beneficii ilegale”.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cuprinse între 5 și 10 ani de închisoare.