Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a identificat o diferență în sumă de 390 de mii de lei între veniturile și averea deținută de fostul președinte al raionului Criuleni și ex-viceministru al MAI, Ion Țurcan. ANI a decis transmiterea cauzei în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării acesteia.
Potrivit jurnal.md, controlul averii a fost inițiat în aprilie 2021.Verificările au fost efectuate pentru perioada deținerii de către Ion Țurcan a mai multor funcții de conducere în cadrul MAI, inclusiv și cea de viceministru al MAI și de președinte de raion.
În baza materialelor probatorii acumulate la dosar, inspectorul de integritate a stabilit pentru anul 2019 că fostul viceministru nu a putut justifica suma de aproximativ 390 de mii de lei, este arătat într-un comunicat al ANI.
Ion Țurcan a fost solicitat să-și expună opinia vizavi de suma investițiilor în construcția casei sale și a diferenței substanțiale depistate.
Acesta a menționat că în perioada 2005-2021 a efectuat mai multe lucrări la casă din forțele proprii și cu ajutorul prietenilor. Iar, referitor la diferența dintre avere și venituri, subiectul nu a putut justifica cu acte proviniența acesteia.
Pentru deținerea nejustificative a sumei de 390 de mii lei, inspectorul a decis transmiterea cauzei în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării acesteia. Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, subiectul riscă să fie decăzut din dreptul de exercita o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani, urmând să fie înscris în Registrul Interdicțiilor.
sursa: jurnal.md.