Un judecător propus spre aprobare Maiei Sandu, a ajuns în izolatorul CNA

Unul dintre învingătorii concursului pentru funcția de judecător, desfășurat într-o ședință extraordinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pe 30 noiembrie 2021, a ajuns în izolatorul Centrului Național Anticorupție, la doar 3 zile după ce a fost propus șefei statului pentru aprobare.

„În timpul investigațiilor, s-au interceptat și discuții privind numirea lui în funcția de judecător, cât, cui. E băiat scump”, spun surse, transmite Unimedia.info.

Roman Zagaidalov au fost propus Maiei Sandu spre aprobare în funcția de Judecător la Strășeni, sediul Călărași, pe 30 noiembrie, de către CSM.

„Motivele care m-au determinat să aspir la funcția de judecător sunt două: sunt pasionat de domeniu, de aceea îmi voi exercita funcția cu plăcere și am tendință fermă de autoperfecționare.

Funcția necesită multă putere și voință. Voi proceda astfel încât actul de justiție să fie un act de dreptate, cu tenacitate. Eu nu mă las până nu găsesc soluția legală și corectă. Demnitatea de magistrat ce decide în raport cu soarta unui om, necesită cunoștințe temeinice de drept, dar și maturitate, experiență de viață, rezistență la stres și oboseală, iar eu cred ca posed aceste calități. Am un înalt nivel de moralitate”, declara Zagaidalov la interviul din cadrul concursului.

Peste trei zile, CNA l-a reținut, alături de alți colegi, într-un dosar de corupere pasivă, inițiat la Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Aceștia ar fi pus la cale o schemă de corupție, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit sistematic bani de la agenți economici pentru a nu le îngrădi activitatea comercială.Publicitate

La moment, judecătorul în devenire se află în izolatorul CNA.

„În timpul urmăririlor în cadrul dosarului de corupere pasivă, au fost interceptate discuții și despre costul funcției de magistrat. E scump băiatul”, au declarat surse demne de încredere. Potrivit acestora, Zagaidalov ar fi făcut înțelegeri cu șeful CSM, Dorel Musteață, numit recent judecător la Curtea Supremă de Justiției, iar când ceilalți membri au aflat despre acestea, ar fi izbucnit un scandal în cadrul instituției.

CNA a refuzat să ofere numele celor reținuți în dosarul de corupție, făcând trimitere la protecția datelor cu caracter personal și prezumția nevinovăției.

CSM, la fel, nu a comentat, deocamdată, aceste informații. Nici Președinția nu a anunțat, încă, dacă a acceptat lista de judecători transmisă spre decretare de către CSM.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Orașul din România care se află în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
Articolul anterior
Punctele de vaccinare, aproape pustii chiar dacă primăria dă vouchere de 500 de lei pentru restaurante
Articolul următor