Un medic din Moldova practică peste Prut chirurgia robotică de vârf în Urologie. A ajuns unul dintre cei mai buni din România

Moldovenii au demonstrat peste tot în lume că sunt cei mai buni. Mulți dintre ei se afirmă nu doar în afaceri, artă sau sport, dar și în domenii mai complicate sau dificil de cucerit în afara țării, și chiar reușesc să inspire încredere și să se manifeste. Unica.md vă invită să cunoașteți povestea unui tânăr medic, originar din Soroca, Republica Moldova, care a salvat sute de pacienți ajungând un specialist cu renume peste Prut.

Doctorul Alexandru Cealan are 36 de ani, este absolvent al Univesității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițeanu”, a făcut 6 ani rezidențiatul la noi în țară, a practicat un timp medicina de familie, dar pentru că și-a dorit mai mult de atât a mers la Cluj-Napoca, România, unde a mai făcut câțiva ani de rezidențiat, doar că de această dată în urologie.

Este stabilit de aproape 9 ani în România, unde a reușit să își întemeieze și o familie frumoasă: este tată a doi copii, iar soția este moldoveancă și ea.

Medicul Alexandru Cealan povestește că a prins o pasiune aparte pentru chirurgia robotică încă în timpul rezidențiatului de la Cluj, unde a avut șansa să cunoască și primul robot. Susținut de mentorii săi, primii pași i-a făcut cu robotul Da Vinci, un robot care este manipulat și cu mâinile.

După ani de studii și practică, Alexandru Cealan a ajuns un ilustru doctor, iar în prezent activează în cadrul Spitalului ”Sfântul Constantin” din Brașov. Presa română scrie despre el că este unul dintre cei mai mari specialiști din România în domeniul urologiei, atât pe partea de diagnostic, cât și pe cea de chirurgie, inclusiv a cancerului. Are mii de ore petrecute în sala de operație și sute de pacienți salvați.

Unica.md a reușit să obțină un scurt interviu de la Alexandru Cealan.

  • De ce ați ales România?

”Am ales România în 2011 când am participat la un congres, la Cluj, pentru 3-4 zile, iar când am revenit acasă mi-am anunțat părinții că plec să fac rezidențiatul la Cluj. A durat ceva timp până mi-am obținut cetățenia română, cam trei ani, și din 2015 am început studiile. De ce România? Pentru că mereu am considerat că suntem aceeași țară, același popor, vorbim aceeași limbă și avem aceleași tradiții. Astfel a fost foarte ușor să aleg România, pentru a mă dezvolta mai mult pe partea medicală.

Făcând rezidențiatul la Cluj, una din obțiuni a fost să rămân și să activez în România, pentru că în acest timp am învâțat lucruri noi, am studiat urologie modernă care se practică doar cu aparate moderne de care puteam avea parte doar în România sau în țările dezoltate. Eu am ales cu sufletul, să fiu aproape de casă, de persoanele dragi, și, totodată, să pun în practică tot ce am învățat.”

  • Cât de greu a fost pentru un tânăr specialist să se afirme și să inspire încredere în afara țării?

”Pentru mine a fost grea prima perioadă. Deși vorbim aceeași limbă, veneam, totuși, dintr-o țară străină. În România, medicina este la un nivel mai înalt, și atunci, m-am străduit să mă ridic la acest nivel. Am depus tot efortul pentru a crește, a mă implica în tot ce era disponibil, în intervențiile chirurgicale și toată viața medicală din Cluj, îndeosebi pe partea de urologie, și astfel, prin muncă zilnică am ajuns să inspir încredere persoanelor care mă înconjurau. Datorită susținerii lor am ajuns să fac ceea ce fac astăzi.”

  • De ce chirurgia robotică de vârf? Este un domeniu complicat?

”Fiind în facultate, la Chișinău, nu aveam idee că ar exista chirurgie robotică, dar când am început rezidențiatul la Cluj, sub conducerea profesorilor Coman Ioan și Crișan Nicolae, am cunoscut robotul Da Vinci. Inițial nu știam nici cum funcționează, nici ce poți face cu el, însă datorită celor doi mentori care m-au îndrumat, am ajuns să-mi placă să folosesc acest robot și să practic chirurgia robotică, care, la ora actuală, este chirurgia de cel mai înalt nivel.

Sunt puțini urologi în România care practică chirurgia robotică și mă bucur să mă număr printre ei. Am norocul și șansa să activez într-un spital mare, considerat și unul dintre cele mai curate din Europa, Spitalul ”Sf. Constantin” din Brașov, unde avem acest robot pe care îl folosim zi de zi și ne bucurăm că putem ajuta pacienții care au nevoie de această chirurgie robotică.

Este un domeniu complicat, zic eu, pentru că este o chirurgie pe care nu o înveți oriunde, ci doar de la marii urologi din țară sau din afara ei, însă datorită celor doi profesori, am avut șansă să o cunosc. Am fost nevoit să plec chiar și în afara țării, la congrese, workshopuri. Nu este un domeniu simplu. Este un robot, dar care foarte mult depinde și de dibăcia și capacitățile chirurgului.

  • S-a întâmplat să aveți pacienți din Republica Moldova care să vă solicite ajutorul?

”Da, avem pacienți și din Republica Moldova. Din lună în lună, avem tot mai multe solicitări din partea pacienților de peste Prut care se adresează la noi. Oamenii din Republica Moldova cunosc despre Spitalul ”Sf. Constantin” din Brașov, că practicăm o chirurgie robotică urologică la cel mai înalt nivel. Avem norocul că suntem aproape, așa că mulți oameni ne scriu, se adresează, vin la consultații, pe care i-am operat, inclusiv de cancer de prostată, tumori renale, și care, în prezent, se simt bine și chiar uneori mai vin și la câte un control.

La ora actuală, în R. Moldova nu se practică chirurgia robotică. Știu că colegii de la Medpark folosesc chirurgia laparoscopică, și aș vrea să-i felicit pe această cale, că au început să o aplice atât în cazurile de cancer de prostată, cât și la cel de rinichi. Pentru chirurgia robotică cred că va mai dura ceva timp până să ajungă și la Chișinău. În România, ne bucurăm că avem posibilitatea de a o folosi. Astfel, că și pacienții din R. Moldova se pot adresa, ne pot scrie, pot veni la consultații pentru a-i ajuta cu astfel de chirurgie modernă.”

Unica.md îi urează mult succes doctorului Cealan. Pacienții sănătoși – sunt mai mult decât cuvintele!

Grădina Zoologică din Chișinău își reia programul obișnuit pentru vizitatori

Grădina Zoologică din Chișinău anunță revenirea la programul său normal de funcționare începînd din această săptămînă, conform declarației administratorului Roman Crețu, anunță Noi.md.

Astfel, luni va fi zi sanitară, iar vizitatorii nu vor avea acces în această zi pe teritoriu.

„Totodată, odată cu scurtarea zilei, vom reduce treptat timpul de vizitare a Grădinii Zoologice. Dacă ziua se va scurta mai rapid decît ne așteptăm, programul de vizitare va fi ajustat în consecință,” a precizat Roman Crețu. Începînd cu data de 1 noiembrie, programul de vizitare a Grădinii Zoologice va fi limitat pînă la ora 17:00. Reprezentanții Grădinii Zoologice își așteaptă vizitatorii să se bucure de timpul petrecut în acest loc.

Un nou serviciu la ASP: tranzacțiile de vânzare-cumpărare a mașinilor vor putea fi efectuate online

Tranzacțiile de vânzare-cumpărare a vehiculelor, care deja sunt înmatriculate în Registrul de Stat al Vehiculelor, se vor putea face online fără a fi nevoie ca cetățenii să se deplaseze la subdiviziunile de înmatriculare auto ale Agenției Servicii Publice /ASP/. Noul serviciu de transcriere online a dreptului de proprietate asupra vehiculelor a fost anunțat astăzi de către ASP, informează moldpres.md

Pentru a accesa noul serviciu, ambele părți semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare a automobilului trebuie să dețină semnătură electronică calificată. 

Prevederea se conține în hotărârea Guvernului privind digitalizarea serviciilor de înmatriculare a unităților de transport, votată astăzi de către Executiv. Serviciul va fi disponibil în termen de 30 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Potrivit ASP, la această etapă de implementare a serviciului, în calitate de vânzător poate fi o persoană fizică sau juridică, care deține în proprietate un vehicul, sau un reprezentant împuternicit prin MPower de către proprietar. În calitate de Cumpărător, poate fi doar o persoana fizică.

Serviciul este disponibil pentru tranzacțiile care nu implică schimbarea numărului de înmatriculare și nu include opțiunea de preschimbare a plăcilor de înmatriculare. Această opțiune urmează a fi elaborată în următoarele versiuni, a precizat ASP. Totodată, serviciul este disponibil pentru tranzacționarea vehiculelor care nu sunt supuse unor restricții legale.

Pentru a accesa noul serviciu, persoanele care vând un automobil trebuie să acceseze site-ul servicii.gov.md, în banda de căutare să scrie „transcrierea online a dreptului de proprietate asupra vehiculelor” și să activeze butonul „solicită”. Ulterior, beneficiarul urmează să se autentifice pe platforma de dezvoltare a serviciilor electronice, să completeze câmpurile aferente serviciului și să semneze electronic proiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Sistemul va efectua o verificare prealabilă de eligibilitate a vehiculului pentru tranzacționare, iar cumpărătorul va primi o notificare prin email și va avea la dispoziție cinci zile calendaristice pentru a examina Contractul de vânzare-cumpărare și a accepta oferta.

După finalizarea procedurii de către Cumpărător, cererea va fi procesată de ASP: vehiculul va trece printr-o serie suplimentară de verificări pentru a se asigura că nu există restricții sau interdicții asupra acestuia. În cazul unui rezultat favorabil, executorii vor valida cererea și vor transmite comanda pentru perfectarea certificatului de înmatriculare pe numele noului proprietar. Din acest moment, transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculelor este considerată finalizată. Despre acest fapt vor fi notificați Vânzătorul și Cumpărătorul – noul proprietar al vehiculului tranzacționat.

Contractul în format electronic, semnat de ambele părți, va deveni imediat disponibil pentru accesare și descărcare în Cabinetul personal MCabinet al Vânzătorului și al Cumpărătorului. Suplimentar, pentru Cumpărător, în calitate de proprietar nou al vehiculului tranzacționat, va fi generat implicit un certificat de înmatriculare provizoriu emis în format electronic, care va fi expus în aplicația mobilă EVO și Cabinetul personal.

Certificatul de înmatriculare provizoriu și permisul de conducere provizoriu vor putea fi generate în format digital

Procesul de înregistrare a unităților de transport va fi digitalizat. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv. Documentul urmărește extinderea accesului cetățenilor la serviciile prestate electronic de către autorități, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, certificatul de înmatriculare provizoriu și permisul de conducere provizoriu vor putea fi generate în format digital și vor avea aceeași valoare pe teritoriul Republicii Moldova, ca și documentele eliberate fizic. 

De asemenea, proiectul prevede comasarea mai multor servicii și eliminarea unor proceduri, pentru comoditatea proprietarilor de automobile. 

Tânărul interpret de la noi Cristian Porcari ne surprinde cu o nouă piesă emoționantă!
Articolul anterior
În următoarele zile vor veni primii fulgi. Cât vor coborî temperaturile
Articolul următor