Un miliardar japonez i-a trimis o scrisoare lui Zelenski prin care îl anunță că donează aproape 8 milioane de euro Ucrainei

Un miliardar din Japonia donează 1 miliard de yeni, adică aproximativ 7,7 milioane de euro guvernului de la Kiev. Acesta i s-a adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski prin intermediul unei scrisori, relatează Kyodo şi AFP. Banii sunt pentru victimele violențelor, este mesajul transmis de japonez.

Hiroshi Mikitani, fondatorul companiei de comerţ electronic Rakuten, precizează în scrisoare că banii sunt destinaţi „activităţilor umanitare, pentru ajutarea persoanelor din Ucraina care sunt victime ale violenţei”, denunţând totodată atacul rus drept o „sfidare a democraţiei”.

Mikitani aminteşte că a fost la Kiev în 2019 şi s-a întâlnit cu Zelenski şi îşi exprimă „speranţa sinceră că Rusia şi Ucraina vor putea rezolva această problemă în mod paşnic, iar poporul ucrainean va putea să-şi regăsească pacea cât mai curând posibil”.

Guvernul japonez a anunţat o serie de măsuri împotriva Moscovei vizând sectorul financiar şi exporturi sensibile, cum sunt componentele electronice, scrie digi24.ro.

Veaceslav Platon a cerut azil în Marea Britanie

Procedura de extrădare a controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, care s-a refugiat în Marea Britanie, după ce a fugit din Republica Moldova, ar mai putea dura. Aceasta este destul de anevoioasă din cauza faptului că Platon a depus o cerere de azil la Londra. 

Declarațiile au fost făcute de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în cadrul unei emisiuni de la TV8. 

„E o chestie care complică lucrurile pentru că dânsul a aplicat pentru azil politic în Marea Britanie și atunci extrădarea e cu mult mai complicată dacă există o astfel de cerere pendinte”, a subliniat Dragalin. 

Potrivit șefei PA, Republica Moldova ar putea avea o claritate în privința posibilității extrădării lui Veaceslav Platon abia după ce va exista o decizie legată de cererea de azil. 

În context, Veronica Dragalin a spus că cererea Republicii Moldova privind necesitatea extrădării lui Veaceslav Platon conține argumente bune, însă nu le-a putut dezvălui.

Abonați-vă la canalul nou de Youtube „Cutia Neagră cu Mariana Rață” și activați clopoțelul pentru notificări despre noile investigații, emisiuni despre corupție și dezvăluiri despre scheme ilegale – https://bit.ly/3JkDiPf

Ucraina ar putea ajunge la negocieri cu Rusia. Putin, față în față cu Zelenski?

Ucraina și Rusia ar putea ajunge la negocieri. Acesta nu ar fi posibile mai devreme de anul 2025, susține un oficial al serviciilor secrete ucrainene. Astfel, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski s-ar putea așeza la masa discuțiilor, scrie evz.ro.

Oficialul de rang susține că, la un moment dat, Ucraina va fi nevoita să inițieze discuții cu Rusia. Astfel, cele două state ar putea pune capăt conflictului.

Până în prezent, Zelenski a respins orice inițiativă de dialog cu Kremlinul. Mai mult, în anul 2022, acesta a semnat un decret care declara „imposibilă” orice negociere atât timp cât Vladimir Putin este la putere.

Generalul Vadim Skibiţki este de părere că negocierile trebuie să aibă loc în următorul an.

„Astfel de războaie se pot încheia doar prin tratate.”

Cu o poziție importantă în cadrul Direcţiei de informaţii a armatei ucrainene (GUR), acesta a declarat discuţiile dintre Putin și Zelenski ar putea avea loc în a doua jumătate a anului 2025.

„Generalul Skibiţki spune că nu vede cum ar putea Ucraina să câştige războiul doar pe câmpul de luptă. Chiar dacă ar fi capabilă să împingă forţele ruseşti înapoi la graniţele sale – o perspectivă din ce în ce mai îndepărtată – acest lucru nu ar pune capăt războiului. ”, conform The Economist.

În prezent, ambele puteri luptă pentru obținerea unei poziții favorabile. Cu toate acestea, se presupune că negocierile serioase nu vor începe până cel mai devreme în a doua jumătate a anului 2025. Volodimir Zelenski și alți oficiali au afirmat că Rusia nu va fi invitată la summitul pentru pace din Elveția, organizat din luna iunie.

„Scopul summitului din iunie este de a reuni ţările care împărtăşesc abordări şi principii pe care se pot baza pentru acţiuni ulterioare. Abia apoi comunicarea cu Rusia ar putea fi posibilă, iar Rusia ar putea participa la negocieri. Pentru că, aveţi dreptate, în final, nu este posibil să se pună capăt războiului fără ambele părţi.”, a spus ministrul ucrainean de externe.

Captură uriașă de droguri de la o grupare de traficanți! Valoarea acestora – circa un milion de lei

Activitatea infracțională a unei grupări specializate în comercializarea drogurilor prin intermediul magazinelor online pe teritoriul Republicii Moldova, preponderent în apropierea instituțiilor de învățământ, a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu Procuratura mun. Chișinău. 

Astfel, timp de 2 luni,  polițiștii au documentat activitatea infracțională a unui membru activ al grupării cu vârsta de 26 ani din  capitală.

Urmare a investigațiilor demarate, s-a stabilit că suspectul, în vara anului 2023, s-a angajat în calitate de curier la un magazin online. Ulterior,pe parcursul anului i-ar fi fost atribuit un alt rol- cel de depozitar. Acesta primea droguri în cantități angro, apoi le diviza în doze a câte un gram, după care le plasa în ascunzișuri, câte 30-40 de doze. Acestea erau preluate de curierii care le plasau în ascunzișuri.

La fel, s-a stabilit că gruparea ar fi specializată în contrabandă cu droguri din UE în Republica Moldova prin intermediul coletelor neînsoțite, cu ulterioara realizare a acestora prin intermediul magazinelor online pe teritoriul țării.

Astfel în urma probelor acumulate,  la începutul lunii aprilie curent,  ofițerii de investigație l-au reținut pe suspect în flagrant în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri în mun. Chișinău. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bărbatului, polițiștii au  depistat și ridicat cântare la scara mică, telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, muguri de marijuana, 500 grame de heroină, 15 grame de cocaină și pastile ecstasy.

Pe piața neagră un gram de cocaină este realizat cu 3 mii de lei, iar heroina –  2 mii de lei gramul.

Valoarea drogurilor scoase din circuit constituie aproximativ 1,2 milioane de lei.

Pe numele suspectului  a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 zile, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoare de la 7 la 10 ani.

Investigațiile continuă, în vederea depistării altor membri ai grupului infracțional, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Premierul Ucrainei acuză Rusia de crime de război pentru uciderea de civili ucraineni
Articolul anterior
Trupele ruse invadează orașul Harcov
Articolul următor