Un moldovean a murit într-un grav accident în SUA. Prietenii adună bani pentru a-l aduce acasă

Vladimir Mazur avea 33 de ani și era șofer de tir în SUA. Acesta conducea un automobil pe traseul din Thomasville, statul Georgia, în momentul în care a suferit un grav accident.

separator

Prietenii susțin că trupul tânărului a fost făcut bucăți încât transportarea acestuia la Chișinău este imposibilă. Familia a rugat prietenii lui Vladimir să-l incinereze, iar ulterior cenușa să fie adusă acasă, în Moldova. 

Deocamdată, prietenii adună bani pentru a transporta corpul neînsuflețit al lui Vladimir în California, din statul american Georgia. Amicii spun că Vladimir era un om vesel și bun, harnic. În SUA acesta nu avea rude. În Moldova, îl aștepta un tată în vârstă și o soră mai mică pe care tânărul o susținea financiar.

A fost inițiată o colectare de fonduri pe o platformă online de donații. Până în acest moment s-au adunat 9.000 de dolari din cei 20.000 necesari.

Cei care doresc să ajute familia tânărului, pot face donație pe gofundme.com.

O nouă provocare pentru Europa: Putin pare să îl fi convins pe Trump să exploateze împreună Arctica. De ce miza este uriașă

Două evenimente care s-au petrecut săptămâna aceasta le-au dat multe motive de îngrijorare Europei și Groenlandei. Din vest, vice-președintele american JD Vance a plecat într-o vizită controversată în Groenlanda, trimis acolo de un președinte care vorbește deschis despre posibilitatea anexării insulei. Din est, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a părut să dea undă verde planurilor lui Trump și să propună o cooperare cu noii săi prieteni de la Washington pentru împărțirea resurselor vaste din regiunea arctică, se arată într-o analiză Sky News.

Oficialii de la Kremlin au spus că Rusia este deschisă să coopereze cu America pentru exploatarea regiunii arctice prin „investiții comune”.

În Arctica, miza este uriașă. Bogăția de resurse minerale din această regiune a devenit tot mai accesibilă datorită schimbărilor climatice.

Rusia este bine poziționată ca să exploateze aceste resurse cu bazele și porturile sale de la Oceanul Arctic.

Putin a avertizat că „țările NATO, în general, desemnează tot mai des Nordul Îndepărtat drept un focar pentru posibile conflicte”. Pare să fie o amenințare îndreptată înspre Europa, scrie hotnews.ro

Pericolul ca Rusia și America să exploateze împreună Arctica reprezintă încă o provocare pentru Europa în noua ordine mondială creată de Trump. Președintele american a spus că el crede că anexarea Groenlandei de către SUA „va avea loc”.

Trump a făcut această afirmație cu nonșalanță chiar de față cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul vizitei sale la Casa Albă, ca și când a pune stăpânire pe teritoriului unui alt stat membru al alianței ar fi ceva complet normal.

În mod surprinzător, Rutte nu a opus niciun fel de rezistență după ce s-a pronunțat Trump, care, la fel ca vicepreședintele Vance, a spus că America are nevoie de Groenlanda din motive de securitate.

Afirmația pare una mincinoasă, dat fiind faptul că nu există nicio flotă ostilă care să amenințe vreun teritoriu din Cercul Arctic în acest moment. În plus, America are deja o bază militară în regiune și ar putea cere permisiunea de a construi și altele.

Vance a susținut și că Danemarca a neglijat Groenlanda, în ciuda faptului că guvernul danez oferă subvenții anuale de peste 600 de milioane de dolari pentru finanțarea bugetului autorităților care guvernează insula.

De fapt, ceea ce administrația Trump caută în Groenlanda este același lucru pe care pare să îl vizeze și în Ucraina: bogăția de resurse naturale, în special mineralele critice.

Localnicii din Groenlanda au spus pentru Sky News că ei cred că amenințările lui Trump se aseamănă cu felul în care mafioții își intimidează victimele și că sunt menite să ajute America să obțină un câștig material cât mai mare.

Nu există nicio dorință în rândul groenlandezilor de a face parte din America. Înainte de sosirea vicepreședintelui american în Groenlanda, oficialii americani s-au plimbat din ușă în ușă ca să încerce să îi convingă pe localnici să o primească în vizită pe soția lui Vance, Usha. Nimeni nu a acceptat.

Cuplul Vance s-a limitat într-un final la a vizita doar baza militară a Statelor Unite din Groenlanda, Pittufik.

Totuși, administrația Trump pare hotărâtă ca, într-un fel sau altul, să obțină mai mult teritoriu, iar Groenlanda pare să fie în capul listei.

Președintele american s-ar putea să fi fost convins de Putin că este în interesul său să împartă lumea cu Rusia, indiferent de ceea ce ar însemna asta pentru aliații Americii – o nouă provocare pe care Europa va trebui să o depășească.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, îşi face nuntă trei zile la Veneţia. Donald Trump s-ar putea număra printre invitaţi

Când George şi Amal Clooney s-au căsătorit la Veneţia în 2014, punând în dificultate oraşul din lagună prin blocarea Marelui Canal şi umplerea canalelor înguste cu celebrităţi şi paparazzi, veneţienii au îmbrăţişat spectacolul, mândri să etaleze încă o dată frumuseţea şi romantismul oraşului lor natal. Dar vestea din această săptămână că Veneţia va găzdui nunta dintre Jeff Bezos, fondatorul miliardar al Amazon, şi Lauren Sánchez, o fostă jurnalistă TV, nu a mai fost primită la fel, relatează The Guardian.

Potrivit relatărilor din presa italiană, organizatorii nunţii au rezervat complet cinci dintre cele mai luxoase hoteluri din Veneţia şi au rezervat aproape întreaga flotă de taxiuri pe apă a oraşului, precum şi un doc pentru mega-iahtul lui Bezos. Sunt aşteptaţi sute de invitaţi, posibil chiar şi preşedintele SUA, Donald Trump.

Nu este clar unde anume va avea loc nunta, deşi aceasta ar putea avea loc la Palatul Dogilor, care a fost sediul puterii în timpul anilor în care Veneţia era republică.

Evenimentul se anunță unul extravagant: o nuntă de vară presărată cu invitați de top, lux uluitor și romantism. Cu un buget de miliardari și o petrecere ce s-a lăsat așteptată de 2 ani, evenimentul nupțial se anunță unul de poveste.

Potrivit TMZ, de la eveniment nu vor lipsi Eva Longoria, Katy Perry și Orlando Bloom, Oprah Winfrey, Gayle King, Kris Jenner, Kim Kardashian, cântăreața și compozitoarea Jewel.Ivanka Trump și Jared Kushner sunt și ei pe listă, alături de Karlie Kloss și soțul ei Joshua Kushner. Cuplul Barry Diller și Diane von Furstenberg, producătorul de film Brian Grazer și modelele Brooks Nader și Camila Morrone completează lista plină de vedete.

Potrivit mai multor publicații, Italia este destinația de nuntă stabilită a cuplului. Ce putea fi mai romantic?

Miliardarul american Jeff Bezos şi logodnica lui, Lauren Sanchez, se vor căsători la Veneţia în luna iunie, a raportat luni tabloidul New York Post, citat de ANSA.

Jeff Bezos, în vârstă de 61 de ani, fondatorul grupului Amazon, a stabilit data şi locul în care se va căsători cu Lauren Sanchez, o jurnalistă de televiziune în vârstă de 55 de ani, care a înlocuit-o în 2018 în calitate de parteneră de viaţă a magnatului american pe prima soţie a acestuia, MacKenzie Scott, afirmă tabloidul newyorkez.

Potrivit New York Post, ceremonia de nuntă va avea loc în laguna veneţiană la bordul lui Koru, acelaşi mega-iaht de 500 de milioane de dolari pe care Jeff Bezos şi Lauren Sanchez s-au logodit, în largul coastelor din Positano, în august 2023.

La ceremonia de atunci au participat o serie de invitaţi de seamă, cum ar fi actorii Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Andrew Garfield, regina Rania a Iordaniei, modelul Kris Jenner şi magnatul Bill Gates.

Se pare că invitaţiile de nuntă au fost deja trimise, dar deocamdată nu sunt cunoscute detalii despre amploarea viitoarei petreceri şi nu se ştie nici dacă aceasta va interfera cu planurile lui Jeff Bezos de a îşi trimite viitoare soţie în spaţiu la bordul uneia dintre rachetele sale Blue Origin alături de un echipaj exclusiv feminin, din care vor face parte şi cântăreaţa Katy Perry şi o renumită prezentatoare a TV a postului CBS, Gayle King.

Cutremur în Myanmar. Cel puţin 14 replici și bilanţul victimelor, în creștere: cel puțin 694 de morți

Bilanţul deceselor în urma cutremurului de magnitudine 7,7 care a lovit Myanmar vineri a crescut la 694 iar cel al răniților la 1.670, a anunţat sâmbătă junta militară a ţării, conform CNN, citat de hotnews.md

Cifrele se referă doar la regiunea Mandalay, situată în centrul ţării şi aproape de epicentrul seismului, notează News.ro.

Junta a mai declarat că 68 de persoane sunt date dispărute în regiunea Mandalay.14 replici

Cel puţin 14 replici au lovit Myanmar de la cutremurul de 7,7 magnitudine de vineri, arată o hartă interactivă de pe site-ul United States Geological Survey.

Majoritatea replicilor – care au avut loc pe parcursul mai multor ore după cutremurul principal, produs puţin după prânz, ora locală – au avut magnitudini cuprinse între 3 şi 5. Cea mai puternică a fost de 6,7 magnitudine şi s-a produs la aproximativ 10 minute după seismul principal.

Două dintre replici – una de 4,9 şi alta de 6,7 – au avut loc la aproximativ 32 de kilometri de Mandalay, al doilea cel mai mare oraş din Myanmar, care a suferit pagube semnificative.

Alte replici s-au răspândit spre nord şi sud de la epicentrul cutremurului principal, formând aproximativ o linie.

Seismul puternic s-a produs la o adâncime mică

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 7,7, care s-a produs la numai 10 km adâncime, a lovit vineri centrul Myanmarului, fiind urmat la 12 minute de un alt seism, o replică, produsă la aceeaşi adâncime, care a avut magnitudinea de 6,4, potrivit USGS.

Seismul s-a resimţit puternic şi în ţările vecine, capitala Thailandei, Bangkok, fiind printre zonele afectate.

Adâncimea mică a acestui cutremur puternic este de natură să provoace pagube enorme, cu mai multe clădiri prăbuşite sau deteriorate, drumuri avariate şi rupte. Bilanţul victimelor este în creştere, cu decese raportate atât în Myanmar, cât şi în Thailanda.

Bill McGuire, profesor emerit specializat în evenimente geofizice şi climatice la University College London, spune că este foarte probabil ca, în general, calitatea construcţiilor să nu fie suficient de ridicată pentru a supravieţui acestui nivel de cutremur, iar numărul victimelor va creşte aproape sigur în mod semnificativ pe măsură ce se vor afla mai multe despre amploarea dezastrului.

Cutremurele se produc atunci când plăci uriaşe de rocă care alcătuiesc scoarţa terestră, cunoscute sub denumirea de plăci tectonice, se ciocnesc. Potrivit USGS, cutremurul din Myanmar s-a produs ca urmare a unei „falii de alunecare” între plăcile India şi Eurasia – ceea ce înseamnă că aceste două plăci tectonice s-au frecat lateral una de cealaltă.

Cutremurul a avut loc pe falia Sagaing, care marchează limita plăcii tectonice dintre placa indiană la vest şi placa eurasiatică la est. Placa indiană se deplasează spre nord de-a lungul faliei în comparaţie cu placa eurasiatică”, a explicat McGuire.

USGS spune că regiunea a fost afectată şi în trecut de mai multe cutremure de alunecare similare, şase cutremure cu magnitudinea 7 sau mai mare producându-se pe o rază de aproximativ 250 km de la epicentrul cutremurului actual, începând din 1900.

Ce arată magnitutdinea de moment a unui cutremur

Deşi mulţi oameni au auzit de scara Richter pentru a măsura dimensiunea unui cutremur, standardul actual este scara magnitudinii de moment folosită de USGS.

„Scara Richter este o scară veche dezvoltată pentru California. Este bună doar pentru cutremurele mai mici, dar nu este foarte bună pentru diferenţierea dimensiunilor şocurilor mai mari”, a explicat McGuire.

După cum se menţionează pe site-ul USGS, calculul magnitudinii momentului se bazează pe rezistenţa rocii în care a avut loc alunecarea, zona faliei care a alunecat şi distanţa pe care s-a deplasat falia.

Astfel, un material stâncos mai puternic, o suprafaţă mai mare sau o mişcare mai mare în timpul unui cutremur vor contribui toate la producerea unei magnitudini mai mari”, arată USGS.

Cu toate acestea, la fel ca scara Richter, scara magnitudinii momentului este logaritmică, ceea ce înseamnă că, pe măsură ce magnitudinea creşte cu o unitate, gradul de zguduire a solului implicat creşte de 10 ori. (Pentru că este un logaritm, ca şi la scara Richter, vorbim de o valoare matematică şi de aceea nu este corect să se spună că un cutremur are „grade” – n.r.)

„Acesta este un cutremur major după orice standard, iar impactul său este cu mult mai grav din cauza faptului că a fost la adâncime mică – doar aproximativ 10 km. Dacă ar fi fost la 100 km adâncime, impactul ar fi fost mult mai mic, astfel încât adâncimea, precum şi dimensiunea, sunt esenţiale”, a explicat McGuire. Dar, a adăugat el, măsurătorile variază în funcţie de locaţiile reţelelor seismice utilizate.

Potrivit Centrului pentru Reţelele Seismologice din China, cutremurul din Myanmar a atins magnitudinea de 7,9, iar trepidaţiile au fost resimţite în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei.Share

Moldoveanca Doina Spătaru a trecut în etapa următoare a concursului ,,Vocea României”!
Articolul anterior
Cine sunt artiștii care vor cânta astăzi la Chișinău, de Hramul Orașului
Articolul următor
Close menu