Un moldovean pasionat de domeniul său și-a deschis propria afacere de vinuri în Elveția

Vinificatori moldoveni plecați în Elveția, pentru a-și crea propriile vinuri. Un moldovean a creat brandul de vinuri Bassarabie, fondat în Elveția.

Ion Gherciu a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea Tehnologia Industriei Alimentare. A primit o diplomă de inginer în tehnologia vinificației și a produselor de fermentație. A continuat să se dezvolte și să obțină studii în acest domeniu, iar în 1999 a emigrat în Portugalia, comunică locals.md.

Acolo, moldoveanul a absolvit programul de master în domeniul oenologiei, fitotehnologiei și viticulturii și și-a confirmat diploma de inginer enolog.

În 2009, Ion Gerchiu și familia sa s-au mutat în Elveția. Aici a lucrat mai întâi ca șofer, apoi ca concierge, apoi ca șofer într-o firmă care distribuie vinuri. Vinificația și producția de vin au continuat să fie pasiunea lui Ion.

Și, în 2013, moldoveanul a decis să deschidă o mică afacere în Elveția pentru producția și vânzarea de vinuri.

„La fel ca oamenii, cele mai bune vinuri se nasc din struguri săraci care cresc în condiții de penurie, stresante și ulterior „crescuți” departe de patria lor”, afirmă moldoveanul.

Pe timpuri, elvețienii au adus cunoștințe despre vinificația europeană și au fost primii din Basarabia care au început cultivarea viței de vie. ,,Când vița de vie este tăiată, calitatea strugurilor devine mai mare. Elvețienii au adus cu ei viță de vie din soiuri europene: Chasselu, Pinot Noir și altele”, spune Ion Gherciu.

Молдаванин открыл собственную винодельню в Швейцарии "CAVE BESSARABIE" -  Locals

Istoria apariției și dezvoltării vinificației și viticulturii în Basarabia l-a inspirat atât de mult pe Ion încât i-a venit ideea să-și creeze propriul brand de vinuri Bassarabie. Acest lucru ar permite păstrarea memoriei vinificației elvețiene în Basarabia și, în același timp, promovarea acesteia în Europa.

„Am înregistrat brandul în Elveția și UE. Desigur, toate acestea au necesitat fonduri colosale, timp, muncă și entuziasm – producția de vin este încă o pasiune pentru mine, nu o sursă de venit. Aduc cele mai bune vinuri, care sunt deja fermentate, din sudul Moldovei, din Leova, Cantemir, Purcar și Crocmaz – este mai ușor din punct de vedere logistic și financiar”, a împărtășit Ion Gerciu.

Apoi vinificatorul face cupaje după gustul său, din vinul păstrat în butoaie de stejar elvețian. Când vinurile se maturizează, el comandă îmbuteliere în conformitate cu legile și obiceiurile elvețiene, menționând că este foarte important ca consumatorii locali să-și simtă „prezența” în produsul pe care îl cumpără.

„Și acesta este chiar în centrul Europei, unde, pe lângă propriile vinuri fine, există vinuri din toată lumea. Elvețienii sunt foarte pretențioși cu produse noi. Pentru recunoaștere este nevoie de mulți ani de muncă asiduă”, a spus Ion. El a subliniat că pentru el, pe lângă calitate, este important ca vinurile sale să fie „vinuri cu istorie, sens și simbolism”.

Tânăra dispărută din Malcoci a fost găsită teafără, în regiunea Pieței Centrale din Capitală

Tânăra care a dispărut la 27 aprilie a fost găsită în regiunea Pieței Centrale din Chișinău și se află în afara oricărui pericol.

”Mulțumim tuturor pentru implicare.”, anunță Poliția.

Polițiștii din Ialoveni au fost sesizați de o femeie, precum că fiica sa de 23 ani, în seara zilei de 27 aprilie a plecat de la domiciliul familiei din localitatea Malcoci și nu a mai revenit. Oamenii legii au anunțat-o în căutare, iar astăzi fata a fost găsită.

Tornade ucigașe în SUA! Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața

Duminică, zona centrală a SUA a fost lovită de noi tornade devastatoare. În urma acestora, cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața. Vineri au fost înregistrate 78 de tornade, în principal în Iowa şi Nebraska.

După cele 78 de tornade înregistrate vineri, sâmbătă au urmat alte 35 de tornade din nordul Texasului până în Missouri.

Potrivit Serviciului Național de Meteorologie (NWS), noi tornade devastatoare au lovit, duminică, zona centrală a Statelor Unite. În urma acestor tornade și-au pierdut viața cel puţin cinci persoane.

Kevin Stitt, guvernatorul de Oklahoma, a confirmat moartea a patru persoane în acest stat.

În orășelul Sulphur din SUA a fost înregistrat primul deces, după ce regiunea a fost devastată de tornadă. În Holdenville, la peste 100 de kilometri depărtare, cel puţin alte două persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit departamentului de gestionare a dezastrelor

Presa locală a raportat că un copil de patru luni se află printre victime, potrivit BBC citat de presa română.

A patra persoană și-a peridut viața pe o autostradă la Marietta, în acelaşi stat.

În mai multe localităţi au fost înregistrate ploi puternice. Alertele meteo au rămas în vigoare întreaga zi de duminică, existând riscul de inundații, grindină și tornade.

În statul Iowa, un bărbat a murit la spital din cauza rănilor. Anunțul a fost făcut de familia acestuia, iar numărul total al morților a ajuns la cinci.

Pe lângă decesele menționate anterior, peste 25.000 de case erau fără curent în Texas. În Oklahoma, duminică după-amiază, au fost înregistrate 19.000 de case rămase fără curent.

SUA se confruntă de multă vreme cu tornade devastatoare. Impresionante din punct de vedere al fenomenelor meteorologice, tornadele fac ravagii în principal în zona centrală și în sudul țării. Experţii spun că numărul mare al dezastrelor naturale, precum furtuni, inundaţii şi incendii de pădure, se datorează şi schimbărilor climatice.

Televiziunea publică din Republica Moldova, atacată din Rusia

Televiziunea publică din Republica Moldova a fost atacată, din nou, de Rusia, alături de alte instituții guvernamentale de la Chișinău, scrie evz.ro.

Cel mai nou atac cibernetic al regimului Putin asupra site-ului Moldova 1 a fost respins luni dimineață, la ora 2:00. Duminică, site-ul postului public de televiziune din Republica Moldova a fost atacat pentru prima dată de hackerii ruși.

Atacurile au fost de tip DDos și provin din Rusia. În același timp, infractorii cibernetici ai regimului Putin au atacat și site-urile mai multor instituții guvernamentale din Republica Moldova. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului de la Chișinpu, Daniel Vodă, astfel de atacuri cibernetice ale hackerilor plătiți de regimul autoritar de la Kremlin au loc aproape în fiecare zi.

Atacuri în valuri ale hackerilor ruși

Primul atac de tip DDoS – care presupune inițierea a milioane de cereri de accesare a site-ului – asupra paginii web moldova1.md a avut loc sâmătă seara. În urma unui astfel de atac, dacă este găzduit pe servere cu capacitate mică, site-ul devine devine inaccesibil.

Atacul hackerilor ruși de sâmbătă a durat circa două ore și jumătate, iar site-ul a fost căzut circa 20 de minute. Vitalie Eșanu, responsabil al companiei de mentenanță a site-ului, a anunțat că a luat măsuri pentru a evita asemenea situații.

„În momentul în care am aflat că suntem atacați, am majorat de 16 ori capacitatea serverelor. În al doilea rând, noi suntem în spatele unui perete de protecție. Am activat opțiunea ca la orice deschidere la Moldova 1 să fie verificat dacă este bot sau persoană fizică”, a declarat Eșanu pentru Moldova 1.

Cum se apără Republica Moldova de războiul hibrid al Kremlinului

Iar Daniel Vodă, purtător de cuvânt al Guvernului, a confirmat că au fost atacate, concomitent ,și unele site-uri guvernamentale, dar a precizat nu a fost vizată infrastructura critică guvernamentală.

Una dintre măsurile de protecție adoptate de siteurile guvernamentale este restricționarea numărului de accesări ale paginilor web din afara țării, iar Guvernul a recomandat și sectorului privat să procedeze la fel.

Atacurile cibernetice ale regimului Putin asupra paginilor web din Republica Moldova au luat amploare după invazia Rusiei în Ucraina. Astfel, din 2022 încoace, mai multe sisteme informaționale, platforme și portaluri publice ale Republicii Moldova au fost sparte, la fel și paginile de telegram ale unor oficiali.

Pentru a răspunde războiului hibrid declanșat de regimul autoritar de la Moscova, Republica Moldova a creat Agenția de Securitate Cibernetică și Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”. Cele două instituții sunt gândite să garanteze mai multă siguranță în mediul digital.

Și-au pierdut copilul de 6 ani, după ce câinele familiei l-a mușcat de gât
Articolul anterior
Focuri de armă în trafic. Un șofer a fost urmărit zeci de km de agenții de circulație
Articolul următor