Un tânăr motociclist, în stare de ebrietate avansată, a fost stopat de către polițiști în localitatea Dănceni din Ialoveni, ieri seară, 21 iunie.
Potrivit poliției, motociclistul mai avea și un pasager.
Oamenii legii l-au somat să stopeze, însă acesta a ignorat cerințele legale ale polițiștilor continuând deplasarea haotică cu admiterea numeroaselor încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere, punând în pericol atât viața lor, cât și a altor participanți la trafic.
În scurt timp, motociclistul a fost stopat de polițiști. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 19 ani din orașul Ialoveni, care nu deține permis de conducere.
Totodată, fiind supus testării alcoolscopice, i s-a stabilit o concentrație de alcool în aerul expirat de 0.61 mg/l.
Astfel, Poliția anunță că unitatea de transport a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar tânărul este cercetat penal.