Un nou atac masiv asupra Ucrainei! Rusia a folosit o armă teribilă în 11 regiuni

Forţele aeriene ucrainene au anunţat, sâmbătă, că Rusia a lansat în total 67 de drone cu rază de acţiune lungă într-un atac nocturn masiv asupra Ucrainei, dintre care 58 au putut fi doborâte, informează Reuters citată de stirileprotv.ro.

Ucrainenii au precizat, într-un comunicat postat pe Telegram, că unităţile de apărare au intrat în acţiune în 11 regiuni ale țării.

Corespondenţii Reuters din capitala ucraineană Kiev au auzit o serie de explozii la scurt timp după ora 03:00 (00:00 GMT), sâmbătă, iar unele dintre ele a răsunat mai puternic în zona de lângă centrul oraşului.

Forţele aeriene ale Kievului au mai informat că drone Shahed au fost lansate dinspre două regiuni de frontieră ale Rusiei, precum şi din Peninsula Crimeea ocupată de Rusia.

De la declanşarea invaziei sale în februarie 2022, Moscova a lansat mii de rachete şi drone cu rază de acţiune lungă asupra Ucrainei.

Atac terorist la un târg de Crăciun din Germania: Cel puțin șase morți și 205 de răniți

Cel puțin șase persoane au fost ucise și 205 au fost rănite, dintre care 41 se află în stare critică, după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la Piața de Crăciun din Magdeburg, Germania. Bilanțul tragediei a fost actualizat, iar autoritățile au transmis că atacatorul, reținut imediat după incident, s-ar fi aflat sub influența drogurilor, în momentul tragediei. Poliția investighează în continuare circumstanțele acestui atac violent, relatează BBC, Bild și Focus, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 13.00 – Conform presei germane, bilanțul morților crește la șase, numărul răniților fiind de 205, dintre care 41 de persoane confirmate a fi în stare critică. Potrivit primelor teste, atacatorul se afla sub influența drogurilor, conform polițiștilor. În acest timp, mai mulți oficiali germani au mers în orașul german, pentru a depune flori în memoria celor uciși. Printre cei care au făcut acest gest se numără cancelarul Olaf Scholz, premierul landului Saxonia-Anhalt Reiner Haseloff, precum și mai mulți miniștri.

„Sunt consternat de atacul terorist de la Magdeburg, unde oameni nevinovaţi au fost ucişi şi răniţi. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor”, a transmis, sâmbătă, Klaus Iohannis. România este solidară cu poporul german în aceste momente de grea încercare. Anterior, şi premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj similar, alăturându-se liderilor din întreaga lume care au condamnat atacul.

O companie aeriană care opera zboruri la Chișinău își anulează toate cursele

Compania aeriană românească Bees Airlines a anunțat că va renunța la toate zborurile comerciale regulate, suspendând rutele operate din București, Suceava și Chișinău începând cu prima săptămână din ianuarie 2025, scrie safenews.md.

Decizia vine la mai puțin de șase luni de la lansarea operațiunilor regulate, în august 2024.

Printre rutele afectate se numără:

  • București – Suceava (ultimul zbor: 6 ianuarie 2025),București – Praga (ultimul zbor: 3 ianuarie 2025),București – Chișinău (ultimul zbor: 7 ianuarie 2025),Suceava – Karlsruhe (ultimul zbor: 6 ianuarie 2025),Suceava – Bergamo (suspendată deja din 20 decembrie 2024),Chișinău – Bologna (suspendată din 25 noiembrie 2024),Chișinău – Verona (ultimul zbor: 7 ianuarie 2025).
  • Zborurile dintre România și Israel, anulate recent „din motive de siguranță,” reprezintă un alt semnal de instabilitate pentru companie.Directorul general al companiei, Victor Antohe, a justificat anterior anulările printr-o „lipsă de pasageri,” însă Bees Airlines nu a oferit explicații oficiale pentru retragerea completă de pe piață. Situația financiară dificilă a companiei este evidentă: restanțe salariale, datorii către alte companii aeriene precum Dan Air și aeroporturi din România, și o amendă aplicată recent de ANPC, scrie boardingpass.ro.Mii de pasageri cu bilete rezervate sunt acum nevoiți să găsească alternative, iar mulți dintre aceștia se plâng de imposibilitatea de a contacta compania pentru rambursări. În conformitate cu legislația europeană, aceștia sunt eligibili pentru restituirea sumelor plătite, dar numeroase recenzii negative de pe rețelele sociale sugerează dificultăți majore în relația cu Bees Airlines.Cu o flotă compusă dintr-un singur Airbus A320 (YR-BUZ), Bees Airlines a încercat să pătrundă pe o piață competitivă, dar strategia sa a eșuat în mai puțin de jumătate de an. Viitorul companiei rămâne incert, mai ales în contextul cererilor de insolvență și litigiilor în instanță.Pasagerii afectați sunt sfătuiți să contacteze autoritățile competente sau să apeleze la platforme de mediere pentru a-și revendica drepturile.

    Avantaje pentru cetățenii Republicii Moldova după intrarea României în spațiul Schengen

    Intrarea României în spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 aduce o serie de beneficii semnificative pentru cetățenii Republicii Moldova, optimizând procesul de călătorie în Uniunea Europeană, informează unica.md.

    Mai jos sunt reflectate cele mai importante avantaje pentru cetățenii Republicii Moldova:

    Creșterea mobilității.  Intrarea României în spațiul Schengen va elimina controlul sistematic la hotarul dintre România și celelalte state Schengen. Astfel, cetățenii Republicii Moldova care dețin pașapoarte biometrice vor beneficia de un proces mai rapid și mai simplu la intrarea în țările Schengen, prin intermediul României.

    Facilitarea călătoriilor și turismului. Absența controalelor la frontieră între România și alte state Schengen va încuraja cetățenii Republicii Moldova să călătorească mai des în scopuri turistice, educaționale sau de afaceri, datorită reducerii timpului și a complexității traversării frontierelor.

    Susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.  Apropierea fizică și practică de spațiul Schengen prin România poate fi percepută ca un pas simbolic și logistic important în contextul aspirațiilor europene ale Republicii Moldova.

    Inelele olimpice vor rămâne pe Turnul Eiffel cel puţin până în 2028
    Articolul anterior
    Așa ceva a văzut puțină lume! În grădina unui gospodar din satul Ratuș crește un bostan gigant de peste 700 de kilograme
    Articolul următor