Un nou concurs pentru funcția de procuror general

La ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) este programată inițierea concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, după anularea acestuia în luna februarie, scrie zdg.md.

Reamintim că la 28 februarie, CSP a decis anularea concursului pentru funcția de procuror general.

„La încheierea acestui exercițiu noi ne-am retras în deliberare, a avut loc realizarea mediei tehnice a punctajului acordat de fiecare membru a CSP. La acea etapă nu au fost examinate punctajele acordate de fiecare membru al CSP per criteriu de evaluare pentru fiecare din cei 4 candidați. Nu a fost supusă dezbaterii, nu a fost analizată din perspectiva punctajului oferit, niciuna dintre fișele care au fost îndeplinite în seara acele zile.

(…) S-a depistat o discrepanță majoră care nu a avut acoperire din perspectiva argumentării, de ce a fost depunctat unul dintre candidați. Această circumstanță este extrem de importantă în virtutea priorităților mandatului pe care ni l-am asumat fiecare dintre noi la accederea în funcție: desfășurarea unui concurs public, transparent, bazat pe principiile meritocrației (…).

Consiliul în unanimitate a determinat a înclina balanța înspre interesul public.

(…) De aceasta ne-am asumat responsabilitatea de a pune punct concursului astăzi, de a regândi mecanismele, inclusiv reglementările normative care reglementează acest exercițiu”, explica Dumitru Obadă, președintele CSP.

Pe 22 februarie, în ședința CSP s-a desfășurat proba de interviu a candidaților în cadrul concursului pentru funcția de procuror general. Potrivit Regulamentului privind modul de organizare și desfășurarea a concursului, candidatul la funcția de procuror general, este evaluat, în cadrul ședinței de interviu, în bază de fișă, care include următoarele criterii:

a) conceptul de management și dezvoltare instituțională;
b) motivația de accedere în funcția de procuror general;
c) experiența și competența profesională;
d) capacitatea de analiză critică și comunicare publică;
e) angajament instituțional raportat valorilor profesionale;
f) integritate, etica și buna reputație.

Festivalul Tradițiilor Românești la Chișinău! Evenimentul va dura trei zile, în Grădina Botanică

Ediția a II-a a Festivalului Tradițiilor Românești aduce anul acesta, în capitala Republicii Moldova, un program bogat, cu muzică și meșteșuguri din toate comunitățile istorice ale României. Organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, Festivalul Tradițiilor Românești va avea loc în perioada 17 – 19 mai 2024, în Grădina Botanică din Chișinău.

Publicul va avea acces gratuit la evenimentele cuprinse în program: expoziții de obiecte tradiționale, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, dar și din noul val al muzicii românești. 

Astfel, patrimoniu din regiuni precum Moldova, Transilvania, Dobrogea, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Bucovina va fi prezentat și explicat publicului din Republica Moldova într-un cadru de voie bună și prietenie. În cele trei seri de Festival, pe scenă vor urca Ovidiu Lipan Țăndărică, împreună de Fanfara Zece Prăjini, Stelu Enache și Diana Bucșa, Robin and The Backstabbers, cu Domino în deschidere, și Direcția 5. 

Alături de cei peste 30 de artizani din România, la Grădina Botanică din Chișinău vor fi prezenți și artiști populari din Republica Moldova. 

Tehnica meșteșugurilor, obiceiurile populare, caracteristicile zonelor istorice românești și alte detalii despre programul Festivalului pot fi găsite pe site-ul evenimentului, www.festivalultraditiilorromanesti.md, și pe paginile dedicate acestuia pe rețelele de socializare. 

Proiectul inițiat și finanțat de DRRM are drept scop promovarea valorilor românești în Republica Moldova și consolidarea dialogului cultural la nivelul celor două țări.

Celine Dion surprinde cu o apariție fenomenală pe coperta Vogue. Artista a făcut dezvăluiri despre starea ei de sănătate

Celine Dion arată fenomenal, la 55 de ani, pe coperta revistei Vogue. Apariția vine la câteva luni după ce sora ei a spus că starea de sănătate a artistei este gravă.  Legendara cântăreață a vorbit într-un interviu despre sindromul persoanei rigide, boala autoimună rară si incurabilă care i-a pus stop carierei, scrie digi24.ro

Totuși, artista este optimistă și speră că va găsi un tratament miracol cu ajutorul cercetărilor științifice. „Nu am învins boala, este încă în mine și va fi mereu. Sper că vom găsi un miracol, o modalitate de a o vindeca prin cercetare științifică, dar deocamdată trebuie să învăț să trăiesc cu ea. Deci asta sunt eu acum, cu sindromul persoanei rigide. Cinci zile pe săptămână fac terapie atletică, fizică și vocală. Lucrez degetele de la picioare, genunchii, gambele, degetele de la mâini, cânt, lucrez vocea… Trebuie să învăț să trăiesc cu asta acum și să nu mă mai întreb de ce. La început mă întrebam: de ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut? Asta e din vina mea? Viața nu îți dă niciun răspuns. Trebuie doar să o trăiești!”, a spus ea într-un interviu pentru Vogue.

Un bărbat din Hâncești, reținut după ce și-ar fi omorât fratele

Procuratura raionului Hâncești informează despre reținerea, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Hâncești, a unui bărbat, acuzat de omorul fratelui său, scrie punctul.md.

Suspectul, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de faptul că, la data de 25 aprilie 2024, în intervalul de timp cuprins între orele 15:00 – 17:00, aflându-se la domiciliul său situat în satul Buțeni r-nul Hîncești, pe fonul consumului băuturilor alcoolice, în urma unei cerți ce s-a iscat între el și fratele său în vârstă de 51 de ani, care treptat a trecut în bătaie, acționând cu intenție directă, i-a aplicat lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului. Ulterior, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie. În urma leziunilor suportate, victima a decedat. 

Potrivit oamnilor legii, după comiterea faptei, bănuitul a încercat să ascundă urmele infracțiunii prin spălarea sângelui de la fața locului, precum și ascunderea cadavrului în beciul dintr-o locuința părăsită. 

Pe fapt, a fost pornită o cauză penală conform bănuielii rezonabile de comitere a omorului intenționat (art. 145 alin. (2) Cod penal al RM).

Procurorii urmează să înainteze în instanța de judecată un demers de aplicare a măsurii preventive – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile, în privința persoanei reținute.

Unde puteți admira floarea numită ”Maia Sandu”
Articolul anterior
71 de elevi, premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Limbile străine
Articolul următor