Un nou val de mobilizare în Rusia? Cetățenii dintr-un oraș din Rusia primesc ordine de încorporare. Sunt chemați la luptă inclusiv oameni care nu sunt cetățeni ruși

Cetățenii non-ruși din orașul rusesc Celeabinsk primesc ordine de mobilizare, în ciuda faptului că mobilizarea parțială s-a încheiat și în ciuda faptului că nu au pașapoarte rusești sau chiar permise de ședere, ceea ce ar trebui să-i facă neeligibili, relatează platforma rusă independentă de știri SOTA, potrivit cercetătorului independent Chris Owen, transmite Hotnews.

Astfel, SOTA relatează că angajaților unei rafinării de zahăr din Celeabinsk li s-au înmânat luni, prin conducerea fabricii, citații de mobilizare, cerând participarea lor la biroul militar de înregistrare și înrolare astăzi (1 decembrie).

Printre cei care au primit citațiile s-au numărat și cetățeni din Belarus și Uzbekistan, care, după cum notează SOTA, nu au „pașapoarte rusești sau chiar de permise de ședere”.

„Nu îmi permit să nu merg. Până la urmă, sunt amenințat cu concedierea, iar aproape toți ceilalți băieți au plecat deja și s-au dus acasă. Maistrul spune că există un decret de la Putin portivit căruia chiar și non-cetățenii Federației Ruse sunt în curs de mobilizare. Îmi spun „nu te vor trimite la război, doar îți vor verifica datele”, dar tot mi-e teamă”, spune o persoană care lucrează în rafinărie.

Sursa probabil are motive întemeiate să se teamă, mai ales dacă nu au re permis de ședere: alți migranți au raportat că li s-a oferit posibilitatea de a alege între a fi mobilizați sau riscul de a fi deportați din Rusia.

Mulți migranți din Moscova ar fi fost recrutați cu forța, potrivit SOTA.

SOTA notează că acesta ar putea fi motivul și pentru atacul armat, de pe poligonul armatei ruse, al celor doi tadjici recrutați cu forța pe 15 octombrie, în care 27 de ruși mobilizați au fost împușcați, 11 fiind raportați morți. Tadjicii au fost reținuți la Moscova și trimiși din nou la antrenament la scurt timp după aceea.

Continuă mobilizarea mascată, deși ea a fost declarată încheiată

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat pe 28 noiembrie că „mobilizarea parțială” anunțată în septembrie s-a încheiat, iar ținta mobilizării a 300.000 de rezerviști a fost atinsă.

Cu toate acestea oficialii ruși continuă mobilizarea mascată, chiar în timp ce se derulează ciclul de conscripție de toamnă, ceea ce probabil va solicita și mai mult aparatul rusesc de generare de forțe militare, deja supraîncărcat, într-un mod care va fi atât în detrimentul recruților, cât și al mobilizaților, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima evaluare.

Canalele rusești de Telegram au discutat săptămânile trecute despre indiciile conform cărora Kremlinul se pregătește pentru un al doilea val de mobilizare.

Acestea au distribuit o imagine a unui proiect de convocare primit de un cetățean din Sankt Petersburg, căruia i s-ar fi spus să se prezinte la mobilizare în ianuarie 2023, în ciuda anunțului președintelui rus Vladimir Putin privind încheierea oficială a mobilizării parțiale la 31 octombrie.

Bloggeri militari naționaliști au postat afirmații potrivit cărora mobilizarea generală va începe în decembrie sau ianuarie.

Un post de televiziune independent din Rusia a publicat pe 18 noiembrie o investigație care arată că structurile și întreprinderile de stat continuă să își pregătească angajații pentru mobilizare, trimițându-i la diverse programe de formare și cursuri educaționale legate de mobilizare.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

La USM va fi lansat un proiect-pilot de îngrijire a copiilor de 0-3 ani pentru a ajuta familiile tinere să își poată continua studiile
Articolul anterior
Reacția MAEIE la atacurile lui Zaharova: ,,Să nu ne spună Moscova despre întuneric și frig. Fiecare am simțit acest lucru pe pielea noastră”
Articolul următor