Un număr record de ruşi solicită azil în Coreea de Sud, potrivit autorităţilor sud-coreene, care au înregistrat anul trecut o creştere de cinci ori a numărului de cereri, ruşii devenind cel mai mare grup care caută refugiu în această ţară din Asia de Est, relatează CNN, transmite News.ro.
În total, 5.750 de cetăţeni ruşi au cerut azil în Coreea de Sud în 2023, potrivit unui raport publicat de Serviciul de Imigrări coreean în această lună. Această cifră este de cinci ori mai mare decât cea din 2022 – 1.038 – şi mai mare decât numărul total de cereri de azil din partea ruşilor înregistrate în perioada 1994 – 2019.
2023 a marcat, de asemenea, cel mai mare număr total de cereri de azil din ultimii cel puţin opt ani, potrivit Serviciului de Imigrări. După ruşi, cele mai multe solicitări de azil au venit de la cetăţeni din Kazahstan, China şi Malaezia.
Iar tendinţa a continuat şi în acest an, ruşii fiind cei care au depus cele mai multe solicitări de azil în ianuarie.
Cele mai frecvente motive invocate de solicitanţii de azil au fost persecuţia pe bază de religie şi persecuţia politică. Alte motive au inclus discriminarea pentru că sunt membri ai unui anumit grup social, rasă sau naţionalitate.
Serviciul nu a precizat motivele invocate de solicitanţii de azil ruşi.
Coreea de Sud are legi de imigraţie stricte – inclusiv în ceea ce priveşte cererile de azil.
În ultimele trei decenii, doar 4.052 persoane au fost recunoscute ca refugiaţi în Coreea de Sud din peste 103.000 de cereri de azil, potrivit raportului.
Cetăţenii ruşi care solicită azil în întreaga lume au captat o atenţie sporită după invadarea Ucrainei de către Rusia, sute de mii de oameni părăsind Rusia în ultimii doi ani – mulţi dintre ei fugind de recrutare.
În Coreea de Sud, cinci bărbaţi ruşi au fost blocaţi pe Aeroportul Internaţional Incheon, în apropiere de capitala Seul, în 2022, în timp ce încercau să scape de ordinul de mobilizare militară a Moscovei pentru război.
Ministerul sud-coreean al Justiţiei a refuzat cererile lor de acordare a statutului de refugiat, lăsându-i efectiv blocaţi pe aeroport. Prea speriaţi pentru a se întoarce în Rusia, ei au petrecut aproape cinci luni dormind în terminal şi trăind din mâncarea distribuită de departamentul sud-coreean de imigrări. La începutul anului 2023, doi bărbaţi au fost lăsaţi să părăsească aeroportul.
Unul dintre bărbaţi a declarat pentru CNN că primul său plan a fost să plece în Kazahstan, dar s-a răzgândit când a auzit că fosta republică sovietică îi expulzează pe ruşii care fug.
Poveşti similare au fost relatate şi în alte părţi; datele autorităţilor de frontieră din Statele Unite au arătat că numărul cetăţenilor ruşi pe care i-au întâlnit a crescut brusc după ce Moscova a impus serviciul militar obligatoriu în septembrie 2022.
Din octombrie 2022 până în februarie 2023, aproape 22.000 de ruşi au încercat să intre în SUA prin graniţa sudică a ţării, potrivit datelor US Customs and Border Protection.