După întoarcerea de pe front din Ucraina, numeroși soldați ruși sunt invitați să vorbească despre experiențele lor la școli și să participe la evenimente patriotice alături de copii. Unul dintre ei este Nikita Semyanov, recrutat să lupte în război în timp ce executa o pedeapsă de nouă ani pentru crimă. El mai fusese acuzat și că a violat copii și femei. În ciuda acestui trecut criminal, el este constant chemat să vorbească în școli copiilor și se fotografiază cu ei.
Povestea lui Nikita Semyanov, în vârstă de 35 de ani, din Novosibirsk, este prezentată de site-ul Meduza, relatează Digi24.
Ultimul eveniment patriotic la care Semyanov a participat a fost în februarie 2024, când a fost chemat să evalueze poeziile copiilor care participau la un concurs școlar dedicat „apărătorilor patriei”.
La scurt timp după aceea, Semyanov a vizitat o școală din localitate și a vorbit cu copiii de acolo. Asociația Eroilor din Rusia a publicat fotografii de la întâlnire pe rețelele sociale. A doua zi, fosta soție a lui Semyanov, Polina, a dezvăluit pe rețelele sociale că Semyanov și-a ucis tatăl. „Acum acest animal merge prin școli”, a scris ea.
Nikita Semyanov și-a sugrumat socrul în aprilie 2021, după ce cei doi s-au certat. Alexander Makarenko a fost dat dispărut mai mult de o lună. Cadavrul lui a fost găsit în mai, iar poliția l-a arestat pe Semyanov după ce și-a recunoscut fapta. El a povestit și cum și-a ucis socrul: în timp ce Makarenko pleca, Semyanov i-a pus o pungă de plastic pe cap și l-a sugrumat cu o sârmă. Apoi a luat cadavrul cu o mașină și l-a îngropat. În mai 2022 a fost condamnat la nouă ani de închisoare, dar după câteva luni s-a oferit voluntar să lupte în război. După ce a fost rănit pe front s-a întors la Novosibirsk ca om liber.
„Un prădător sexual”
La începutul lunii martie, Uliana, o cunoștință a lui Semyanov, l-a numit pedofil și criminal. Ea a povestit că Semyanov preda lecții de chitară adolescenților și le-a constrâns pe unele dintre elevele lui, fete de 12-15 ani, să facă sex cu el. Fosta soție a lui Semyanov, Polina, cu șapte ani mai mică, era și ea minoră când s-au întâlnit. „A lucrat la școala mea. Ne-am culcat împreună când aveam 13 ani, iar la 15 ani m-am mutat la el. Am născut la 17 ani, iar la 18 ani am divorțat”, a povestit ea. Uliana a spus că Semyanov a încercat să o forțeze să facă sex cu el când avea în jur de 14 ani și apoi din nou, un an mai târziu.
Semyanov a predat lecții chitară la o școală din localitate în anii 2010, a spus Uliana. Tânăra a povestit că el le lua pe elevele minore să stea cu el dacă se certau cu părinții lor: „L-am auzit spunând că există un preț pentru asta și, dacă nu ai fi dispus să plătești, poți să-ți împachetezi lucrurile și să pleci. Nu s-au plâns de asta sau poate le-a amenințat ca să tacă. Multe lucruri îngrozitoare se petreceau. El spunea că părinții lui îl vor ajuta și îl vor acoperi și că nu va suferi nicio consecință.”
Fosta soție a lui Semyanov, Polina, a povestit că în timp ce locuia cu el, acesta a umilit-o constant, a agresat-o sexual și a bătut-o. După divorț, a amenințat-o ca să o forțeze să renunțe la copil. „Am fugit de el aproape fără nimic. Am lăsat totul. Nu aveam încotro. Mi-era frică să nu fiu judecată de părinți, mi-era frică pentru viața mea. Mi-a spus foarte clar că nu-mi pot vedea copilul și că, dacă aș încerca, mi-ar distruge viața”.
Nu toată lumea crede însă că Nikita Semyanov și-a ucis socrul și a violat fete minore. Sub postările în care era acuzat de crime, unii oameni au început să scrie comentarii în apărarea lui: „Este un tată exemplar, și-a crescut singur fiica. Puteți vedea cât de mult își iubește tatăl. Trebuie să cunoașteți situația familiei și toate detaliile”, a scris Vera Osipova.
Asociația Eroilor, care a organizat evenimentul școlar, a transmis că organizează întâlniri cu mai mulți soldați, că primește informații pentru a-i contacta de la Fundația Apărătorii Patriei și că nu face verificări personal cu privire la antecedentele membrilor armatei ruse: „Fundația Apărătorii Patriei ne trimite informațiile de contact ale soldaților. […] În ceea ce privește ororile și acuzațiile, se pare că există o istorie tragică de familie cu care Asociația Eroilor nu are nimic de-a face. Organizăm întâlniri cu mulți militari.”
Nikita Semyanov le-a spus jurnaliştilor din Novosibirsk că nu comentează situaţia și a acuzat-o pe fosta sa soție, Polina că și-a abadonat copilul de cinci luni și a dispărut timp de zece ani.