Un pilot militar rus luat prizonier, condamnat la 12 ani de închisoare în Ucraina pentru bombardarea unei infrastructuri civile în regiunea Harkov

Un tribunal ucrainean a condamnat la 12 ani de închisoare un pilot militar rus luat prizonier şi pe care justiţia de la Kiev l-a acuzat de încălcarea legilor războiului prin bombardarea unei infrastructuri civile în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, a anunţat vineri într-un comunicat Procuratura de Stat ucraineană, transmite agenţia EFE.

Un pilot militar rus a fost condamnat la 12 ani de detenție, după ce a fost luat prizonier de ucraineni

Pilotul rus, al cărui nume nu a fost precizat de justiţia ucraineană, era conform acesteia comandant secund al unităţii a şasea a Forţelor Aeriene din Districtul Militar Vest al armatei ruse, transmite digi24.ro.

Potrivit Procuraturii ucrainene, el a primit în martie 2022 ordinul de a distruge staţia de transmisiuni a radioteleviziunii ucrainene din provincia Harkov, care, se spune în comunicat, îndeplinea funcţii exclusiv civile. 

Pilotul a executat ordinul lansând asupra obiectivului opt bombe FAB-500, care au avariat structura metalică a turnului de emisie, făcând imposibilă funcţionarea acestuia conform standardelor de siguranţă, şi au fost de asemenea distruse mai multe echipamente tehnice şi o parte a unei clădiri administrative. 

La zece zile după acest atac, avionul de vânătoare-bombardament SU-34 pilotat de el a fost doborât de antiaeriana ucraineană. Pilotul rus a reuşit să se catapulteze, dar a fost capturat. 

Pe lângă sentinţa penală, instanţa ucraineană a dispus pe „cale civilă” plata unor despăgubiri de 1,1 milioane de grivne (circa 28.000 de euro) pentru pagubele produse obiectivelor lovite în bombardamen, notează EFE, citată de Agerpres. 

În urmă cu o săptămână alţi doi soldaţi ruşi luaţi prizonieri şi acuzaţi de Ucraina că au participat la bombardarea unor zone rezidenţiale pe frontul din estul ţării au fost condamnaţi la zece şi, respectiv, nouă ani de închisoare.

A răpit un automobil, a furat bijuterii și bani și a comis un accident rutier. Un individ din Călărași, reținut de oamenii legii

Un tânăr de 29 de ani din Călărași este cercetat penal după ce ar fi furat mai multe bijuterii și bani, a răpit un automobil și a comis un accident rutier, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din Călărași precum că i-a fost răpită mașina de marca Toyota, pe care a lăsat-o descuiată pe un câmp din apropierea orașului.

La scurt timp, a parvenit o altă înștiințare precum că din casa unui bărbat, tot din Călărași, au fost sustrași bani în sumă de 4 000 de euro și 5 000 de lei, mai multe bijuterii și articole vestimentare.

În urma acțiunilor prompte ale polițiștilor, suspectul a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 29 de ani din Călărași, polițiștii declanșând imediat măsurile de localizare a acestuia.

Bărbatul, însă, nu a reușit să fugă prea departe de poliție. După ce a comis infracțiunile s-a deplasat spre mun. Chișinău cu automobilul răpit, dar pe traseul R-1, între localitățile Bucovăț și Rassvet din raionul Strășeni, a comis un accident rutier tamponând o Toyota Prius.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii, la el fiind găsite toate bunurile sustrase. 

Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat.

Bănuitul urmează să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 5 ani.

Un taximetrist a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”

Un bărbat de 36 de ani, angajat ca taximetrist, a alertat imediat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu “ruda implicată într-un accident rutier”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N.Milescu Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei și să-l transporte la o altă adresă.

Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.

După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.

Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate.

Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:

– Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori.

– Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele.

– Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.

Vigilența taximetristului a împiedicat o posibilă escrocherie, demonstrând importanța prudenței și a colaborării cu autoritățile.

Nicu Țărnă – actor, interpret și director de teatru: Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și investiții în educație

Nicu Țărnă este interpret, actor și director al centrului de cultură și artă Ginta Latină, unde de câțiva ani buni dezvoltă și promovează „Teatrul Fără Nume” din Chișinău. 

„Arta și cultura pot deveni punți de legătură între Moldova și Europa, facilitând schimburile culturale și dialogul intercultural. Astfel, vom putea construi un viitor în care identitatea noastră culturală se împletește armonios cu valorile și oportunitățile europene”, afirmă actorul.

Prin tot ce face, artistul pune umărul la dezvoltarea și susținerea artei și culturii noastre, deoarece crede cu tărie că aceștia sunt factori importanți, care stau la baza unei societăți moderne.  

„Europa pentru mine înseamnă un sistem judiciar transparent și echitabil, investiții în educație și în dezvoltarea competențelor tinerelor generații și, bineînțeles, un viitor mai bun pentru arta și cultura noastră, prin investiții, noi oportunități economice și sociale, atrăgând turiști și promovând talentele noastre pe scena europeană”, mărturisește Nicu Țărnă.

Videoul integral poate fi vizionat AICI!

Târguri cu produse autohtone vor fi amenajate în weekend, în sectoarele Capitalei. Iată adresele!
Articolul anterior
Ministrul Nicu Popescu a răspuns Moscovei: ,,În Republica Moldova se vorbește limba română”
Articolul următor