Un primar din Franța a interzis ninsoarea. Ce a generat un astfel de ordin bizar

Primarul din Raillencourt-Sainte-Olle, Franța, a emis un ordin prin care interzice căderea zăpezii în localitatea sa, în urma numeroaselor plângeri primite de la locuitori în timpul furtunii din săptămâna trecută, scrie evz.ro.

Primarul orașului Raillencourt-Sainte-Olle din Franța, Bernard de Narda, a abordat într-un mod inedit nemulțumirea locuitorilor din orașul său care vizează deszăpezirea în comuna sa.

Printr-un decret municipal emis pe 23 ianuarie, acesta a declarat oficial că, „începând de astăzi, este interzis să cadă zăpadă pe teritoriul orașului”.

Cu toate că decretul pare a fi plin de umor, el ascunde un mesaj serios, fiind un răspuns la criticile primite de la locuitorii nemulțumiți de serviciile municipale în timpul furtunii recente de zăpadă.

Primarul din Franța, o lege cu umror

Primarul comunei din Franța  și-a justificat decizia prin faptul că mulți locuitori au considerat că serviciile municipale nu și-au îndeplinit în mod corespunzător sarcina de a curăța zăpada pe drumurile comunale.

Prin emiterea acestui decret, el își propune să transmită un mesaj clar, respingând cererile exagerate și nemulțumirile privind starea de urgență creată de zăpadă. În fața presei locale, primarul a subliniat umoristic: „Pentru ce? Patru centimetri de zăpadă”

Prin intermediul decretului, primarul le aduce la cunoștință locuitorilor săi că orașul se confruntă cu „lipsa de resurse materiale și umane”. Totodată a precizat că nu poate investi în echipamente performante de deszăpezire.

Acesta a mai subliniat că nu poate fi considerat responsabil pentru toate aspectele, evidențiind necesitatea de a găsi soluții realiste în fața limitărilor bugetare. Această măsură neobișnuită încearcă să reducă la tăcere pe cei care nu înțeleg dificultățile cu care se confruntă administrația locală.

„Primarul nu poate fi considerat responsabil pentru tot”, a afirmat edilul.

Mai mult, el a subliniat importanța adaptabilității și a respectului pentru anotimpuri.

Posibile viitoare interdicții amuzante

În cadrul unui interviu acordat presei, primarul a sugerat ironic că ia în calcul emiterea altor decrete. Unul dintre ele ar putea viza „interzicerea iepurilor”.

Această notă de umor evidentă subliniază tonul ironic al deciziei sale, demonstrând că, uneori, abordarea amuzantă poate fi un mod eficient de a face față criticilor. Dar și de a atrage atenția asupra provocărilor reale cu care se confruntă administrația locală.

Un mod neobișnuit în Franța pentru gestionarea criticilor

Decretul emis de primarul din Raillencourt-Sainte-Olle reprezintă un mod neobișnuit, dar creativ și umoristic, de a gestiona criticile primite. În loc să ignore nemulțumirile, el a ales să răspundă cu o abordare inedită. Scopul este de a ilustra limitările bugetare și tehnice ale orașului. Această acțiune, însoțită de un zâmbet, a generat discuții în comunitate și a atras atenția asupra complexităților gestionării serviciilor municipale în fața condițiilor meteorologice nefavorabile.

Accidentul de la Bălți în care a murit o fetiță de 8 ani: Șoferul din Porsche circula beat, cu viteză excesivă și a ignorat culoarea roșie a semaforului

Cu referire la accidentul, produs ieri noaptea la Bălți, în care o fetiță de 8 ani și-a pierdut viața, Poliția a stabilit că șoferul din Porsche, care a provocat accidentul, circula cu viteză excesivă, în stare de ebrietate și a ignorat culoarea roșie a semaforului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta a trecut cu câteva secunde înainte de impact pe lângă un echipaj al poliției care monitoriza traficul și care a intervenit prompt pentru a-l opri. Din păcate, din cauza vitezei extrem de mari cu care conducea acesta, polițiștii nu au reușit să-l stopeze în timp util, între momentul observării acestuia în trafic și producerea accidentului rutier trecând doar 40 de secunde.

În urma verificărilor s-a constatat că șoferul are un istoric semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de fiecare dată de polițiști.

Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Accident tragic la intrarea în Ciorescu! Un șofer care suferă de diabet zaharat și-a pierdut cunoștința în timpul ce era la volan

Ieri, 06 ianuarie, în jurul orei 14:40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R4, la intrarea în comuna Ciorescu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Preliminar, un microbuz de marca Mercedes, condus de un bărbat de 54 de ani, a ieșit pe contrasens. În urma manevrei, acesta a intrat în coliziune frontală cu o Toyota Urban Cruiser, condusă de un bărbat de 74 de ani. În urma impactului, șoferul din Toyota a decedat pe loc, iar cel din microbuz a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Potrivit medicilor, acesta suferă de diabet zaharat și și-ar fi pierdut cunoștința în timpul conducerii mijlocului de transport. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un set de măsuri pentru a asigura cetățenii din zona de securitate cu energie electrică și gaz

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri necesare pentru a asigura continuitatea și fiabilitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale a consumatorilor din mai multe localități din zona de securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, dar sunt racordate la infrastructura energetică a întreprinderilor de pe malul stâng al Nistrului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, cuplate tehnologic, în prezent, la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului, vor fi racordate la rețelele electrice de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Operatorul urmează să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect suplimentar de modificare a planurilor de dezvoltare și investiții, cu reflectarea obiectelor investiționale menționate. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare de la prezentarea acestora. Totodată, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca, din raionul Dubăsari, satele Hîrbovăț și Varnița, raionul Anenii Noi, satele Fîrlădeni, Hagimus și Copanca, raionul Căușeni, vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție licențiați din cadrul grupului SA „Moldovagaz”. Aceștia vor prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect în acest sens, iar, ulterior,  ANRE va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare.„Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani, dar acum e datoria noastră să intervenim cât de repede posibil. Trebuie sa aducem această infrastructură la aceste sate, dar să fim conștienți că am putea avea dificultăți la conectarea lor. Dar este obligația noastră să facem tot ce este posibil ca să asigurăm oamenii noștri din aceste sate cu energie electrică și gaze naturale”, a declarat premierul Dorin Recean.De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite generatoare electrice pentru asigurarea funcționării Grădiniței de copii „Romanița”, Liceului Teoretic Varnița, Centrului comunitar multifuncțional „Asclepio” și sediului Primăriei satului Varnița, raionul Anenii Noi, dar și pentru a asigura funcționarea Grădiniței-creșă „Garofița” și a sistemului de alimentare cu apă a localității Cocieri, raionul Dubăsari. Conform dispoziției CSE, în scopul asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din localitățile Varnița și Cocieri, din Fondul de intervenție al Guvernului va fi alocată suma de 233 de mii de lei pentru procurarea bunurilor materiale. Astfel, Consiliul sătesc Varnița va primi 152 de mii de lei pentru a cumpăra 12 tone de peleți și peste patru mii de litri de motorină pentru generatoare. Suma de 81 de mii de lei va fi acordată Consiliului comunal Cocieri pentru procurarea a două boilere electrice și a aproape 3,7 mii de litri de motorină. Dispoziția mai prevede că Batalionul nr. 1 de Infanterie al Forțelor de Menținere a Păcii din comuna Cocieri va transporta, cu titlu gratuit, motorină pentru cazangeria Centrului de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din localitate. 

Caz halucinant la un spital din Suceava. Un bărbat a venit la urgență pentru că „i s-a ridicat părul pe abdomen”
Articolul anterior
Moldovenii ar putea primi SMS-uri în caz de situație excepțională. Precizările IGSU
Articolul următor