Un profesor în vârstă de 38 de ani din Chișinău, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, din cauza unor acțiuni perverse comise față de elevii din clasa întâi.
Investigaţiile procurorilor au demarat la finele lunii septembrie 2016, după ce părinţii au sesizat conducerea liceului despre comportamentul indecent al dirigintelui de clasă al copiilor. Fiind audiaţi, în condiţii speciale, minorii au confirmat acţiunile indecente ale profesorului. La scurt timp, acesta a fost reţinut, iar ulterior – arestat, potrivit zugo.md.
Cercetările procurorilor s-au încheiat cu trimiterea fostului profesor în judecată pentru acţiuni perverse, în calitate de părţi vătămate figurând 9 elevi minori care au avut de suferit de pe urma acţiunilor abuzive ale inculpatului. Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.
Potrivit unui studiu realizat de Procuratura Generală, în cursul anului 2018 a fost înregistrat un număr mai mare de cazuri în care copiii au devenit victime ale infracţiunilor cu caracter sexual, fiind pornite 373 urmăriri penale pe fapte de abuz sexual, faţă de 332 de cazuri iniţiate în anul 2017. Studiul mai arată că, în 58 de cazuri copiii au fost abuzaţi în familie.