Un profesor și o educatoare au fost reținuți după ce ar fi agresat sexual mai mulți copii

Caz revoltător la Suceava. Un profesor și o educatoare au fost reținuți după ce ar fi agresat sexual mai mulți copii. Din informațiile Digi24, profesorul ar fi fost înregistrat de o elevă, în timp ce îi făcea avansuri. Iar educatoarea ar fi agresat sexual trei fetițe.

Două persoane bănuite de agresarea sexuală a unor minori au fost fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv, acestea fiind cercetate în două dosare distincte, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. Potrivit sursei citate, cercetările au fost continuate vineri într-o cauză din 12 ianuarie 2022, când o elevă în vârstă în vârstă de 14 ani a fost victima unor avansuri cu tentă sexuală şi a unui comportament indecent şi provocator din partea unui bărbat în vârstă de 59 de ani. După continuarea cercetărilor în caz, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei competente ce a dispus arestarea pentru 30 de zile pentru agresiune sexuală şi a respins ca nefondată cererea inculpatului de a beneficia de arest la domiciliu, scrfie digi24.ro.

Totodată, s-au continuat cercetările într-un dosar complex din luna decembrie 2021, fiind administrat material probator şi efectuate două percheziţii domiciliare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava a precizat că, în acest caz, o femeie a sesizat faptul că autoturismul proprietate personală parcat în faţa blocului a fost incendiat în data de 17 decembrie 2021, fiind identificat autorul şi reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat. Din cercetările efectuate s-a stabilit, ulterior, că bărbatul care a incendiat maşina este tatăl a două fetiţe şi ar fi recurs la acest gest de răzbunare ca urmare a unor acte de agresiune sexuală din partea femeii asupra fiicelor sale, scrie Agerpres. Din verificările ulterioare s-a conturat că aceste aceste acte de agresiune sexuală, inclusiv fizică, asupra minorelor au existat, fiind identificată chiar şi o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate.

În urma probatoriului administrat şi a două percheziţii efectuate în data de 14 ianuarie 2022 pe raza localităţilor Suceava şi Bosanci, s-a dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore, ulterior aceasta fiind arestată preventiv pentru 30 de zile.

Vladimir Zelenski, în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani: ,,Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”

Președintele Vladimir Zelenski a făcut apel la ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alții și pentru soldații de pe front, spunând că Dumnezeu – care are „steagul ucrainean pe umăr” – va duce la victoria vieții în fața morții, relatează Reuters.

Zelenski îi cheamă pe ucraineni să se roage pentru soldații de pe frontFoto: Captură de ecran

„Să ne rugăm unii pentru alții. Când ne-am apropiat cu toții unii de alții, nu mai suntem străini unii de alții”, a spus Zelenski într-un videoclip cu versuri postat în social media, transmite moldova1.md.

Aflat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani, un monument spiritual și arhitectural al credinței țării, Zelenski a declarat că Ucraina luptă de 802 zile împotriva Rusiei pentru o victorie.

„Biblia ne învață să ne iubim aproapele. Iar prezentul a dezvăluit adevăratul sens al acestui cuvânt. Cu toții am devenit vecini unii față de alții. Iar fostul nostru vecin, care ne făcea să credem că este un frate, a fost mereu distant față de noi. A încălcat toate poruncile, a râvnit la casa noastră și a venit să ne ucidă. Întreaga lume vede asta. Dumnezeu o știe. Și noi credem: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Deci, cu un astfel de aliat, viața va învinge cu siguranță moartea. Paște fericit tuturor, compatrioți ucraineni! Hristos a înviat! El a înviat cu adevărat!”, a spus liderul de la Kiev.

Creștinii ortodocși, inclusiv Biserica Ortodoxă din Ucraina și Rusia, sărbătoresc Paștele astăzi, 5 mai, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale au celebrat sărbătoarea la 31 martie.

Mesajul de Paște al premierului Dorin Recean: ,,Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi”

Premierul Dorin Recean a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Sărbători de Paști.

,,Sărbătorile Pascale să vă aducă pace în suflet, liniște în casă și multă bucurie.

Puterea oamenilor noștri este în unitate și solidaritate, în toate lucrurile în care credem și pentru care muncim zi de zi. Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi, părinți, frați și surori, plini de speranță și încrezători în viitor.

Sărbători Luminate tuturor!”, a scris Dorin Recean.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: ,,Să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe cetățeni cu ocazia Sărbătorilor Pascale! În mesajul său, demnitarul îi îndeamnă pe cetățeni să fie alături de cei dragi și să creadă în Republica Moldova și în oamenii ei. ,,Doar împreună vom putea construi un viitor demn și în pace pentru copiii Moldovei“.

Igor Grosu: Să ne ținem împreună și să fim alături de oamenii dragi

„Acum, de Paște, când ne adunăm grămăjoară pentru a coace cozonac, pentru a vopsi ouă sau pentru a merge la slujba de Înviere, să ne aducem aminte de lucrurile care ne unesc și ne bucură. Să ne aducem aminte de momentele frumoase din copilărie, de tradițiile noastre, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau care sunt în dificultate.

Să vorbim de prezent, să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși, că împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei. Să ne ținem împreună, să fim alături de oamenii dragi și să credem în Republica Moldova și oamenii ei. Sărbători luminate tuturor!”, a spus Igor Grosu.

China construieşte o „Lună artificială” pentru experimente
Articolul anterior
Un tânăr amazonian și-a purtat tatăl bolnav în spate 6 ore, pentru a-i administra vaccinul anti-Covid
Articolul următor