Un român care a mers cu un prieten la prostituate a dat peste soţia lui, în timp ce femeia îşi negocia preţul cu un client

O poveste tragi-comică s-a transformat într-un dezastru cumplit pentru o familie de români, proaspăt întorşi din Italia. Totul a început când soţul, în căutare de plăceri oferite de prostituate, a dat peste propria soţie, în timp ce discuta cu un posibil client, la Roma. Un italian de 32 de ani a ajuns în final singurul care plăteşte cu închisoarea pentru faptele sale, românul făcându-şi singur „dreptate” acasă.

Totul s-a întâmplat în 2019, când Ciociaro, un muncitor de 32 de ani din Frosinone, s-a împrietenit cu un român de vârsta lui. Într-o seară, după ce au băut câteva pahare într-un bar, au hotărât să-şi continue petrecerea alături de câteva prostituate. Au achitat nota şi au plecat într-o zonă binecunoscută pentru a face rost de companie pentru restul serii, scrie observatornews.ro.

Când au ajuns însă la faţa locului, românul a rămas mască. În faţa ochilor lui era tocmai soţia sa, care intenţiona să ademenească un client. Fără să mai rumege problema, văzând negru în faţa ochilor de furie, omul a luat-o de păr şi a târât-o până la maşină. A început să o lovească cu pumnii şi picioarele până când un poliţist aflat în zonă a intervenit şi a alertat la rândul lui mai multe echipaje de carabinieri, relatează portalul italian de știri Frosinone Web.

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi şi anchetaţi pentru răpire, tâlhărie şi alte violenţe, după ce i-ar fi smuls femeii şi geanta din mână. În urma acestor fapte, ambii au fost trimişi în judecată. Totuşi, înainte de începerea procesului penal şi în ciuda celor întâmplate, românul şi soţia lui s-au întors împreună în România. O decizie care prevestea un final tragic. La scurt timp de la întoarcerea în ţară, în timpul unei dispute aprinse, românul şi-a împuşcat mortal soţia, apoi, cuprins de vină şi disperare, şi-a pus capăt zilelor.

În proces, așadar, a ajuns doar muncitorul de 32 de ani din Frosinone, condamnat la trei ani de închisoare pentru tâlhărie, răpire şi alte violenţe. Bărbatul a fost apărat de avocații Luigi Tozzi și Marta Campoli și a fost judecat de judecătorul curții din Roma cu procedura prescurtată.

Eveniment de poveste la Bălți! «Lumea Uriașilor», un concept unic în lume, va fi inaugurat pe 21 decembrie

Pe 21 decembrie, în parcul Andrieș din Bălți va începe proiectul interactiv «Lumea Giganților», un concept unic în lume. Este un parc tematic dedicat personajelor de basm, iar eroii principali vor fi giganții buni și răi din legenda Văii Necuratului.

Toate figurile din parc vor avea o înălțime de până la 5 metri și «vor prinde viață» prin mecanisme de animatronică. Ele vor putea să se miște și să vorbească cu vizitatorii, povestindu-le propria lor istorie unică.

În parc, pe lângă figurile animate ale giganților, vor fi expuse și dinozauri care se mișcă, respiră și execută diverse comenzi.  

De asemenea, vizitatorii vor putea să se bucure de distracții interactive.

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al proiectului «Lumea Giganților» sau la casa de bilete din parc. Detalii suplimentare pot fi găsite pe paginile evenimentului din Instagram și Facebook.

Important: Accesul este gratuit pentru copiii până la 3 ani, precum și pentru persoanele cu dizabilități de gradul I și II.

Adresa: Scuarul Mariinski (fostul parc Andries)

Ore de funcționare: 11:00 – 20:00  

Preț bilet: 80 lei.

Alte cinci mașini din Italia și Elveția, ridicate în dosarul mașinilor de contrabandă de 4 milioane de lei

Polițiștii de Frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră de comun cu angajații Direcției urmărire penală a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS, anunță reținerea altor două persoane, în dosarul de bază al celor șapte mașini de contrabandă de 4.000.000 lei, comunicat în iulie 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cei doi sunt cercetați penal pentru introducerea ilegală în Moldova a cinci mașini în valoare de circa 2.000.000 lei, din Italia și Elveția – două Mercedesuri, două Toyota RAV4 și o mașină de model Toyota CH-R. Mai exact, aceștia le-au adus în Moldova prin intervenție ilegală și modificarea codului „VIN” ale caroseriei mașinilor.

Așadar, polițiștii de frontieră, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 17 percheziții în Chișinău și Dubăsari, de unde au ridicat inclusiv sume de bani care ar proveni din activitatea infracțională investigată, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, date cu privire la transferuri bancare între membrii grupului criminal, cartele bancare, acte pentru mijloace de transport, numere de înmatriculare străine, precum și acte românești cu semne vădite de falsificare. Cele cinci mașini nu vor putea fi folosite, așa cum au fost ridicate și ele ca probe în dosarul penal investigat.

Prin urmare, au fost reținuți cei doi bărbați cu vârste de 35 și 40 de ani (al doilea anterior ispășindu-și pedeapsa cu închisoarea pentru trafic de droguri, în Penitenciarul nr. 12 – Bender) la domiciliile cărora au fost desfășurate perchezițiile. În unul din domicilii, a fost depistat încă un bărbat certat cu legea, care a fost trimis în judecată de Procuratura din Telenești pentru furt, iar apoi condamnat la 9 ani închisoare. Chiar dacă acesta le-a prezentat polițiștilor de frontieră buletinul de identitate al unui verișor, oamenii legii l-au deconspirat și l-au reținut pentru plasarea lui în penitenciar.

Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei doi bărbați învinuiți de contrabandă cu cele cinci mașini au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana). Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința complicilor din afara Moldovei, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Descoperire macabră la Anenii Noi. Cadavrele a doi bărbați, găsite împușcate într-o locuință

Cadavrele a doi bărbați au fost găsite zăcând într-o baltă de sânge, unul împușcat în piept, iar altul împușcat în cap, într-o casă. Descoperirea macabră a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:52, în localitatea Ciobanovca, din raionul Anenii Noi, scrie PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, victimele s-au dovedit a fi doi bărbați de 56 de ani, unul din ei fiind proprietarul locuinței, iar cel de-al doilea se presupune că este un prieten de al acestuia, originar din stânga Nistrului. Despre crime oamenii legii au fost alertați de către asistentul social din localitate, care a comunicat că a fost sunată de către proprietarul locuinței care i-a comunicat că și-a împușcat mortal un prieten. Imediat după ce a telefonat asistentul social, pistolarul și-a pus capăt zilelor aplicându-și un glonț în tâmplă.

Sursele mai menționează că proprietarul casei în care au fost găsite cele două cadavre, locuia acolo periodic, mai des locuind în ultima jumătate de an, deoarece se afla la evidența asistentului social din cauza acutizării unor boli cronice.

În urma unui conflict între cei doi bărbați, care se presupune că ar fi izbucnit în urma consumului de alcool, gazda a luat un pistol cu care i-a aplicat oaspetelui o împușcătură în regiunea pieptului care a fost fatală, după care s-a și sinucis, nu înainte de a a anunța asistentul social.

Totodată, de la fața locului oamenii legii au ridicat un pistol de model CZ 83, cu calibrul de 9x18mm, pe care proprietarul îl deținea legal în baza permisului de port armă pe care îl deținea din 2015, dar și trei tuburi și două gloanțe de calibrul de 9x18mm.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-au produs cele două tragedii, inclusiv identitatea primei victime, dar și mobilul crimei.

Amintim că acum două zile, tot în raionul Anenii Noi, dar în localitatea Șerpeni, un bărbat a fost înjunghiat mortal și lăsat să zacă într-o baltă de sânge de un semen de-al său care venise în ospeție.

Studenții de la medicină au organizat un flashmob în centrul capitalei
Articolul anterior
Un moldovean în stare de ebrietate s-a pornit pe jos în Europa
Articolul următor