Un șef, condamnat pentru că ar fi hărțuit sexual două subalterne

Procuratura raionului Edineț a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat de 47 de ani, învinuit de ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii și infracțiunea de hărțuire sexuală.

Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat la data de 13 septembrie 2023. Bărbatul, în urma unui conflict cu o angajată, a înjurat-o pe aceasta și i-a spus să părăsească biroul lui.

Totuși, ulterior, acesta a chemat-o în biroul său, intenționat și demonstrativ a introdus încărcătorul cu cartușe în mânerul pistolului de model „Baikal 442”, apoi, a încărcat arma și a îndreptat țeava spre fața victimei, însoțind acțiunile sale de cuvinte pronunțate în adresa acesteia: „ты меня не понимаешь” ( tradus din limba rusă: „tu nu mă înțelegi”). 

Victima susține că acesta a pus arma pe masă și i-a zis în limba rusă să îl împuște. Femeia era în stare de șoc atunci, iar învinuitul i-a adăugat că ea trebuie mereu să îndeplinească instrucțiunile superiorului.

Tot acest bărbat, în perioada anilor 2022-2023, urmărind scopul determinării unei alte subalterne la acțiuni cu caracter sexual nedorite, a manifestat față de aceasta un comportament fizic, verbal și nonverbal, care lezează demnitatea persoanei, exprimat prin îmbrățișări, săruturi „prietenești”, expedierea mesajelor cu conotații sexuale, propuneri de a întreține acte sexuale și alte propuneri cu caracter sugestiv.

De asemenea, acesta a impus victima să-și îndeplinească obligațiile funcționale în biroul de serviciu, cu ușa încuiată și a interzis altor subalterni să intre fără permisiunea lui, izolând-o astfel de colegi, creând o atmosferă neplăcută, ostilă și umilitoare, încălcând dreptul victimei la libertatea și inviolabilitatea sexuală.

Tot el, pe parcursul lunilor mai – septembrie ale anului 2023, urmărind scopul determinării unei alte subalterne la acțiuni cu caracter sexual nedorite, a manifestat față de aceasta comportamente similare, creând un mediu insultător pentru victimă, atentând la aceleași valori sociale.

Învinuitul a pledat nevinovat. Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la cinci ani de închisoare.

De menționat că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale. Recomandările autorităților pentru cetățeni privind sporirea securității digitale

Pe 30 iunie este marcată Ziua Mondială a Rețelelor Sociale, un eveniment care evidențiază impactul pozitiv al rețelelor sociale prin facilitarea unei comunicări continue între utilizatori din întreaga lume.

Potrivit Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, circa cinci miliarde de oameni din întreaga lume folosesc rețelele sociale, ceea înseamnă că, 61% din populația lumii are un cont pe o platformă de social media, iar, în mediu, o persoană utilizează rețelele sociale până la 2,5 ore pe zi.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți la toate aspectele legate de activitatea platformelor de socializare.

Măsurile recomandate de STISC pentru securitatea digitală și pentru protejarea conturilor de social media sunt:

  • Evitați să furnizați multe informații personale;
  • Folosiți parole puternice și activați autentificarea cu doi factori;
  • Raportați utilizatorii și comportamentele suspecte;
  • Nu accesași linkurile și mesajele suspecte;
  • Utilizați o soluție de securitate pentru dispozitivele tale.

Ziua Mondială Social Media a fost inițiată de compania globală de entertainment și media, Mashable, pe 30 iunie 2010 pentru a recunoaște impactul rețelelor sociale asupra comunicării globale și interacțiunii umane.

Întâmplarea neplăcută de care au avut parte Cleopatra Stratan și Edward Sanda în Italia. Au fost evacuați de pe plajă și ambulanța a ajuns imediat

Edward Sanda și Cleopatra Stratan au fost martorii unui scene șocante, într-una din vacanțele petrecute în Italia. Artiștii au fost evacuați de pe plajă, acolo unde ambulața și elicopterul au ajuns de urgență, scrie Libertatea.

„Nu am avut parte de peripeții în vacanță, însă am văzut niște lucruri care ne-au stricat vibe-ul, chiar dacă nu am pățit-o noi. Eram în Sardinia, s-a înecat un băiat, a venit elicopterul pe plajă, ne-a evacuat, era o plajă mică. Cred că s-a aruncat de pe o stâncă, a venit și salvarea cu barca. Noi am sperat că a fost bine și că l-au salvat.

Am încercat și noi să sărim si să ajutăm, însă, din păcate, nu aveam cu ce, pentru că persoana respectivă trebuia scoasă din apă, iar după aceea au venit elicopterul”, au declarat Eduard Sanda și Cleopatra Stratan pentru Spynews.ro.

„Era o plajă atât de mișto… Era înconjurată de munte, de stânci, aveai impresia că ești undeva în Thailanda. În ziua aceea am rămas cu gândul la acea întâmplare, ne-am tot gândit la asta. Am aflat ulterior că persoana respectivă a fost în regulă, a reușit să fie salvată. Am reușit cumva să trecem peste asta și am avut grijă de noi, în primul rând”, au mai declarat cei doi artiști.

Două localități din raionul Ștefan Vodă se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare

Două localități din raionul Ștefan Vodă: Volintiri și Copceac, ar putea fi primele localități care se vor uni voluntar, în cadrul reformei de amalgamare.

Reforma de amalgamare: Două sate din Ștefan Vodă se vor uni voluntar

Primarul satului Volintiri, Igor Hîncu, spune că până a anunțat public decizia de amalgamare, administrațiile locale au urmat etapele necesare acestui proces. Hotărârea urmează să fie votată la ședința Consiliilor locale, care vor avea loc în luna iulie, transmite Radiomoldova.md.

Amalgamarea este necesară, crede Igor Hîncu, care argumentează că cele două localități vor avea de câștigat.

„Înțeleg că orice schimbare este dureroasă, orice noutate este sperietoare, dar dacă începem acum amalgamarea voluntară vom beneficia și de suplimente financiare la buget. Anual, până va avea loc acea amalgamare, până în 2030. Dar este mult de lucru. Oamenilor le este frică să nu fie ca atunci când erau unite județele comune, și pentru un certificat se gândesc că tot așa vor trebui să se ducă departe. Dar noi și la Volintiri, și la Copceac avem Centru unificat de prestare servicii publice”, a declarat Igor Hîncu.

Deși este un subiect care a stârnit numeroase discuții, amalgamarea este o soluție pentru localitățile și primăriile care nu au specialiști suficienți și resurse financiare pentru dezvoltarea satelor, este de părere primarul din Copceac, Vasile Țînțari.

„Noi vrem să oferim servicii mai bune, să avem bugete concrete, avem lipsă de specialiști. Nu se face nimic dacă se unesc două primării. Eu cred că n-o să-i afecteze pe cetățeni absolut deloc”, a menționat Vasile Țînțari.

Procesul de amalgamare presupune absorbția satelor, comunelor, orașelor sau municipiilor de către o localitate din apropiere mai puternică din punct de vedere al capacităților administrative, formând astfel o unitate administrativ-teritorială nouă. Sunt și câteva condiții, noua unitate trebuie să aibă cel puțin 3.000 de locuitori, iar primăria să poată acoperi cheltuielile pentru cel puțin 12 angajați, dar și alte câteva condiții.

În noiembrie 2023, Guvernul a aprobat metodologia de amalgamare voluntară și au anunțat că localitățile vor beneficia de sprijin financiar pentru pregătirea acestui proces.

Edward Sanda, dezvăluiri surprinzătoare despre Cleopatra Stratan și căsnicia lor la aproape trei ani
Articolul anterior
Copiii au avut parte de distracție la bordul troleibuzului turistic. Cum s-au distrat
Articolul următor