Un tânăr de 28 de ani a murit ieri în spital. În urmă cu două zile, acesta a fost lovit de un șofer, pe o șosea de lângă satul Clișova, raionul Orhei.
Tragedia a avut loc luni, în jurul orei 15.30, un bărbat în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui Ford care se deplasa spre Chișinău, ar fi adormit în timp ce conducea. Astfel, automobilul a iesit pe contrasens. Șoferul s-a trezit imediat, iar ca să evite ciocnirea cu un camion care venea din față, a virat din nou și a tamponat tânărul aflat pe acostament, scrie realitatea.md.
Victima a fost transportată în stare de inconștiență la Spitalul Raional Orhei, cu multiple traumatisme. Șoferul a trecut testarea alcoolscopică, care a demonstrat că nu consumase alcoo înainte de a urca la volan. Oamenii legii investighează cazul.
Câte locuri de muncă estimează ONU că va afecta inteligența artificială: „AI modelează viitorul economic al lumii”
Se estimează că piața globală a inteligenței artificiale va atinge 4.800 de miliarde de dolari, un nivel comparabil cu economia Germaniei, până în anul 2033, a declarat recent ONU, avertizând că ar putea fi afectate aproape jumătate dintre locurile de muncă din întreaga lume, relatează AFP.
Inteligența artificială (AI) transformă economiile și creează oportunități vaste, însă riscul să se adâncească inegalitățile existente, avertizează UNCTAD, agenția ONU pentru comerț și dezvoltare, într-un raport.
„AI ar putea afecta 40% dintre locurile de muncă din întreaga lume”
„AI ar putea afecta 40% dintre locurile de muncă din întreaga lume, oferind câștiguri de productivitate, dar ridicând și îngrijorări referitoare la automatizare și înlocuirea locurilor de muncă”, se arată în raport.
Potrivit UNCTAD, economiile cele mai avansate vor fi și cele mai afectate, însă tot ele sunt poziționate mai bine decât economiile în curs de dezvoltare pentru a valorifica beneficiile aduse de AI.
„Beneficiile automatizării bazate pe AI favorizează adesea capitalul în detrimentul muncii, ceea ce ar putea extinde inegalitatea și ar putea reduce avantajul competitiv al forței de muncă la costuri reduse din economiile în curs de dezvoltare”, a explicat UNCTAD.
Șefa UNCTAD, Rebeca Grynspan, a subliniat că oamenii trebuie să fie în centrul dezvoltării AI și a îndemnat la o cooperare internațională mai intensă pentru a „muta atenția de la tehnologie la oameni, permițându-le țărilor să co-creeze un cadru global de inteligență artificială”.
„Istoria a arătat că, deși progresul tehnologic stimulează creșterea economică, el nu asigură în sine o distribuție echitabilă și nici nu promovează dezvoltarea umană incluzivă”, a afirmat Grynspan în raport.
În 2023, așa-numitele tehnologii de frontieră, cum ar fi internetul, blockchain-ul, 5G, imprimarea 3D și AI, au reprezentat o piață de 2.500 de miliarde de dolari și se estimează că numărul va crește de șase ori în următorul deceniu, la 16.400 de miliarde de dolari, conform raportului.
UNCTAD consideră că AI va deveni tehnologia de vârf din acest sector până în 2033, cu o valoare prognozată de 4.800 de miliarde de dolari.
UNCTAD le cere țărilor „să acționeze acum”
Agenția a avertizat că accesul la infrastructura și expertiza AI a rămas concentrat în doar câteva economii, în condițiile în care doar 100 de firme, în principal din SUA și China, reprezintă la ora actuală 40% din cheltuielile globale de cercetare și dezvoltare corporative.
„Țările ar trebui să acționeze acum”, susține agenția, care a insistat că „investind în infrastructura digitală, construirea de capacități și consolidarea guvernanței AI” ar putea „valorifica potențialul AI pentru dezvoltare durabilă”.
„AI nu înseamnă numai înlocuirea locurilor de muncă”, a adăugat agenția, care a explicat că tehnologia ar putea „de asemenea să creeze noi industrii și să le dea putere lucrătorilor”.
„Investirea în recalificare, perfecționare și adaptarea forței de muncă este esențială pentru a ne asigura că AI îmbunătățește oportunitățile de angajare în loc să le elimine”, se mai arată în raportul UNCTAD.
Agenția din cadrul ONU a subliniat că este necesar să participe toate țările la discuțiile despre modul de guvernare a AI.
Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transparency International, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Proteste ample au izbucnit în noiembrie, după ce guvernul, despre care criticii spun că se îndreaptă într-o direcţie pro-rusă şi autoritară, a declarat că îngheaţă negocierile de aderare la UE până în 2028. Oprirea bruscă a unui obiectiv naţional popular şi de lungă durată a provocat o furie generalizată în ţara cu 3,7 milioane de locuitori. Angajaţii mai multor agenţii guvernamentale au semnat scrisori deschise prin care au denunţat măsura, iar diplomaţi de rang înalt de la mai multe ambasade străine au demisionat în semn de protest.
La începutul lunii decembrie, prim-ministrul Irakli Kobahidze a declarat că scrisorile deschise reprezintă „o autoepurare” a ceea ce el a numit elemente neloiale din administraţia publică.
Protestele, care încă mai continuă, au atras o represiune violentă din partea autorităţilor georgiene, pe care ţările occidentale au condamnat-o.
De la începutul protestelor, partidul de guvernământ Visul Georgian a modificat în mod repetat legile care reglementează funcţia publică, slăbind protecţia juridică a angajaţilor din sectorul public. Transparency International a declarat că printre departamentele cele mai afectate de concedieri se numără Ministerul Apărării şi Primăria Tbilisi.
Un purtător de cuvânt al guvernului nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.
Tradiţional printre cele mai pro-occidentale state succesoare ale Uniunii Sovietice, relaţiile Georgiei cu Occidentul s-au deteriorat în ultimii ani, pe măsură ce Tbilisi a încercat să aprofundeze legăturile cu Moscova, în special după invazia Rusiei în Ucraina din 2022.
Partidul de guvernământ Visul Georgian, considerat a fi controlat de fostul prim-ministru miliardar Bidzina Ivanişvili, a fost reales după scrutinul parlamentar din octombrie, despre care opoziţia afirmă că au fost fraudate.
În ultimii ani, partidul a introdus o serie de legi, inclusiv limitări ale drepturilor LGBT şi o lege controversată care impune organizaţiilor care primesc bani din străinătate să se înregistreze ca „agenţi străini”, altfel riscând să se confrunte cu sancţiuni dure.
Visul Georgian spune că doreşte în continuare să adere în cele din urmă la UE, dar pledează şi pentru relaţii echilibrate cu fosta putere imperială Rusia şi pentru menţinerea valorilor tradiţionale.
Noi detalii în cazul fetiței rătăcite în pădurea de la Strășeni. „Ea a mers în altă parte, spre sud, unde se întindea fâșia de pădure la kilometri”
Ministerul Educației va analiza toate detaliile organizării competiției sportive din pădurea dintre localitățile Căpriana și Ciobanca, în urma căreia s-a pierdut o fetiță de 10 ani. Mai mult, va verifica dacă minora întrunea criteriile pentru participare. Declarațiile au fost oferite de secretarul de stat de la Ministerul Educației Sergiu Gurin pentru Teleradio-Moldova, după o ședință cu organizatorii competiției.
Potrivit acestora, concursul a fost organizat conform regulamentului, iar fetița putea să parcurgă traseul fără dificultăți, dar ar fi mers într-o direcție greșită.
„Organizatorii au acționat în conformitate cu regulamentul nemijlocit al competiției. Acum noi am solicitat Federației absolut toate ofertele de concurs, să verificăm actele, să verificăm dacă sportiva era eligibilă pentru competiție, pentru că, aparent, sportiva avea busola și harta traseului. Teoretic, ar fi trebuit să se orienteze, să se întoarcă, pentru că erau puncte de referință. Nici ei nu presupuneau că fata o să se ducă în acea direcție. Pentru că ei au niște instruiri foarte clare, că dacă se pierd persoane întotdeauna să se orienteze cu busola și să meargă spre Vest. Ea a mers în altă parte, spre sud, unde se întindea fâșia de pădure la kilometri”, a comunicat Sergiu Gurin.
Reprezentanții Federației de Orientare Sportivă au mai comunicat la minister că fetița ar fi adormit și i-ar fi fost frică să răspundă la strigătele salvatorilor.
„Din spusele Federației, fetița avea o educație bună, părinții au învățat-o că atunci când vede persoane străine să nu vorbească, să nu răspundă și atunci când în întuneric auzea persoane care strigau ea s-a speriat și s-a ascuns de persoane. Deja după ce a fost găsită, ea spunea că vreo trei ore a trecut nemijlocit prin apropiere și pur și simplu se temea să iasă, după aceea a adormit și, într-un bun sfârșit, Slavă Domnului, a fost găsită”, a explicat secretarul de stat.
Secretarul de stat Sergiu Gurin urmează să meargă și la Sângerei, de unde este originară minora, pentru a analiza dacă fetița avea pregătirea necesară și dreptul de a participa la competiție.
În cazul în care vor fi depistate abateri în organizarea competiției, Ministerul Educației ar putea decide sistarea finanțării Federației.