Un tânăr a furat o mașină de pe teritoriul unei întreprinderi din Capitală

Un bărbat de 28 de ani din Anenii Noi este cercetat penal, fiind suspectat de răpirea unui Renault din sectorul Centru al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Polițiștii au fost sesizați de un bărbat care a comunicat că i-a fost răpită mașina după ce a parcat-o pe teritoriul unei întreprinderi din capitală.

În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală, polițiștii din sectorul Centru au stabilit că suspectul în comiterea infracțiunii este chiar un angajat al întreprinderii. Acesta, pe parcursul nopții, a obținut cheile mașinii de la paznic, sub pretextul că proprietarul cunoaște, după care a plecat într-o direcție necunoscută.

În cadrul audierilor, bărbatul a comunicat că automobilul s-a defectat în timpul deplasării, abandonându-l în adiacentul satului Hîrbovăț, raionul Anenii Noi.

Acesta este cercetat penal, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 3 ani.

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională
Articolul anterior