Un tânăr cu autism a înregistrat un nou record mondial

Un american de doar 21 de ani, diagnosticat cu autism, a intrat în Cartea Recordurilor după ce a rezolvat un Cub Rubik 3x3x3 în doar 3,13 secunde. Max Park a devenit ambasadorul oficial al Cubului Rubik, după ce a doborât recordul  stabilit, în 2018, de chinezul Yusheng Du, care a avut nevoie de 3,47 de secunde, scrie The Guardian.

Max Park, un american de 21 de ani, a intrat în Cartea Recordurilor după ce a rezolvat un Cub Rubik 3x3x3 în doar 3,13 secunde.

Noul record mondial la Cubul Rubik a fost înregistrat în cadrul evenimentului Pride in Long Beach 2023 din California.

„Atmosfera a fost electrizantă. Toată lumea știa că a doborât recordul și cred că aproape toată lumea era în stare de șoc”, a declarat tatăl lui Park, Schwan Park, pentru Guinness Book.

Schwan a descris recordul 3x3x3 ca fiind „crème de la crème” a titlurilor de cubing, după ce fiul său l-a adăugat la o serie de alte recorduri pe care le deține, inclusiv recordurile mondiale de rezolvare unică și de rezolvare medie pentru cubul 4x4x4, cubul 5x5x5, cubul 6x6x6 și cubul 7x7x7, precizează Digi24.

Park a devenit cunoscut la nivel mondial după ce a apărut în documentarul Netflix din 2020 The Speed Cubers, în care a jucat alături de colegul său campion și bun prieten Feliks Zemdegs.

La vârsta de doi ani, Park a fost diagnosticat cu autism, iar părinții au fost nevoiți să caute modalități de a-i dezvolta abilitățile motorii fine. După ce a luat în mână un cub Rubik, aceștia și-au dat seama că puzzle-ul ar putea fi de ajutor.

Părinții săi au început să înțeleagă beneficiile folosirii cubului ca un fel de terapie și au folosit competițiile ca mijloc de a-l învăța reguli sociale, cum ar fi să stea la coadă și să-și aștepte rândul.

„A fost o șansă uriașă pe care urma să o exploatăm pentru dezvoltarea socială a lui Max”, a declarat tatăl lui Park în documentarul Netflix.

Ghidat de motto-ul său „nu gândi, doar rezolvă”, Park a devenit campion mondial la cubul Rubik la vârsta de 15 ani. A urmat o serie de alte titluri, iar acum este ambasador oficial al Rubik’s.

Cubul Rubik este, de fapt, un puzzle 3-D inventat în 1974 de sculptorul și profesorul de arhitectură maghiar Erno Rubik. Acesta a fost numit inițial Magic Cube. Cubul Rubik a câștigat premiul special pentru Jocul Anului din Germania în 1980 pentru Cel mai bun puzzle, notează Libertatea.

În ianuarie 2009, 350 de milioane de cuburi au fost vândute în întreaga lume,devenind astfel cel mai bine vândut joc de puzzle din lume și cea mai vândută jucărie.

Pe Cubul Rubik clasic original, fiecare dintre cele șase fețe a fost acoperită de nouă autocolante, fiecare dintre cele șase culori solide: alb, roșu, albastru, portocaliu, verde și galben. Unele versiuni ulterioare ale cubului au fost actualizate pentru a folosi în schimb panouri de plastic colorate, ceea ce previne decojirea și decolorarea.

Un mecanism de pivotare intern permite fiecărei fețe a cubului Rubik să se rotească independent, amestecând astfel culorile. Pentru ca puzzle-ul să fie rezolvat, fiecare față trebuie aranjată pentru a avea o singură culoare.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

De 2 luni și jumătate, părinții nu mai știu nimic despre copilul lor. Tânărul a plecat la muncă în Cehia şi a dispărut fără urmă
Articolul anterior
Maia Sandu, la Tekwill Junior Ambassadors: ,,Tehnologiile informaționale schimbă viața noastră”
Articolul următor