Un tânăr de 18 ani şi-a sacrificat viaţa pentru a-şi salva sora de la înec

Un tânăr de 18 ani şi-a sacrificat propria viaţă pentru a-şi salva sora mai mare, după ce amândoi au fost prinşi de curenţii maritimi, în largul coastei Dorset, în Anglia. Anterior reuşise să salveze alţi doi nepoţi şi o nepoată de la un sfârşit tragic.

Kinder ertrinken leise: Wie Eltern sie trotzdem schützen können | Wunderweib

Callum Baker-Osborne, în vârstă de 18 ani, s-a înecat după ce a reuşit să salveze trei rude prinse în apele învolburate, în largul coastei Dorset, şi a adus-o în siguranţă la mal pe sora sa. Incidentul teribil a avut loc în 2021, transmite observatornews.ro.

Tânărul era deja epuizat după ce sărise în apă pentru a salva alte trei rude, motiv pentru care s-a agăţat pentru scurt timp de sora sa, Samantha Osborne-Ward, pentru ajutor. Dându-și seama că riscau amândoi să se înece, Callum a dat drumul surorii sale, permiţându-i să ajungă în siguranţă la ţărm, înainte ca el să dispară în apă. Cadavrul său a fost găsit patru zile mai târziu.

La începutul anchetei din Bournemouth, familia lui Callum a făcut publice fotografii cu acesta pe plajă, cu unul dintre nepoții săi, chiar cu câteva minute înainte de tragedie. Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 26 iulie 2021, după ce familia numeroasă din Coventry ajunsese în Hamworthy, Poole pentru o vacanţă cu rulota.

Unii dintre cei 30 de membri ai familiei au mers pe plaja de la Rockley Point pentru o tură de distracţie pe barcă, vâslind, însă un val puternic i-a răsturnat în apa adâncă. Curenţii i-au tras pe câţiva dintre copii, iar Callum nu a stat pe gânduri şi a sărit în ajutor pentru a-i scoate teferi la suprafaţă. Primul salvat au fost nepoţii Byron şi Cameron. În cele din urmă a auzit strigătul surorii sale care urla după ajutor, în timp ce fiica ei de şapte ani, Aurora, era împinsă de valuri şi de-abia se mai vedea. A înotat până la ea şi a urcat-o într-o barcă de salvare.

Un cetățean ucrainean deghizat în femeie a fost prins la frontieră

Cetățenii ucraineni sunt în culmea disperărilor și încearcă diverse modalități pentru a scăpa de înrolare.

Un ucrainean deghizat în femeie a fost prins la hotarul cu România

Un nou caz de acest fel a fost raportat de Serviciul Poliției de Frontieră. Este vorba de un locuitor al orașului Zolotonoșa din regiunea Cerkasî, transmite newtv.md.

În vârstă de 44 de ani, bărbatul s-a deghizat în femeie, pentru a trece frontiera cu România. El și-a pus perucă, sâni artificiali, s-a machiat și s-a îmbrăcat în fustă, iar polițiștilor le-a prezentat pașaportul surorii sale. 

Chiar și după ce a fost deconspirat, el insista că este ”cetățeancă” a Ucrainei. Ulterior, el a recunoscut că a folosit acest șiretlic pentru a fugi de război. Serviciul Poliției de Frontieră anunță că bărbatului i-a fost întocmit un proces-verbal pentru abatere administrativă.

Spitalul Clinic din Bălți are încă un vicedirector

Lilian Brînză este a fost numit astăzi, 7 mai, vicedirector medical al Spitalului Clinic Bălți, responsabil de partea curativă.

Spitalul Clinic din Bălți are încă un vicedirector. Ce experiență are

Anterior, Lilian Brînză a deținut funcția de șef al Blocului de operații, precum și alte funcții de conducere.

Este medic chirurg de mai bine de 30 de ani și a activat în mai multe instituții medicale din țară.

Sute de asistenți sociali personali din Chișinău, reangajați de Guvern

Începând cu luna mai, 507 de asistenți personali, demiși în primele luni ale anului, au fost angajați în cadrul serviciului social asistență personală instituit de curând în cadrul Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, această cifră reprezintă 67% din totalul de 758 de asistenți personali, demiși la începutul anului de Primăria Chișinău.

La sfârșitul lunii martie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat soluția identificată pentru a putea restabili serviciul prestat celei mai vulnerabile categorii de cetățeni din Capitală și anume persoanele cu dizabilități severe.

Reprezentanții MMPS menționează că Ministerul va continua să angajeze asistenții personali afectați până în prezent, dar și pe cei care vor fi disponibilizați ilegal în perioada următoare.

Ministerul reamintește că 1.200 asistenți personali cu care au fost încetate raporturile de muncă sau redusă norma de muncă au primit și un sprijin financiar din partea statului. Mai exact:

-în luna martie, o plată în sumă fixă de 5.000 de lei pentru toți asistenții vizați;

-în luna aprilie, au beneficiat de încă un ajutor bănesc în funcție de proporția, în care a fost diminuată norma sau încetarea totală a raporturilor de muncă.

Creștinii sărbătoresc astăzi Crăciunul pe stil vechi. Tradiții și obiceiuri
Articolul anterior
Maia Sandu, mesaj de Crăciun: Să ne rugăm pentru roadă bogată, copii sănătoși și pace
Articolul următor