Un tânăr din Iași, găsit mort într-un cămin. Era travestit, iar decesul său este învăluit în mister

Un tânăr în vârstă de 36 de ani a fost găsit mort într-o cameră de cămin din zona Tudor Vladimirescu, Iași, România. Bărbatul era îmbrăcat în haine de femeie și se pare că ar fi petrecut cu un amic în noaptea de duminică spre luni.

Un tânăr de 36 de ani a fost găsit mort într-o cameră de cămin din cartierul ieșean Tudor Vladimirescu. Luni dimineața, în jurul orei 3:00, un apel la numărul unic de urgențe 112 avea să anunțe că tânărul este inconștient. La fața locului a intervenit un echipaj medical ce nu a putut decât să constate decesul, din păcate. Pe fir au intrat polițiștii au crezut să este vorba despre o crimă după ce au discutat cu locatarii din cămin. De ce? Toată noaptea, din apartamentul în care se aflau tânărul decedat și un amic de-al său s-a auzit gălăgie, muzică și zgomote ciudate.

Ce l-a ucis pe tânărul travestit

Odată ce a fost declarat decesul bărbatului, căminul a fost înconjurat de poliție. Criminaliștii au făcut cercetări la fața locului, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală. Cazul a fost preluat de procurori, iar aceștia au solicitat ca autopsia să fie făcută în cel mai scurt timp.

Aceștia au vrut să afle care au fost cauzele decesului. Luând în calcul o crimă, anchetatorii ieșeni l-au ridicat pentru audieri pe bărbatul care a fost alături de tânărul decedat. Ieri, în jurul prânzului, tânărul bănuit că ar fi avut de-a face cu moartea amicului său a fost lăsat să plece. Raportul medicilor legiști a arătat că decesul tânărului care își spunea Narcisa Vasilica a survenit în urma unui edem pulmonar acut.

Se fotografia îmbrăcat în femeie

Trebuie precizat faptul că tânărul se îmbrăca în femeie, fiind travestit. Nu se ferea să arate asta, iar pe rețelele de socializare posta frecvent fotografii în diferite ipostaze.

„Nu știu ce a fost între ei, dar s-a auzit gălăgie, muzică, ceartă. Aseară au venit polițiștii și l-au luat pe băiatul care era în apartament, dar l-au lăsat să plece, a trecut pe aici. Au mai fost scandaluri prin zonă, dar ca acum nu m-am speriat niciodată”, a precizat o locatară.

Cert este că ancheta oamenilor legii continuă. Aceștia așteaptă rezultatele toxicologice pentru a vedea dacă tânărul a consumat alcool sau substanțe interzise. Rămâne de văzut care va fi rezultatul final al anchetei. Deocamdată, procurorii ieșeni nu iau în calcul varianta unei crime.

Până nu vor fi gata toate analizele nu poate fi închis cazul tânărului ce a fost găsit mort într-o cameră de cămin din Tudor Vladimirescu.

sursa: www.bzi.ro

”Am așteptat mai bine de 30 de ani acest moment!” R. Moldova a început, oficial, negocierile de aderare la UE. Reacții la Chișinău

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. În cadrul primei conferințe interguvernamentale, reprezentanții statelor membre ale blocului comunitar au propus cadrul de negocieri pentru Chișinău, informează unica.md.

Președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj adresat cetățenilor: ”Fiecare pas pe care-l facem împreună ne apropie de ziua aderării țării noastre la Uniunea Europeană. Azi a avut loc prima Conferință interguvernamentală Bruxelles-Chișinău care fixează începerea negocierilor pe mai multe domenii. Le mulțumesc tuturor care au făcut posibil acest moment într-un termen destul de scurt și am încredere că vom continua la fel de hotărâți pentru ca Moldova să fie liberă, europeană și o țară unde pacea este garantată.”, a scris președintele.

După ce Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Republica Moldova, premierul Dorin Recean a transmis un mesaj:

”Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de aderarea la Uniunea Europeană. Conferința Interguvernamentală Republica Moldova – UE de astăzi, fixează începerea oficială a negocierilor de aderare și demonstrează că avem capacitatea să construim, până în 2030, un stat prosper, un stat european.

Negocierile pe care le-am început sunt un proces tehnic și complex și au drept scop coordonarea politicilor Republicii Moldova și UE pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor noștri. Fiecare capitol de negociere închis va însemna rezultate vizibile pentru oameni, legi corecte și previzibile, instituții eficiente, serviciu public calitativ.

Am așteptat mai bine de 30 de ani acest moment. Avem datoria, cu toții, să-l valorificăm și să lăsăm moștenire copiilor o Moldovă pașnică, unde oamenii trăiesc în bună înțelegere și au o viață împlinită.

În toamnă, voința poporului va confirma acest viitor al nostru, un viitor în marea familie europeană, în care să devenim o țară puternică, independentă, unde pacea și prosperitatea sunt garantate.”, a scris premierul Recean.

Republicii Moldova i-a fost prezentată un calendar pentru următoarea etapă de screening.

Și preşedintele Volodimir Zelenski a salutat lansarea oficială a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, calificând această zi drept una „istorică” pentru o ţară care luptă de mai bine de doi ani împotriva invaziei ruse: „Nu ne vom lăsa niciodată deturnaţi de la drumul nostru către o Europă unită, către casa noastră comună, a tuturor naţiunilor europene. O casă care trebuie să fie paşnică”.

Trei șoferi au încercat să mituiască polițiștii, în doar 24 de ore, pentru a scăpa de pedepse

Inspectorii de patrulare au stopat un motociclist pe o stradă din Ocnița pentru conducerea mijlocului de transport care nu a fost înmatriculat în modul stabilit de lege. Bărbatul de 40 de ani nu deține permis de conducere. Mai mult, fiind testat alcoolscopic, rezultatul a arătat 0,93 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Un alt caz a avut loc în capitală, la intersecția străzii Liviu Deleanu cu șoseaua Balcani. Un bărbat de 37 de ani, cetățean străin, conducea un camion înmatriculat necorespunzător.

Șoferul unui Renault, cu vârsta de 45 de ani, locuitor al municipiului Chișinău, a încălcat limita de viteză în Ialoveni. În toate cazurile au fost solicitate grupele operative pentru fixarea probelor și documentare.

Persoanele documentate și-au continuat acțiunile de corupere chiar dacă au fost informate că sunt pasibile de răspundere penală.

Tinerele din Afganistan îi acuză pe talibani de agresiuni sexuale, după ce au fost arestate pentru hijab necorespunzător

Adolescentele și tinerele femei din Afganistan, arestate de talibani pentru că purtau „hijab necorespunzător”, spun că au fost supuse la violențe sexuale și agresiuni în detenție, potrivit The Guardian.

În mai multe cazuri, arestările și abuzurile sexuale cu care s-au confruntat tinerele femei în timpul detenției la începutul acestui an au dus la sinucidere și la tentative de sinucidere, au declarat reporterii de la serviciul de știri afgan Zan Times.

În unul dintre cazuri, cadavrul unei femei ar fi fost găsit într-un canal, la câteva săptămâni după ce fusese arestată de militanții talibani, o sursă apropiată familiei afirmând că aceasta fusese abuzată sexual înainte de a muri.

ONU afirmă că mai multe femei au fost reținute de talibani pentru „hijab necorespunzător” în decembrie 2023 și ianuarie 2024, ca urmare a unui decret taliban conform căruia femeile trebuie să se acopere din cap până în picioare, dezvăluindu-și doar ochii.

La acea vreme, ONU a calificat arestările drept „îngrijorătoare”, iar fetele și femeile au declarat pentru The Guardian că au fost supuse la bătăi și intimidări în timpul detenției, potrivit TVR Info.

Acum, fetele și femeile tinere ies în față pentru a raporta că s-au confruntat, de asemenea, cu violențe sexuale și abuzuri din partea poliției talibane, cu consecințe devastatoare.

Familia lui Zahra*, în vârstă de 16 ani, a declarat că ea și o altă adolescentă au fost arestate într-un magazin din vestul Kabulului în decembrie 2023.

Mama ei, Somaia*, spune că Zahra și prietena ei au fost reținute timp de două săptămâni înainte de a fi eliberate. Când s-a întors acasă, Zahra „nu mai era fata care plecase de acasă cu două săptămâni înainte”.

„Am alergat și am îmbrățișat-o, dar ea a plâns și a spus: „Sunt dezonorată”. Pentru restul acelei zile, Zahra nu a mâncat și nu a vorbit”, a spus mama ei.

Stătea doar într-o cameră și plângea. Nu am îndrăznit să o întreb ce s-a întâmplat”, a mai spus ea.

Amina*, o studentă la medicină în vârstă de 22 de ani, a declarat că a petrecut trei nopți într-o închisoare talibană după ce a fost arestată în ianuarie 2024. Ea a spus că a fost interogată de un bărbat mai în vârstă care a întrebat-o despre menstruația ei și dacă era căsătorită sau nu.

„Am căzut la picioarele lui și l-am implorat: Te rog, ucide-mă, dar nu mă hărțui”, a spus ea. „El a spus: ”Din moment ce ești dornică să mori, te voi ucide, dar înainte de asta, hai să ne distrăm cu tine”. „Apoi a început să-mi atingă părțile intime”, a spus Amina. „Am leșinat de două ori în timpul interogatoriului, dar de fiecare dată, mi-a turnat apă rece pe cap.”

Amina a spus că ceea ce i s-a întâmplat ei s-a întâmplat tuturor fetelor duse în acea cameră de interogatoriu și lăsate singure cu bărbatul.

„[Acum] nu pot dormi noaptea, sunt atât de speriată și de fiecare dată când îi văd pe soldații talibani, leșin”, a spus ea. „Am încercat să mă sinucid de două ori.

Odată am luat toate medicamentele mamei mele, dar familia mea m-a dus la spital. De fiecare dată când îmi amintesc că m-au atins, nu mai suport să trăiesc”, a spus Amina.

Pentru Zahra, calvarul cu care a spus că s-a confruntat în închisoare s-a dovedit a fi prea greu de suportat pentru ea, a declarat familia sa.

„În mijlocul nopții m-am trezit și am observat că Zahra nu era acolo. L-am trezit pe soțul meu și am început să o căutăm în toate camerele. Soțul meu i-a găsit cadavrul„, a spus Somaia. „Se spânzurase”.

Moartea lui Zahra nu a fost singura tragedie asociată cu arestarea de către talibani a femeilor din cauza modului în care își purtau hijabul.

În decembrie 2023, o studentă de 23 de ani din același cartier ar fi fost, de asemenea, arestată de talibani.

Marina Sadat se îndrepta spre Institutul Farabi de Științe ale Sănătății, unde studia moașele, singura opțiune educațională disponibilă pentru femei în Afganistanul taliban.

Douăzeci și două de zile mai târziu, persoane care îi cunosc familia spun că trupul ei bătut a fost găsit într-un sac într-un canal din districtul Paghman din Kabul.

Reporterilor Zan Times li s-a spus că a fost abuzată sexual. „Este pur și simplu brutal ca o tânără să meargă la universitate și cadavrul ei să ajungă acasă”, le-a spus jurnaliștilor o persoană intervievată.

La 4 ianuarie, un purtător de cuvânt al ministerului taliban al moravurilor și virtuților a declarat pentru Associated Press că femeile care au fost arestate „au încălcat valorile și ritualurile islamice și au încurajat societatea și alte surori respectate să adopte un hijab nepotrivit … în fiecare provincie, cele care merg fără hijab vor fi arestate”.

În urma condamnării în Afganistan și în străinătate, Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a negat ulterior că ar fi avut loc arestări pentru „hijab necorespunzător”.

Ca răspuns la acuzațiile de agresiune sexuală asupra tinerelor femei aflate în detenție, un purtător de cuvânt taliban a negat, de asemenea, că ar fi existat arestări pentru „hijab necorespunzător” și a declarat: ” Chestiunea violului nu este deloc posibilă deoarece nu există doar una sau două persoane [în camera cu un deținut] și atunci când există trei persoane, o astfel de crimă nu s-ar întâmpla …[aceasta este] o problemă foarte sensibilă pentru talibani. Sunt sigur că un astfel de lucru nu s-a întâmplat”.

Rapoartele de violență sexuală și agresiune împotriva femeilor și fetelor în detenție vin în contextul în care talibanii sunt așteptați să participe la o conferință a ONU privind Afganistanul, care va avea loc la Doha pe 30 iunie, unde ONU a confirmat că nu vor participa femei afgane și că drepturile femeilor nu vor fi discutate.

* Numele au fost schimbate pentru a proteja identitatea persoanelor intervievate și a redactorilor stabiliți în Afganistan

Zone rezidențiale din toată Ucraina, dar și Kievul, atacate masiv de rachete în timp ce liderii lumii se întâlnesc la summitul G20. Imagini VIDEO dezolante
Articolul anterior
Cine sunt copiii numărul 5, 6 și 7 miliarde. Doi dintre ei s-au născut în Europa de Est
Articolul următor