Un tânăr originar din Drochia, a ajuns erou la Moscova. Acesta a primit o diplomă de curaj după ce a salvat o femeie de la viol.
Un comunicat în acest sens a fost publicat de Direcția investigații interregionale din capitala Rusiei, pe 29 ianuarie.
Acum o săptămână, în timp ce se afla într-o stație, tânărul a auzit strigăte de ajutor care veneau din partea unei femei.
Moldoveanul a observat în apropierea sa un grup de bărbați și s-a apropiat de aceștia pentru a le cere ajutorul. Ei, însă, i-au refuzat ajutorul, iar Cristian a mers singur spre locul de unde se auzeau strigătele.
Acesta a văzut cum un bărbat lovea o femeie și încerca să o dezbrace, iar ulterior s-a strigat către agresor și s-a îndreptat spre acesta, moment în care, bărbatul a fugit. Cristian a chemat ambulanța și poliția și a rămas alături de tânără până la sosirea oamenilor legii.
Poliția a reușit să rețină agresorul și a inițiat un dosar penal pentru tentativă de viol pe numele acestuia.
sursa: www.zugo.md