Un tânăr moldovean a păgubit mai multe persoane de mii de lei prin intermediul unei rețele de solializare

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din raionul Soroca, a fost reținut de angajații Serviciului de investigare a fraudelor economice a Inspectoratului de Poliție Soroca, fiind suspectat de comiterea mai multor escrocherii prin intermediul unei rețele de socializare. Victimele s-au dovetit a fi persoane care iși vindeau bunurile prin internet.

separator
Ca rezultat al acțiunilor operative de investigație, polițiștii au stabilit că, barbatul practică această activitate de la începutul lunii iunie curent.

Astfel, conform unui plan bine stabilit, suspectul contacta persoanele care își vindeau diferite bunuri (haine, accesorii etc.) prin intermediul unei rețele de socializare, sub pretextul achiziționării acestora.

Ulterior, în cadrul discuțiilor, prin abuz de încredere și înșelăciune, motivând că se află peste hotarele țării, acesta solicita de la potențialele victime datele bancare ale cardurilor pentru a transfera banii. După ce primea numărul cardului, „hakerul” spărgea parolele și extrăgea banii de pe contul acestora.

Audiat de polițiști, bărbatul și-a recunoscut vina în comiterea a patru cazuri de acest fel, iar suma totală a prejudiciului fiind estimată la 42 100 de lei. Din banii sustrași bărbatul și-a procurat telefoane mobile, notebook și o motocicletă.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie, suspectul fiind cercetat în stare de libertate. Dacă va fi fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de până la 3 ani.

În acest sens, Poliția atenționează cetăţenii care vând sau cumpără diferite bunuri de pe site-uri sau rețele de socializare să atragă o atenţie sporită atunci când fac tranzacțiile, pentru a nu cădea victima unor escroci.

Campania „Grija vindecă ceea ce frica distruge”: Ghid de promovare a îngrijirii obstetrice cu respect

Violența obstetrică și ginecologică (VOG) implică tratamente abuzive, nejustificate sau lipsite de respect față de femei în timpul îngrijirii obstetrice și ginecologice. Această problemă, deși adesea trecută cu vederea, afectează profund sănătatea fizică și emoțională a femeilor, având consecințe pe termen lung. Campania recentă lansată de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), în parteneriat cu AGORA, „Grija vindecă ceea ce frica distruge”, aduce în prim-plan această realitate dureroasă, invitând comunitatea să conștientizeze și să acționeze împotriva VOG.

În sprijinul femeilor, lansăm Ghidul cu recomandări în susținerea îngrijirii obstetrice cu respect.

18 decembrie 2024, 16:48 ・ Irina Soltan

Violența obstetrică și ginecologică se manifestă sub diverse forme. VOG înseamnă proceduri efectuate fără consimțământ informat, cum ar fi epiziotomia, administrarea de oxitocină sau metoda Kristeller.
Înseamnă și comportament abuziv sau lipsit de respect din partea personalului medical, inclusiv ton ridicat, rușinare, glume sau comentarii umilitoare.

E o formă a VOG și discriminare pe baza etniei, statutului social sau alegerilor personale legate de naștere.

Datele sunt alarmante. Un studiu recent, citat în campania AGORA, arată că peste 50% dintre femeile din Republica Moldova au experimentat cel puțin o formă de violență obstetrică și ginecologică.

Violența obstetrică nu trebuie confundată cu malpraxisul medical. În timp ce malpraxisul implică erori profesionale care conduc la vătămări fizice sau pierderi financiare, VOG se referă la tratamente care încalcă drepturile fundamentale și demnitatea femeilor, chiar dacă rezultatele medicale nu sunt afectate.
Campania lansată de CPD, în parteneriat cu AGORA, subliniază câteva dintre cele mai frecvente forme de VOG: Vorbim aici de proceduri realizate fără consimțământ:

  • Epiziotomia neconsimțită: tăietură realizată pentru a facilita nașterea vaginală, aplicată fără explicații sau acord.
  • Metoda Kristeller: presiune exercitată asupra abdomenului gravidei pentru a grăbi expulzia copilului.
  • Administrarea forțată de oxitocină: hormon folosit pentru inducerea sau accelerarea travaliului, administrat fără informare prealabilă.

La fel, în istoriile umane împărtășite de mai multe femei aflăm din prima sursă de alte forme de violență obstetrică:

  • Limbaj abuziv sau umilitor: Remarci precum „Nu mai plânge, altele au trecut prin asta!” pot intensifica anxietatea femeilor.
  • Neglijare sau lipsă de sprijin emoțional: Ignorarea durerii sau a întrebărilor pacientelor este o formă frecventă de abuz.
  • Abuzuri fizice: Constrângerea poziției, imobilizarea sau alte acțiuni care limitează autonomia pacientei.

Impactul VOG asupra femeilor și familiilor

Consecințele violenței obstetrice și ginecologice sunt profunde și variate. Acestea pot trece în traume fizice, urmare a intervențiilor nejustificate, precum epiziotomiile sau presiunile abdominale, pot provoca leziuni tisulare, complicații uterine sau probleme ginecologice pe termen lung.

Multe dintre femei comunică și despre stres post-traumatic. Cele care trăiesc așa experiență traumatizantă în timpul nașterii pot dezvolta simptome precum coșmaruri, anxietate constantă sau depresie postnatală.

O altă consecință pot fi dificultățile în relația cu copilul: Experiențele negative pot afecta atașamentul emoțional și pot duce la probleme legate de alăptare.

Drepturile femeilor în timpul îngrijirii medicale

Așa cum am promovat în campania CPD, în parteneriat cu AGORA, fiecare femeie are dreptul la o experiență medicală sigură și respectuoasă. Printre drepturile fundamentale ale femeilor se numără:

  1. Dreptul la consimțământ informat: Toate procedurile medicale trebuie să fie explicate clar, iar acordul trebuie să fie liber și informat.

2. Dreptul de a fi tratată cu respect și demnitate: Personalul medical nu are voie să facă remarci jignitoare sau să ignore întrebările pacientelor.

3. Dreptul de a alege planul nașterii: Femeile au dreptul să discute și să stabilească împreună cu medicul preferințele lor legate de naștere.

4. Dreptul de a refuza anumite intervenții: Orice intervenție medicală poate fi refuzată, cu excepția cazurilor de urgență care pun viața în pericol.

5. Dreptul de a depune plângeri și reclamații: În cazul încălcării drepturilor, femeile pot solicita sprijin juridic sau pot face plângeri la instituțiile abilitate.

Ghidul cu privire la VOG poate fi accesat aici.

Campania CPD, în parteneriat cu AGORA, își propune să informeze și să sensibilizeze publicul cu privire la gravitatea VOG. „Grija vindecă ceea ce frica distruge” este mesajul care încurajează comunitatea să adopte empatia și respectul în îngrijirea medicală.

Prin promovarea drepturilor femeilor și prin creșterea transparenței în sistemul de sănătate, putem construi un viitor în care experiențele traumatizante să fie eliminate.
Totodată, este esențial ca fiecare femeie să-și cunoască drepturile și să îndrăznească să le revendice, iar comunitatea să susțină demersurile pentru o schimbare reală.

Alătură-te campaniei pe rețelele de socializare: CPD și AGORA.
Despre CPD

Creat în 1998, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) este o organizație non-guvernamentală care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor. Prin inițiativele sale, CPD își propune să creeze o societate bazată pe respect, echitate și șanse egale pentru toți. De-a lungul anilor, CPD a devenit un pilon important al schimbării, susținând femeile din întreaga țară și încurajându-le să-și revendice drepturile.

Un grup de indivizi s-au dat drept reprezentanți ai platformei „META” în scop de înșelăciune

Polițiștii și procurorii din Criuleni au documentat activitatea infracțională a unui grup din 4 persoane bănuite de comiterea unei escrocherii, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Cei doi bărbați de 21 și 35 de ani și două tinere de 20 și 22 de ani, toți din raioanele Orhei și Criuleni, având scopul de a sustrage bunurile unei femei de 58 de ani, din Hîrtopul Mare, raionul Criuleni, i-au comunicat că sunt reprezentanți ai platformei „META” și i-au promis profituri considerabile în urma unor investiții în compania lor.

Aceștia au reușit să obțină de la victimă suma de 195 000 lei, transferați pe cardurile bancare ale acestora.

Polițiștii din Criuleni au descins cu percheziții la domiciliile
suspecților, de unde au fost ridicate carduri bancare, laptopuri, telefoane mobile și înscrisuri despre tranzacții.

Tânărul de 21 de ani, organizatorul grupării, a primit arest pentru 30 de zile.

Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 5 ani.

Doi adolescenți, de 17 și 8 ani, prinși cu mai multe pachete cu narcotice de tip mefedronă

Polițiștilor Secției asigurare ordine publică a INSP li s-a părut suspect un Lincoln parcat într-o fâșie forestieră din sectorul Rîșcani al capitalei. În maşină se aflau două persoane, un minor de 17 ani și un tânăr de 18 ani, originari din raioanele Ocnița și Călărași, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La apariția echipajului de poliție, tinerii au manifestat un comportament suspect, motiv pentru care au fost efectuate măsuri suplimentare. În urma verificărilor, aceștia au declarat că dețin mai multe pachete cu drog de tip mefedronă.

Pentru documentarea acestui caz, conform normelor legale, la fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Rîşcani, care va întreprinde procedurile ulterioare de documentare.

Primul deces în România din cauza infecţiei cu virus West Nile
Articolul anterior
Ouă expirate, găsite azi în câteva grădinițe din Chișinău, în urma unui control inopinat
Articolul următor